In saptamana de lucru care doar ce s-a terminat am primit cel mai frumos compliment din ultima vreme, de la pacientul meu preferat, de fapt primul pacient francez de care m-am ocupat, un domn deosebit de politicos si fin, in varsta de 70 si ceva de ani, caruia i-am dat, inainte de a fi vazut anul nasterii, in jur de 48-50 de ani, pentru ca asa parea, dupa aspectul fizic. Omul este foarte activ, face sport regulat si vine la noi pe sectie pentru chimioterapie. Aflat acum la a treia sedinta chimio, la aproape doua luni de cand lucrez aici, mi-a spus ca la fiecare reinternare a constatat ca am facut mari progrese cu franceza, ca ma exprim mult mai cursiv si mai corect si ca i se pare ca am reusit asta intr-un timp foarte scurt. Am discutat cu el despre ce carti mai citeste, i-am povestit ca si mie imi place sa citesc mult si ca atunci cand am timp imi place sa scriu. I-am multumit pentru aprecieri, stiind totusi cat de sarac este vocabularul meu in franceza comparativ cu nivelul la care mi-as fi dorit sa fie, insa, ca si in celelalte doua dati cand m-am ocupat de dumnealui, mi-a repetat: "mais, ça va venir en temps, ne vous inquiétez pas!".
Onitza, domnul acesta de care povestesti ... are dreptate ... si mai zic eu, ai un pic de rabdare si ingaduinta ... cu tine ... :)
RăspundețiȘtergere