Când tu ai plâns, mamă, eu am crescut dintr-odată

de Danila Florentina-Loredana

Când tu ai plâns, mamă, eu am crescut dintr-odată

şi mi-au răsărit nedumeriri ce până mai ieri erau

adevăruri de neclintit

Aşa credeam eu – că mamele niciodată nu plâng

Ele ştiu doar să-ndure

şi să iubească

Habar n-aveam că până şi zeii îşi strigă uneori neputinţa prin lacrimi

Nu te văzusem plângând niciodată

Şi tu erai

cel mai puternic om de pe pământ

Să-ţi mai spun că te credeam nemuritoare?

Şi-ai plâns

Atunci am înţeles prima dată

că un cordon ombilical nu se rupe

cu nicio foarfecă

oricât de ascuţită

cu nicio forţă de pe pământ

sau din cer

că un fiu nu se înţarcă în veci

de iubirea de mamă

Şi-am mai gândit aşa în general

că

O mamă nu poate exista de una singură

Astfel am dobândit dintr-o lacrimă

înţelepciunea pe care nu mi-ar fi dat-o o mie de cărţi

la puterea o mie

(poezie gasita pe net)