1 mai la Neptun

Prima oara cand am petrecut ziua de 1 mai altundeva decat la picnic sau acasa a fost cand eram in anul 3 de facultate. Ne-am organizat un grup mic de colegi si prieteni sa petrecem Ziua Muncii intr-una dintre statiunile de pe litoral (noi locuind, de altfel, in Constanta, dar de Mamaia ne cam saturasem).

Am ales initial sa mergem in Costinesti. Cand am intrat cu masina in Costinesti, cautand sa ne cazam undeva (bineinteles ca nu aveam rezervare pe nicaieri), ne-am cam speriat de cum ar fi avut sa arate 1 mai-ul nostru: in fata fiecarei vile erau romanii cu mici, gratare si cu casetofonul cu manele dat la maxim. Ne aflam la intrarea in statiune, deci probabil ca mai in interior nu era asa, dar nu am avut rabdare sa mai cautam.

Ne-am intors pe calcaie (pardon, pe roti) si am plecat mai departe, spre Neptun. De cand am intrat in Neptun am stiut ca aveam sa ne distram pe cinste. Se apropia de acum ora pranzului asa ca trebuia sa ne gasim rapid cazare si apoi sa mergem sa mancam ceva. As, dar de unde cazare? La hoteluri nu mai era nicio camera libera. Cu speranta, le-am luat la rand. Peste tot ne intampina intrebarea: "aveti rezervare?", noi: "nu...", continuarea: "ne pare rau, nu mai avem camere libere". Cred ca am vizitat toate hotelurile din Neptun atunci. Nimic. Peste tot plin.

Ce sa facem? Nu era sa ne intoarcem acasa. Una dintre fete si-a amintit ca fusese cu cativa ani in urma cu o prietena si gasisera gazduire la cineva particular. Am zis sa incercam, poate mai inchiria. Ne ducem la apartamentul respectiv, ne raspunde un nene care sa fi avut vreo 50 de ani, secondat de sotia lui, o tanti tot cam la aceeasi varsta si ne pofteste inauntru. Apartamentul era de doua camere nedecomandate, una dintre ele fiind deja inchiriata unor baieti. Cealalta era libera (proprietarii urmand a-si petrece noaptea intr-un pat improvizat in balcon), insa mirosea a vechi, a neaerisit, fiind in plus inconvenientul ca era si camera de trecere.

Am plecat repede de acolo. Cand am iesit din bloc am intalnit un grup de tineri care erau fericiti ca se cazasera. Pur si simplu mersesera intr-un bloc, batusera la usile oamenilor si intrebasera daca inchiriau o camera pret de o noapte. Si avusesera noroc. Hai si noi, sa facem la fel. Noi avut ghinion, in schimb. In drum spre masina si dezamagite fiind, am intalnit o babuta, dispusa sa ne inchirieze o camaruta din micul ei apartament, pe bani cam multi insa, avand in vedere ca nu erau chiar conditii de hotel, conditionandu-ne in plus cu venirea la o ora decenta (adica pana in 10 pm, caci apoi ea urma sa se culce). De acord cu ea, cu varsta pe care o avea si cu nevoia ei de odihna...dar era totusi 1 mai! Era de neconceput sa ne intoarcem pana in 10.

Am plecat si de aici. Undeva in apropiere se mai afla o cladire ce semana cu un camin. Ultima noastra sansa. Spre bucuria noastra, mai aveau o singura camera. Mica mica mica. Iar noi eram vreo 6...initial. Nu intentionam sa dormim, ci doar sa avem un loc unde "sa tragem". Dupa vreo 4 ore de strabatut statiunea in cautare de cazare, in sfarsit gasisem! Nu prea ne mai ardea in schimb de cine stie ce distractie. Numai bine ca intre timp au mai aparut si alti prieteni, aflati in trecere prin Neptun, ca la un moment dat, in camaruta aia de 6-7 m2 sa fim vreo 10-12 persoane. Administratora venea la usa, ciocanea cu putere si striga: LINISTEEE! Si chiar nu eram galagiosi. Pe bune. Suferea ea probabil de galagita cronica.

A venit dupa-amiaza si distractia a inceput. Ne-am plimbat, am fost la pizza, ne-am cumparat toti ochelari "de fita" (cum ii numeam noi), iar seara a venit cu distractie. In seara aceea avea loc inaugurarea unui noi club in Neptun, asa ca acolo am mers si noi. Muzica a fost pe gustul nostru si ne-am zbantuit pana dimineata. Intorsi in camaruta noastra din mini-hotel, a trebuit sa ne intindem, caci era 5 dimineata si eram rupti. Pana la pranz noi alergasem dupa cazare, totusi. Unde intentionasem sa mergem sa vedem rasaritul pe plaja, frigul si oboseala ne-au rapus orice intentie, astfel incat, aliniati si inghesuiti ca sardelele in cutie, eram opt (8!) oameni asezati pe doua patucuri pe care ar fi incaput lejer doar doua persoane. Una dintre prietenele mele a abandonat si a unit o noptiera cu o masa. Ea, biata, abia dupa aceea a realizat ca cele doua obiecte de mobilier nu erau de aceeasi inaltime, iar coloana ei vertebrala avea sa fie destul de chinuita pana dimineata.

Zorii zilei nu s-au lasat prea mult asteptati, iar dupa doua ore de motait, am decis sa renunt la orice speranta de somn odihnitor si sa merg sa imi mananc sandvisul pe plaja. Prevazatoare cum sunt, ma pregatisem de acasa cu ceva mancare din care imi mai ramasesera numai feliile de cascaval si painea. S-a trezit si Andreea, prietena mea (cea care "dormise" pe noptiera) si ne-am dus pe plaja. Soarele rasarise, cald, si isi arunca razele peste mare si peste plaja inca somnoroasa si nepopulata de turisti. Am impartit bruma de mancare pe care o aveam stand pe sezlong si privind marea. Si acum ne aducem aminte cat de foame ne era si cat de bun a fost cascavalul ala. Un tanar teribilist, venit la mare cu un Hummer, il condusese pana la malul marii, iar acesta fiind mai abrupt risca sa cada masina in mare. Au reusit sa il tracteze, dar n-as fi vrut sa fiu in pielea lui cand s-a trezit din probabila betie si a vazut ce a facut (si cum avea sa il pedepseasca taticul).

Orele au trecut, iar ceilalti prieteni au inceput sa se trezeasca, rand pe rand. Am predat camera si ne-am intors pe plaja unde am petrecut restul de zi de 2 mai. Parca aveam si noi o parte din starea de usoara euforie pe care o au cei ce vin la mare din alte orase in ziua de 1 mai, desi noi vedeam marea aproape zilnic in Constanta, trecand cu troleibuzul pe o sosea din apropierea ei. Totusi, atmosfera era alta. Era una tinereasca, de libertate, de distractie, cu miros de vara si cu bucurie de vacanta.

Seara a venit si am plecat si noi spre casa. Am dormit apoi aproape o zi intreaga. Am ramas in schimb cu amintirea unei escapade pe cinste din rutina si cotidian, cu amintirea unui moment cand eram toti apropiati si prieteni, cand ne faceam programul impreuna si cand distanta fizica si cea din suflete nu exista si nu ne separa.