Despre o noua iubire

Facebookul este un mijloc de socializare dispensabil, e adevarat, dar si util pentru cineva ca mine, care e departe de casa si care simte nevoia sa fie in contact cu cei cunoscuti ramasi in tara. Totodata imi permite sa navighez prin profilurile prietenilor prietenilor, sa le vad fotografiile (una dintre placerile mele mai vechi, sa privesc fotografii cu oamenii si sa incerc sa ii caracterizez nestiind nimic despre ei, doar privindu-le pozele), si, evident, comentariile. Asa descopar o multime de melodii frumoase, o multime de citate, de referinte pentru filme, articole sau carti. Si, tot asa, am aflat despre o noua iubire, intre doi oameni frumosi, care s-au cunoscut pe internet si despre care se vede, numai privindu-le ochii si surprinzandu-le privirile si limbajul corpului din fotografii, cat de indragostiti sunt. Nu mai vorbesc de comentariile postate la pozele lor sau pe paginile de profil, care isi pierd semnificatia de comentarii, devenind adevarate strofe de poezii. Si iata ca distantele fizice s-au sters, cei doi s-au cunoscut, se intalnesc, calatoresc ore intregi ca sa fie impreuna. Uite, dom'le, ca se poate. Sa fie vointa si iubire, ca restul se rezolva.

Mare minune si dragostea asta!



Love is real, real is love
Love is feeling, feeling love
Love is wanting to be loved

Love is touch, touch is love
Love is reaching, reaching love
Love is asking to be loved

Love is you
You and me
Love is knowing
We can be

Love is free, free is love
Love is living, living love
Love is needing to be loved

Alegoria broscutelor 2

Puteti citi si alegoria broscutelor 1, clicuind AICI (cam smechere broscutele astea cu alegoriile lor):

In istorioara e vorba de doua broscute. Una dintre ele topaie singura, intr-un sant creat de rotile unui camion. Cealalta o vede acolo si ii striga: "Hei! Ce faci in vagauna aceea? E mult mai bine aici sus, e mai multa mancare."
Prima broasca priveste deasupra sa si raspunde: "Nu pot iesi de aici".
"Te ajut eu sa iesi", se ofera cea de-a doua broasca.
"Nu. Lasa-ma in pace! Imi e bine. E destula mancare aici pentru mine."
"Cum doresti", spune cealalta broasca. "Dar sa stii ca sus e mai mult spatiu de explorat. Te poti misca in voie".
"Am aici tot spatiul de care am nevoie".
"Dar nu vrei sa le intalnesti si pe celelalte broaste?"
"Uneori coboara ele aici, iar daca nu o fac, le mai strig eu din cand in cand"
Cea de-a doua broasca ofteaza adanc, dupa care se indeparteaza. In ziua urmatoare este surprinsa sa o vada pe celalalta broasca topaind in apropierea sa. "Hei!" striga ea. "Credeam ca nu vrei sa iesi din groapa aceea. Ce s-a intamplat?"
"Venea un camion".

Dvs in care broscuta va regasiti? In cea care se simte bine cu ceea ce stie stabil, cunoscut, fiindu-i teama sa incerce sa iasa din acel spatiu personal si facand-o doar intr-o situatie extrema? Sau in cea curajoasa care doreste sa exploreze?

2 %

Mai e putin si se apropie termenul limita pentru depunerea formularelor pentru redirectionarea celor 2 % din impozitul pe venit din anul fiscal anterior (2010). 16 mai 2011 este ultima zi in care Administratiile Fiscale ale judetelor de domiciliu primesc scrisorile recomandate cu formularele completate si semnate de catre contribuabili.

Eu am ales, ca in ultimii doi ani, sa redirectionez cei 2 % catre Asociatia Inima Copiilor.
Puteti fie sa trimiteti formularul catre Asociatia Inima Copiilor (se descarca de pe site), fie catre orice alt ONG doriti (lista o puteti accesa AICI), insa e pacat sa nu va exercitati dreptul de a alege ce sa se intample cu banii pe care oricum i-ati platit, si sa sprijiniti o organizatie nonguvernamentala, fara sa cheltuiti nimic in plus. Daca nu doriti sa va folositi acest drept, banii oricum merg la bugetul de stat.

Despre casatorie

Ca toate fetele, am visat si eu la un moment dat ca ma voi casatori cu omul perfect pentru mine, sa am parte de nunta traditionala perfecta la care sa port rochie de mireasa cu crinolina, sa am doi sau trei copii sanatosi, frumosi si destepti, o familie minunata si sa traiesc alaturi de sotul meu pana la adanci batraneti.

De la o vreme, insa, am inceput sa nu mai cred in institutia casatoriei. Exemplele din jurul meu imi demonstreaza vechea vorba cum ca "nimic nu dureaza o vesnicie."

Pai nu zice preotul "la bine si la rau"? Inteleg despartirile atunci cand lucrurile devin atat de grave incat unul dintre cei doi parteneri devine nociv pentru celalalt (vezi cazurile de violenta conjugala, alcoolism in ultima faza, consum de droguri, probleme psihice, etc) si toate incercarile anterioare de a remedia aceste probleme au esuat.
Dar atunci cand nu e vorba de cele mentionate mai sus si e doar "nepotrivire" de caracter? As intelege-o si pe aceasta daca as sti ca cei doi s-au pripit cu nunta, pentru ca au crezut in dragostea la prima vedere si ca faza de indragostire va dura toata viata. Ceea ce nu inteleg sunt despartirile dupa multi ani de casnicie, incepand de la 5-10 ani pana la casnicii cu durate de 20-30 de ani. A aparut la cinema un film romanesc, lansat acum doua zile, pe care vreau sa il vad, se numeste "Buna! Ce faci?"(click aici pentru trailer). A fost inspirat dintr-o stire aparuta in presa despre doi soti avand in jur de 50 de ani, care au flirtat pe chat timp de sase(!) luni, dandu-se single si realizand cat de bine se potrivesc, si care intr-un final, intalnindu-se si in viata reala au constatat ca de fapt erau sot si sotie (click pentru sursa)
Suna cam ca actiunea romanului Lorelei de Ionel Teodoreanu, in care, pornind de la un joc, tanara Luli ii scrie sotului ei sub pseudonimul Lorelei. Sotul ei era scriitor de renume si profesor universitar, mult mai in varsta decat ea, dar casatoriti dintr-o iubire fulgeratoare, acum instrainat de ea. Barbatul se indragosteste de aceasta "noua" femeie din viata lui, ea reprezentand noul si atractia, fiind tot mai instrainat de sotie, fara ca sa stie ca de fapt sunt una si aceeasi persoana.

La fel, nu pot sa fiu de acord cu divorturile cauzate de aparitia unei alte persoane in viata unuia dintre cei doi parteneri, pentru care ajung sa renunte la tot. Oare merita sa dai cu piciorul unei casnicii (e mai grav cand sunt si copii implicati) pentru o pasiune care se poate dovedi trecatoare? Pentru ca la oamenii pe care ii stiu tocmai asta s-a intamplat. Nu a fost un final fericit cu cealalta persoana. Daca ar fi sa ma indragostesc de un barbat casatorit care ar divorta de sotia lui pentru mine, automat mi-as pune problema ca ar putea sa faca fix acelasi lucru si cu mine atunci cand in viata lui ar aparea altcineva "nou".

Pot sa inteleg ca iubirea se transforma. Am scris si mai demult despre asta. Mai pot sa inteleg ca la un moment dat cei doi nu se mai iubesc, nu mai doresc sa ramana impreuna, dar numai in cazul cuplurilor tinere, care au timp sa cunoasca pe altcineva si sa isi refaca viata. Cand e vorba de oameni trecuti de 50-60 de ani, mi se pare ca un divort ar fi ca sa se afle in treaba, pentru ca obisnuinta este atat de mare incat le-ar fi greu unul fara celalalt, chiar daca nu mai e iubire la mijloc. Dupa atatia ani petrecuti impreuna, fara doar si poate ca exista un grad mare de atasament. Nu mai vorbesc de existenta copiilor, care intotdeauna sufera, fie ca parintii sunt tineri fie ca sunt de varste mai inaintate.

Si cu toate exemplele, cum sa mai cred eu in casatorie? In fond, ce e casatoria decat un act juridic cu tot ce implica el? Trebuie sa fii casatorit ca sa poti avea o familie? Clar ca nu. Intr-adevar, casatoria e o oarecare garantie ca in caz de "furtuni" conjugale, despartirea se petrece mai greu decat in cazul unor parteneri intre care nu exista nicio forma de consimtamant legal, se mai incearca sa se caute rezolvari. La fel, in cazul in care apar copiii e mai sanatos pentru ei sa creasca intr-o familie in care parintii sunt casatoriti si poarta acelasi nume. Dar nu e o garantie ca ramai cu partenerul toata viata. Dimpotriva, monogamia a ajuns sa fie o raritate. Mereu am crezut in iubirea ca in romane si in filme, in care cei doi traiesc "happily ever after", insa de la o vreme mi-am cam schimbat parerea. Desi tind sa nu mai cred in casatorie ca si contract cred in continuare cu tarie in familie, in iubire, comunicare, intelegere, parteneriat.

Nu inseamna ca nu imi mai doresc sa ma casatoresc la un moment dat. Insa nu ma mai vad avand o nunta traditionala - nuntile traditionale au ajuns sa mi se para un stres, ele trebuind planificate cu aproape un an inainte, implicand alergatura, oboseala si cheltuiala mare. Si ma intreb cati dintre tinerii insuratei vor ramane impreuna, cand in statistici, in medie, in ultimii 30 de ani, o casatorie din 4,5 s-a incheiat prin divort? (sursa)

Stiu ca articolul suna pesimist, desi eu sunt o persoana optimista. Nu inseamna ca nu sunt si casnicii ok (ca fericite asa cum inteleg eu fericirea, nu cred ca exista). Ma uit la unii batranei cum ies duminica impreuna la plimbare in parc, frumos imbracati si se sprijina reciproc si ma gandesc oare prin cate necazuri vor fi trecut in viata lor si cum au stiut sa le gestioneze de au ajuns sa ramana impreuna pana la anii acestia? Ei demonstreaza ca se poate. Si chestia asta imi arata mie ca nimic nu e imposibil atata timp cat exista comunicare, intelegere, sustinere, respect, grija, atentie. Nu neaparat indragostire. Iubirea poate sa se nasca din toate acestea. Poate de aceea multe casatorii aranjate din trecut au rezistat. Sau poate ca asa era si mentalitatea in acele vremuri...

Ar mai fi de discutat si despre logodna, mai ales ca de curand o amica intreba cine mai crede in logodna si majoritatea raspunsurilor erau "nimeni", dar asta probabil ca intr-un articol viitor.

Inchei, adaugand ca poza de mai sus mi-a fost daruita de un prieten drag care a surprins plimbarea celor doi din imagine, ocolind obstacolele de pe trotuar IMPREUNA.

Face haina pe om?

Am vazut ieri in metrou un tanar frumos. Avea in jur de 28 - 30 de ani, ochii de un albastru senin, usor neras, dar fara sa para neingrijit, trasaturile fetei armonioase. Ma tot uitam la el, desi nu fac asta niciodata, ca sa nu fac oamenii sa se simta cine stie cum, insa rar mi s-a intamplat sa vad un om cu o fatza asa de frumoasa. A vazut ca il fixam si a intors, bietul de el, capul, stanjenit, in vreo doua randuri. Parea un tip simplu, nu era genul care sa zapaceasca fetele, cu toata frumusetea lui cu tot. Vestimentatia lui era la fel de simpla, ba chiar usor neconcordanta cu varsta. Era imbracat ok, in sensul ca erau haine curate si pe masura lui, insa usor demodate, sau mai degraba potrivite unei persoane cu cel putin douazeci de ani mai in varsta.

Si toate datele acestea culese pret de vreo doua minute, intre statia de metrou la care ma urcasem si urmatoarea, unde trebuia sa cobor, m-au dus cu gandul la un proverb: "Haina face pe om". Si, as mai adauga eu, si atitudinea.
Sunt oameni cu un aspect fizic neplacut dar care emana siguranta, incredere si impresioneaza. Ei sunt cei care se fac remarcati. La fel, sunt oameni frumosi, ca tanarul de mai sus, care trec neobservati. Chiar si cand e vorba de a cuceri pe cineva, o persoana, nu prea frumoasa, poate nu prea inteligenta dar cu siguranta de sine, va reusi sa "fure inima" alesului/alesei spre deosebire de altcineva, poate chiar frumos, poate chiar sclipitor de inteligent, care se imbraca aiurea si se rusineaza in prezenta celuilalt. Nu mai e pe vremea strabunicilor cand oamenii isi exprimau sentimentele prin scrisorele parfumate. Oricat de mult am fi atrasi de cineva si ne-am exprima in scris (scrisori + internet + sms incluse), sau la telefon, contactul interuman la pachet cu o atitudine corespunzatoare sunt mult mai importante. Suntem atrasi de oameni, nu de ideea de a iubi, nu de iubire in sine pentru ca dupa aceea o dam in filosofie si construim castele de nisip pe fundamentul unei iluzii.

Cine zice ca nu haina face pe om, greseste. Tinuta corecta si adecvata varstei e importanta. Intr-adevar, nu trebuie sa fii imbracat in haine de firma ca sa exprimi ceva, pentru ca mai conteaza si cercurile in care te invarti.
Zilele trecute, una dintre colege a adus o revista pentru femei care prezenta intre paginile ei reclame la diverse obiecte vestimentare si accesorii. Am facut ochii cat cepele cu totii cand am citit pretul unei posete Vuitton pentru ca erau atat de multe cifre in ron, incat nu mai reuseam sa convertim in leii vechi pentru a ne face o oarecare impresie despre "valoarea" respectivei posete (costa in jur de doua sute si ceva de milioane de lei vechi). Ei bine, acea geanta, ar fi pretuita numai intre persoane din acelasi anturaj, cu posibilitati materiale corespunzatoare si care se stie ca nu ar purta altceva decat produse originale, de firma.
Daca, printr-o minune, as da peste un sac de aur si mi-as cumpara geanta, sigur nu ar remarca-o nimeni (fie vorba intre noi, era si urata, doar eticheta era de ea), ca sa nu mai spun ca as fi dusa in urgenta direct la nebuni.

Un alt argument pentru tinuta este impresia pe care o producem celorlalti. Am intalnit medici imbracati cu niste halate sifonate, din materiale proaste, in comparatie cu asistente de pe aceeasi sectie, cu halate impecabile, curate si calcate, aranjate si carora pacientii, fara sa cunoasca ierarhia in sectia respectiva, li se adresau cu "Dna Dr.", oamenii fiind in prima instanta impresionati de tinuta. Un minus mare, asadar, medicilor respectivi. Prima impresie conteaza intotdeauna.

Am intalnit femei trecute de 50 de ani, imbracate ca niste tinerele. Sa fim seriosi, nu toate femeile sunt Tina Turner. De la o varsta incolo, fusta mini nu mai este indicata, indiferent de cat de bine arata respectivele. Asta daca nu vor sa se chicoteasca in spate, cu celebra expresie "din spate liceu, din fata muzeu". Nu mai vorbesc de purtatul de haine sau incaltaminte cu 1-2 numere mai mici ca sa para fie mai slabe sau cu piciorul mic.

La un interviu, se ia in calcul si aspectul exterior. Depinde, bineinteles si de postul pe care candideaza respectivul. Daca e post de conducere, e indicat costumul la barbati si o tinuta smart-casual pentru femei. Daca e un post in care majoritatea celor din echipa sunt tineri, merg si blugii, dar cu un tricou sau o camasa potrivite, fara mesaje inscriptionate, prea funky. Si exemplele sunt numeroase.

Nu stiu daca e cazul sa amintesc tot aici de mirosurile emanate. Un om poate fi exemplar imbracat. Daca e certat cu apa si cu sapunul, nu foloseste un deodorant +/- parfum s-a dus naibii tot lookul. Nimeni nu mai remarca decat mirosul neplacut care produce disconfort celor din jur. Poate el sa fie academician. Cand va intra in incapere oamenii isi vor da coate, vor stramba din nas si vor mormai ceva de genul "a venit iar sconcsul" (am si aici mai multe exemple).

Cine zice ca nu haina face pe om, atentie, atunci cand e vorba de prima impresie, astept sa ma contrazica. Intr-adevar, ulterior, educatia, vocabularul, inteligenta fac diferenta. Exista si un proverb oriental - "O maimuta, chiar imbracata in haine de matase, tot maimuta ramane". Un costum si un palton nu transforma in domn pe un terchea-berchea insa il ajuta daca are nevoie sa impresioneze...si de cele mai multe ori, efectul este chiar cel scontat. :)

Melanj

• Deseori aud pe multi vorbind despre serviciu ca despre un loc unde se duc "de sila - de mila", pentru ca trebuie sa traiasca si banii nu pica din cer. Statul la munca este un chin pentru ei. In acest sens admit faptul ca sunt o norocoasa. Cu toate ca remuneratia este mizerabila, mie imi place sa ma duc la serviciu. Poate ca mai conteaza si faptul ca nu lucrez la un birou, ca am activitate tot timpul, si ca desi fac zilnic aceleasi lucruri ca si actiuni, ele implica mereu noutati. Nu e rutina. Nu zic "of, maine iar la munca" ci "bine ca am unde munci, si pe deasupra mai fac si ce imi place". Putini au norocul asta. Am numeroase exemple despre oameni care au terminat cate o facultate si lucreaza in cu totul alt domeniu. Daca sunt motivati financiar, ajung sa le placa sau sa se resemneze. Altii fac asta doar temporar si ulterior isi cauta joburi in domeniul in care s-au pregatit. Eu daca as lucra la birou cred ca m-as plictisi teribil :D

• Am fost aseara, la propunerea unor prietene, intr-un local minunat in Bucuresti. Se numeste Ramayana cafe, are specific indian iar atmosfera e de cinci stele. Am baut un ceai african, cu tot felul de arome, insotit de cookies-uri si miere pentru indulcire, ce m-a relaxat atat de bine ca in loc sa ma culc la ora mea "normala" de somn (dupa 12 noaptea) am adormit cu aproape doua ore mai devreme. In oferta localului exista si narghilele, dar, cu toate ca am incercat cu mai mult timp in urma sa fumez narghilea (eu nefiind fumatoare), marturisesc ca nu mi-a placut. Totusi, muzica in surdina (Buddha-Bar), lumina difuza, pernele aruncate pe jos ca sa faca sederea clientilor cat mai relaxanta cu putinta, si-au facut cu brio efectul asupra mea. Clar ca o sa mai merg si alta data.

• Simt ca m-am indepartat de mai multi oameni care in trecut imi erau aproape. Si e reciproc. Nici eu nu am vrut, dar nici ei. Pur si simplu distanta si problemele personale ne-au separat. Ma mai gandesc din cand in cand cu drag la colegii mei de facultate, ma bucur cand ii revad, sau cand aud ca li s-au intamplat lucruri frumoase, dar nu regasesc dispozitia necesara sa pun mana pe telefon si sa sun. Nevorbind mult timp se aduna multe lucruri de spus si pur si simplu nu mai am dispozitie de conversatii lungi la telefon. O fac strict cu persoanele din cercul de extrema apropiere. Cineva foarte apropiat mie imi spunea mai demult, cand ma miram eu de ce nu mai tine legatura cu cei mai buni prieteni: "Onutzza, drumurile noastre s-au separat. Ne mai intalnim din cand in cand la o cafea, ne mai povestim una-alta, dar atat. Fiecare e cu viata lui, cu programul lui. Mi-am facut intre timp alti prieteni. Ma mai gandesc la primii cu nostalgie, dar e o vorba - maioul mi-e mai aproape decat camasa". Am inteles acum cata dreptate avea.

• De vreo doua luni m-am apucat de lectii de dans de care sunt foarte incantata. Am invatat sa ma misc pe salsa, putin-putin pe bachata si m-am indragostit de rueda si de tango. Imi mai place zouk, in care, desi pare un dans dezorganizat, miscarile dansatorilor au totusi o ordine. Cu toate ca programul de dans e la o ora la care as prefera sa fiu in pijamale cu o carte in brate, totusi ma simt tare bine in timp ce dansez si ma intorc cu buna dispozitie acasa, indiferent de cat de obosita as fi fost anterior.

• Am terminat de curand de citit o carte superba - Fiul risipitor (click pentru recenzie), de Radu Tudoran. Actiunea nu este una interesanta, fiind vorba despre o tanara femeie care este sedusa din timpul adolescentei de un barbat care periodic o paraseste, fara explicatii, motivatia fiind mereu aceea ca simte ca se sufoca daca nu pleaca. Ea ramane mereu cu inima franta, fiindu-i greu sa isi regaseasca echilibrul interior iar el reapare in viata ei exact atunci cand tanara crede ca e "vindecata" de dragoste. Pentru ca inima e mai puternica decat ratiunea, ea il reprimeste in viata ei de fiecare data, si, desi stie in suflet ca fericirea dureaza putin, spera ca de acea data va fi altfel. Strict referindu-ne la subiect, tipa e o nebuna si o proasta ca il accepta mereu in viata ei. Totusi, autorul are un talent fantastic de a captiva prin descrierile pe care le realizeaza, determinandu-ne sa empatizam cu personajele principale si sa intelegem ca intreaga ei slabiciune in fata barbatului respectiv vine din iubirea pura, acea iubire vesnica, ce a apucat sa se sadeasca in sufletul ei si a prins radacini nebanuite ce nu o vor mai lasa nicicand sa fie linistita si sa poata sa traga linie trecutului. La fel, romanul mai captiveaza chiar prin aceste parasiri periodice, pentru ca ne determina sa ne punem intrebarea: "Oare il mai primeste inapoi in viata ei dupa toate cate i-a facut?". Cu toate ca este un roman erotic, nu contine scene vulgare, ci erotismul apare la nivel emotional.

• Viata mea e plina si nu am timp sa ma plictisesc. In ea apar mereu oameni noi, cu care cladesc relatii interesante si constructive si care imi dau o stare de buna dispozitie. Si cu toate ca postez rar, sunt tot aici ;)
  

Romania is my country

Timp de aproape o luna si jumatate nu mi-a mers conexiunea la internet. Firma la care eram abonata (Airbites) a fost preluata de o firma mai mare (RDS). Mi s-a spus ca pentru o perioada s-ar putea sa fie ceva probleme pana se reface infrastructura cu echipamentele noului furnizor si e posibil sa mai "faca figuri" internetul. Mi-am facut contract cu noua firma si am asteptat, cum era normal, sa si beneficiez de serviciile oferite. Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, asa ca internetul meu nu a functionat. Am facut repetate sesizari telefonice, ba chiar am mers si in audienta in doua randuri la biroul de reclamatii...nimic. De la inceput, de fiecare data cand am sunat, am tot rugat sa vina cineva sa verifice echipamentul din imobilul in care locuiesc, dar n-a venit nimeni. Mereu mi s-a servit replica: "se lucreaza in zona, mai dureaza, dati-ne un numar de telefon la care sa va contactam".

Saptamana trecuta am intalnit in apropiere de casa mea doi domni, angajati ai firmei de internet, care venisera in zona cu scopul sa rezolve alte reclamatii. Dupa o luna si o saptamana, eu tot nu figuram pe lista lor de verificari! Au fost amabili si au venit macar sa vada despre ce era vorba si au identificat si problema. Cineva, din exces de zel, sau din neatentie, pusese cablul meu de internet in cutia altei firme. Solutia era o extensie de cablu si conectarea lui in cutia firmei la care eram abonata si care se afla cu un etaj mai sus. Vecinii mei de la etajul superior beneficiau de net.
N-au putut sa imi rezolve problema pentru ca seful le-a interzis sa se ocupe si de altceva decat de ce aveau listat pentru ziua respectiva. Mi-au promis in schimb ca vor anunta si dumnealor sa vina cineva sa verifice.

Si a mai trecut o saptamana si n-a venit nimeni. Intre timp am sunat si am facut o noua (oare a cata o fi fost?!) sesizare. Mi-am spus iarasi povestea vietii si am adaugat si elementul nou: istoria cu acel cablu care trebuia extins. Am fost luata peste picior de domnisoara de la telefon careia cand i-am zis ca ar fi stupid sa reziliez contractul pentru o simpla extensie de cablu mi-a zis ca va fi alegerea mea daca voi face acest lucru si mi s-a spus (oare a cata oara?!) ca se lucreaza in zona si ca mai inainteaza o cerere de urgentare. Yeah, right. S-a tot "urgentat" timp de o luna jumate si degeaba. Mi-a cerut iar un numar de telefon la care sa fiu gasita, bla bla, vechea poveste.
Mai aveam doua solutii. Una era sa rog un prieten care intamplator lucreaza la RDS, dar in alt oras, sa se intereseze macar in ce stadiu se aflau lucrarile si daca aveam sa mai astept o saptamana, o luna sau mai multe pana aveam sa beneficiez si eu de serviciile de internet.
Cea de-a doua solutie era sa merg iarasi in audienta si sa spun iarasi cuiva, dispus cat de cat sa ma asculte, problema mea si sa incerc sa ma interesez si personal de ce toate reclamatiile mele fusesera in van si ce ar mai fi trebuit sa fac pentru a aparea si eu pe o lista "magica" de rezolvare a sesizarilor.

Si surprize, surprize, azi, in sfarsit a venit cineva. Si a verificat. Si a facut extensie de cablu iar acum beneficiez de net. Si era sa reziliez contractul pentru doar atat. Asta mi-a demonstrat ca toate sesizarile mele de pana acum nu au fost luate in considerare, din moment ce nu a venit nimeni sa verifice echipamentele. Si daca nu ii intalneam pe acei doi domni amabili care au incercat sa ma ajute si sa vada despre ce era vorba ar mai fi trecut o luna fara sa am acces la internet. Si daca nu intervenea si prietenul care sa se intereseze de solutionarea problemei mele, mi se servea in continuare replica "se lucreaza in zona, mai dureaza, dati-ne un numar de telefon la care sa va contactam".

Concluzia: nervi, bani cheltuiti (pentru ca in toata aceasta perioada am utilizat internetul de pe telefonul mobil) si bataie de joc fata de mine ca si client. Si totul pentru un cablu care trebuia alungit si pus in cutia de la etaj. Ironic.

Gripa noua 3

Dupa ce am tot evitat sa ma vaccinez contra gripei porcine, nu din teama, ci din comoditate si din siguranta posesiei unui sistem imunitar bun (nu m-am vaccinat niciodata nici contra gripei sezoniere, chiar si guturai fac rar), iata ca mi-am facut curaj. De fapt, n-a fost chiar curaj, ci, facand parte din staff-ul medical, s-a intamplat o oaresce incurcatura si figuram pe o lista cum ca ma vaccinasem. Asadar, mi-am zis ca daca tot merge lista aia la stapanire si avand in vedere ca timp de stat ulterior pe la cozile de la punctele de vaccinare nu aveam, n-avea sens sa mai aman.

Singurul simptom pe care l-am avut a fost durere locala in momentul in care serul a difuzat in muschi. M-a mai durut inca o zi dupa aceea, dar iata ca au trecut deja trei zile si nici nu ma mai doare bratul si nici alt simptom nu am avut. Mai am de asteptat cam o saptamana si jumatate ca sa se formeze anticorpii si sa am o oarecare protectie in cazul in care m-as "intalni" cu virusul.

Sfaturi: mai bine sa va vaccinati decat sa nu o faceti. Daca aveti un sistem imunitar bun si duceti o viata sanatoasa, cu odihna, alimentatie corespunzatoare, stres cat mai putin, sansele sa nu faceti gripa porcina daca aveti contact cu virusul sau sa aveti o forma usoara/asimptomatica sunt mai mari, dar ma intreb cati oameni duc un astfel de regim de viata. Daca mai aveti si alte boli intrebati medicul dvs curant ce va recomanda. Gravidele, copiii sub 16 ani, pacientii transplantati, au interdictie de vaccinare. Pastrati o igiena corespunzatoare a mainilor, evitati aglomeratiile si persoanele bolnave.

Multa sanatate!

M-am băbit

Teoretic inca nu (ziua mea e abia saptamana viitoare), practic da, m-am băbit. [Stiu ca nu exista verbul reflexiv a se băbi, dar pe blogul meu am voie sa am licente "poetice". Dixit!]

In weekendul care a trecut am fost impreuna cu o prietena la cinematograf. Parca aud: "si ce mare lucru?!" Eee...dar cand ultimul film vazut la cinematograf a fost Harry Potter si Prizonierul de la Azkaban (adica in 2004), intr-o sala de cinematograf vechi, nerenovat, la o jumatate de ora simtind nevoia sa te misti putin ca intepeneai pe scaunul incomod, iar calitatea imaginii fiind cea de pelicula, in plus, avand in vedere ca acum lumea merge sa vada filme 3D (si mai nou, 4D), apai da, e mare lucru. [Ioi, ce fraza...]

Acuma sa expun si motivul pentru care nu am mai fost la cinema in ultimii cinci ani: calculatorul. Am zis ca e mult mai fun sa vad un film asezata in pat, cu suc langa mine si floricele in brate, totul sa fie muuult mai confortabil decat in cinematograf, ca sa nu mai vorbesc ca per total e mult mai ieftin.

Am fost in Cotroceni Mall. Nu mi-a placut faptul ca la casa de bilete erau niste monitoare unde erau afisate diverse preturi, functie de calitatea imaginii, de statutul clientului (elev/student/copil/adult), fara insa sa se specifice preturile pentru fiecare film in parte. A fost ceva mai scump fata de cat ne asteptam sa fie (punand la socoteala si sucul si popcornul), insa per ansamblu pot spune ca a meritat. Oricat de mare ar fi gradul de confort de acasa, nimic nu egaleaza imaginea de pe ecranul urias, sunetul puternic si transpunerea privitorului intr-o alta realitate, cea a filmului care ruleaza in acel moment in sala de cinematograf. Merita toti banii.
Vreau sa vad acum si un film 3d/4d, dar mi-e ca pentru acela o sa mai stau putin, caci, nah, nu numai ca nu mi-a intrat salariul pe card, dar, avand in vedere ca intru si eu in categoria celor platiti de la bugetul statului, dupa ce ca e mic, luna asta si luna viitoare o sa faca parte din categoria "salariu - telefon mobil: de fiecare data e din ce in ce mai mic". Iar biletul la un film din categoria mentionata sare de 30 ron. Asta ca sa nu mai zic de cola plus popcorn - incepand cu 16 ron un meniu mediu. Iote-asa face romanul haz de necaz si merge mai departe.

Si-am vazut "Twilight: New Moon". Vazusem pe la inceputul anului si prima parte. Dragut film, demonstreaza ca puterea iubirii poate trece peste orice. Are si un pic de actiune si un pic de sf, mister, thriller. Nu e un film de vazut noaptea inainte de culcare. Povestea, pe scurt, este despre dragostea dintre Bella si Edward. Mica-mare diferenta dintre ei este aceea ca Edward a devenit vampir in urma cu 109 ani si a dobandit nemurirea. Cu toate ca cei doi se iubesc, tentatia sangelui tanar al Bellei este extrem de puternica pentru Edward si familia lui, iar ea e in pericol mereu in preajma lor. Totusi, exista un pact vechi, legendar, intre vampirii stabiliti in acele locuri si varcolacii, oamenii-lupi, anume ca hrana primilor nu va fi sange uman ci doar de animal. In caz contrar, s-ar fi declansat razboiul intre cele doua tabere.
Pe Bella o mai iubeste si Jacob, un tanar amerindian care, printre altele ii istoriseste fetei povestea pactului de care am amintit mai sus, mentionand si apartenenta lui la tribul celor ce proveneau din lupi... Dar oare...e numai legenda?
Nu povestesc mai mult caci poate cine citeste e interesat de film si nu doresc sa ii rapesc bucuria vizionarii lui.

Si ca sa inchei articolul, azi fiind prima zi de iarna de-adevaratelea, cu ninsoare, zapada si alunecusuri, am cazut cat eram de mare dupa ce am iesit de la metrou, asta dupa ce am facut show vanturandu-mi prin aer papornitele si picioarele, ceea ce intareste concluzia cu care am inceput, anume ca: m-am băbit.

Despre gripa noua 2

Ma amuza cei pe care ii vad pe strada purtand masca. Inteleg sa o poarte in aglomeratii, dar pe strada, cand nu au pe nimeni in apropiere, mi se pare cam exagerat.
La fel, sunt comici cei ce se protejeaza cu masca numai in dreptul gurii, dar nu si in dreptul nasului. De parca virusul stie ca individul are masca si fuge numai cat o zareste, renuntand sa ii mai "gadile" narile.

Fericire 7

Ce frumos ar fi daca s-ar putea ca atunci cand suntem fericiti sa luam o farama din acea fericire, sa o punem undeva bine, ca atunci cand lucrurile merg prost sa deschidem recipientul si sa ne folosim de ceea ce am pastrat...

Despre esec

Cand incepi ceva, cum e bine sa procedezi? Sa pornesti la drum cu ideea de esec, sau nu? Ma gandesc la faptul ca daca pornesti cu posibilul esec in minte, e mult mai probabil ca el sa apara decat daca nu te gandesti la el ... dar atunci, ce sens mai are sa incepi ce ti-ai propus?

Eu iau in calcul eventualul insucces, asta ca sa nu zic ca nu am anticipat toate variantele, dar ii alung gandul rapid si ma gandesc numai la insiruirea pozitiva a evenimentelor pana la un eventual final, pozitiv si el, la randul lui.

Rollin'...rollin'

Mi-am luat role. Am mai patinat acum multi ani, deci stiam cat de cat, iar in copilarie stiam sa merg foarte bine pe patine cu rotile (din acelea clasice, cu patru roti). Spre rusinea mea, n-am reusit niciodata sa ma tin de planul de jogging sau de gimnastica, dar simt totusi nevoia sa fac miscare. Rolele sunt perfecte, caci fac sport fara sa simt ca ma obosesc. De curand mi-am cumparat si aparatori (genunchiere, cotiere), asa ca daca o sa vedeti prin parc ceva ce seamana a caricatura de Terminator cu echilibru cam instabil si care nu se descurca bine cu franatul, aceea sunt eu. :D

Un lucru bun e ca pana acum nu am cazut, dar nici nu m-am aventurat sa patinez cu viteza sau sa fac cine stie ce figuri artistice. Ma mai uit la copilasii care imi dau clasa, dar mai vad si adultii, mult mai in varsta decat mine care merg mai prost ca mine si ma simt atunci si eu fericita ca ma pricep bine decat ei. :D

Inca un ingeras

Azi am asistat la o scena care m-a impresionat. Mergeam la munca si traversam unul dintre bulevardele mari si largi din Bucuresti. In zona refugiului pentru statia de tramvai era o femeie ce tot striga speriata la pisicul ei care probabil ca ii scapase din brate. Pisulinul era un pui mic si negru ca taciunele, panicat de zgomotele si de masinile din jur, astfel ca oricat il striga, el nu ii mai dadea atentie. Am vrut sa o ajut sa il prindem, insa pisicul era speriat si a fugit. Din pacate pentru el a sarit printre zabrelele gardutului de la statia de tramvai si cand am dat sa traversam dupa el semaforul s-a facut rosu. I-am zis femeii ca o ajut sa il prindem, insa masinile s-au pornit...Nu mai puteam traversa. Prostul de pisic se asezase fix sub o masina, iar roata din fata...i-a trecut peste capusor, iar roata din spate peste corpusor...a fost o imagine oribila. Stiam ce era in sufletul ei pentru ca si catelusul meu e ingeras de aproape 4 ani. Soferul masinii din spate vazuse scena si a oprit, ca femeia sa ii ia trupul puisorului ei ce mai avea unele miscari spasmodice si sa il duca sa il ingroape undeva. Mda, oribil.

Prima mea...

De la Santiaggo:

Prima mea:

Masina: N-am masina. Invat pentru permisul auto. Urmeaza sa sustin examenul luna care vine.

Calatorie in tara – La Galati, la bunici. Cred ca aveam cateva luni.

Calatorie in afara tarii – Acum doi ani in Irlanda.

Amintire - Nu stiu daca e cea mai veche amintire, pentru ca am mai multe amintiri din acea perioada. Aveam 3 ani si eram la gradinita (la grupa mare!), si ajungeam prima in gradinita, pentru ca parintii trebuiau sa ajunga la timp pe la serviciile lor. Lumina in clasa era stinsa, clasa era goala si eu ma uitam dupa mama sau dupa tata, cum plecau pe alee, si imi curgeau lacrimile pe obraji.

Animalut - Cookie, primul meu catelus, care acum e ingeras.

Dragoste - Prima mea iubire a fost un coleg de gradinita. Il chema George si sarea peste patucuri, in timpul orelor cand trebuia sa ne facem somnul de dupa-amiaza, pentru ca voia sa ma pupe pe obraji. La un moment dat a inceput sa ma streseze si l-am parat educatoarei si parintilor. Acum omul e mare vedeta, s-a casatorit, are si bebe si o cariera muzicala de succes.

Descoperire - Literele. Am invatat sa citesc in jurul varstei de 4 ani. La gradinita imi ziceau "fetita care stie sa citeasca povesti".

Job - Am dat sfaturi legate de osteoporoza intr-o campanie organizata de un lant de farmacii cunoscut.

Idol - Take That, o trupa care mi-a ramas de suflet.

Creatie - Imi placea sa scriu poezii. Acum scriu articole pe blog.

Multumesc Santi. Pasez leapsa Alinutzei, Madalinei, Allesssiei si cui ii mai place.

Cand e bine sa ajuti?

Scriam mai demult despre sfaturi, ca e bine sa fie date atunci cand sunt cerute (din acelasi obicei prost, inca le dau fara sa mi se solicite, insa selectiv, adica nu oricui).

Cum e cu ajutorul? Sa il dai tot cand ti se cere sau sa te oferi sa ajuti? S-ar putea ca persoana care are nevoie de ajutor nici macar sa nu constientizeze acest fapt pana cand nu ii propui tu.

Dar daca iti oferi ajutorul iar persoana respectiva stie ca are nevoie, il accepta si totusi nu face nimic in sensul asta, adica il accepta numai verbal, dar nu face nimic pentru a demara acest demers, practic, cu tot ajutorul oferit, rezolvarea problemei depinzand numai de ea...apoi atunci mai are vreun sens sa te oferi sa ajuti? Sau e mai bine sa iti vezi de treaba ta si sa lasi persoana deoparte cu toate problemele ei si daca va vrea sa faca ceva concret sa te caute?

Mda...probleme existentiale. Daca aveti pareri, rog a le exprima prin comentarii.

Scrisorica

Scriam acum cateva zile despre unele frustrari pe care le-am acumulat in ultima vreme. Totusi finalul era despre satisfactiile pe care le am si care sunt ceva mai numeroase si ma fac sa nu ma plictisesc niciodata de ceea ce fac, sa vreau sa stiu si sa fac mai mult si sa imi iubesc meseria si oamenii cu care lucrez, acestia fiind pacientii si colegii.

Iata ce scrisorica am primit azi de la una dintre pacientele mele:

"Stimata domnisoara doctor,

Sunt multumita sufleteste ca v-am cunoscut, va doresc din suflet succes deplin in activitatea profesionala, pe care s-o innobilati si bunul Dumnezeu sa va apere in orice moment al vietii.
Cu tot respectul...L.N."

Gripa porcina sau cum n-am mai aparut la tv (in seara asta)

Am sustinut azi o prezentare despre gripa porcina pentru un grup de persoane (cam 100 sa fi fost). Am avut ceva emotii, mereu am atunci cand vorbesc in fata unui numar mare de oameni. A iesit mai mult decat ok. Inainte de prezentare am numarat in gand pana la 10, am incercat tehnica inspira-expira si m-am relaxat. Cand am inceput sa vorbesc nici nu m-am balbait, chiar am vorbit rar, clar, frumos, spre deosebire de datile in care am emotii si vorbesc de parca sunt la foc automat. Doar ca tineam cam strans microfonul in mana.

Cica trebuia sa ma dea si la televizor in seara asta pe un post national, sa vada familionul si prietenii cum am prestat, dar nu am aparut. S-ar putea sa dea stirea maine seara, ca asa au facut la alte prezentari (nu ale mele, la mine e prima oara cand e sa apar la tv...a, ba nu...haha...am mai aparut acum cativa ani cu prietenele mele, cand era marea inghetata si se vedeau niste lebede in larg. Si vine un reporter de la postul tv local constantean:

- Buna ziua.
- Buna ziua.
- Ati vazut lebedele?
Noi nu le vazusem pana atunci.
- Poftim? Care lebede?, intrebam noi.
- Stop, opreste, ii zice cameramanului. Ia uitati-va in spate. Spuneti ca le-ati vazut. Reluam. Ati vazut lebedele?
Noi: daaaaa, foarte frumoase.
Eu: e un lucru deosebit, sa vina pana aproape de mal, marea fiind inghetata...extraordinar (nu chiar cuvintele astea, dar ceva de genul)
Nu mai stiu ce a mai zis, apoi: multumim, asta a fost tot.
Noi: la ce ora ne dati la televizor?
Ne-a zis ora si apoi am stat cu ochii lipiti de ecran sa vedem stirile. Si ne-am vazut.
- Alo, mama, m-a dat la televizor. :D)

Nah, si acuma sa spun si eu vreo doua vorbe si pe blog despre gripa porcina, desi cred ca stie lumea ceva-ceva la cat de mediatizat e subiectul.

Gripa porcina e o afectiune respiratorie specifica porcilor din crescatorii. Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda denumirea de gripa A (H1N1) si renuntarea la denumirile de gripa porcina sau gripa mexicana. A izbucnit in Mexic, desi se pare ca alerta privind o pandemie de gripa cu virus H1N1 a existat inca din 1997 in SUA.

Tipul de virus incriminat este virusul gripal de tip A H1N1. El contine fragmente de ADN de la virusurile gripei porcine, aviare si umane.

Persoanele afectate au in general varste cuprinse intre 20-40 de ani, deci persoane de varsta adulta, spre deosebire de celelalte virusuri gripale care afecteaza mai ales varstele extreme (copiii si varstnicii).

Cum se transmite?

- cale aeriana
- de la porc la om, ocazional, la persoanele care vin in contact cu porci
- se poate transmite si de la om la om, de la o persoana infectata, la una sanatoasa, prin picaturile de saliva sau secretiile nazale raspandite de o persoana infectata care tuseste sau stranuta
- atingerea unor obiecte sau suprafete contaminate cu aceste picaturi, dupa ce mainile nespalate sunt duse la nas sau la gura
- nu se transmite prin consumul de carne de porc (temperatura de preparare a carnii distruge virusurile si bacteriile)
- o persoana cu gripa porcina poate infecta o alta persoana cu 1 zi inainte sa apara simptomele si ramane contagioasa pana la 7 zile sau mai mult dupa ce simptomatologia s-a remis
- incubatie: 2-5 zile (maxim 7 zile)

Simptomatologie: ca gripa comuna

- febra inalta (39-40 grade celsius)
- stare generala alterata
- dureri musculare
- dureri articulare
- dureri in gat
- tuse seaca
- secretie nazala apoasa
- mai pot apare diaree si varsatura
- simptomatologia se accentueaza dupa 2-3 zile

Tratata in faza incipienta boala e vindecabila. In cazuri extrem de grave poate duce la pneumonie si chiar la moarte. Riscul creste pentru persoanele care sufera de boli cronice sau de boli care slabesc sistemul imunitar.

Cum ne putem proteja?

- regula elementara de igiena: spalatul pe maini cat mai des cu apa si cu sapun (sunt bune si gelurile antibacteriene)
- cand tusiti sau stranutati sa va acoperiti gura si nasul cu batista de unica folosinta, care ulterior se arunca la gunoi. Nu uitati sa va spalati pe maini dupa aceasta
- evitarea contactului strans cu persoanele bolnave
- evitarea aglomeratiilor si a multimilor
- evitarea calatoriilor in Mexic
- daca se pleaca in zonele afectate: trebuie asigurare medicala si informare privind conditiile de calatorie in tara respectiva
- la reintoarcere, daca dupa 7 zile persoana prezinta semne de gripa trebuie sa se prezinte la medic
- nu se recomanda automedicatia pentru ca poate apare rezistenta la tratament
- daca apare o boala respiratorie acuta febrila, se recomanda izolarea la domiciliu, purtare de masca (sa acopere nasul si gura!!!) si anuntarea medicului de familie sau prezentarea la spitalul de boli infectioase
- consum de lichide, de fructe, odihna suficienta, miscare

Se pare ca s-a descoperit si tulpina de virus pe care va trebui sa o contina vaccinul, astfel ca, prin toamna o sa apara si vaccinul impotriva gripei porcine.





Asa ca...nu faceti ca pustiul de alaturi si respectati recomandarile de mai sus. Ele nu garanteaza ca nu v-ati putea imbolnavi, dar macar cresc gradul de protectie impotriva virusului in cazul in care ati intra in contact cu el printr-o forma sau alta. :)

Surse: carti, articole din ziare, internet



Update: mi-a zis o prietena ca s-a difuzat stirea la Antena 3 acum cateva minute. :D

Cat de mult stiu ceilalti despre tine?

Unii oameni pur si simplu nu pot sa traiasca daca nu impartasesc si altora gandurile si experientele lor. De la altii, in schimb, oricat ne-am stradui, nu putem afla nimic, pentru ca nu considera ca viata lor ar interesa pe ceilalti. Pe acestia din urma ii numim "ascunsi", "introvertiti". Pe primii ii numim "gura sparta" sau "spune-tot-din-casa".

Exista si categoria de mijloc, din care fac si eu parte. Nu sunt o persoana ascunsa, se poate remarca si din articolele mele ca spun destule lucruri despre mine. Cu toate acestea, ele sunt lucruri generale, subiecte despre lume si viata, intamplari din copilaria mea, situatii cu care ma confrunt. Ceea ce este foarte personal despre mine si familia mea nu voi scrie pe blog si nici nu voi povesti cuiva.

Aveam o colega, o fata foarte simpatica si placuta, genul de persoana atragatoare si fizic dar si prin felul ei de a fi. Si colega mea mai avea si talent la povestit. De cele mai multe ori insa, personajul principal era chiar ea. Problema nu era ca povestea despre ea, ci ca nu tinea cont cui povestea. Cred ca toti colegii stiau amanunte despre ea, despre fostele relatii, despre aventurile sotului, despre relatia ei cu socrii. Auzind-o nu puteam sa nu ma intreb: de ce trebuie eu sa stiu asemenea detalii? Mie, sa fi fost in locul sotului ei, nu mi-ar fi placut ca niste necunoscuti sa stie atatea lucruri despre mine. Ea nu se ferea. Sinceritatea ei era atat de mare incat nu doar ca nu se ascundea, ci chiar simtea nevoia sa ne relateze despre ce se intampla in viata ei. Avea prieteni, nu stiu cat de apropiati, insa, probabil mergand pe principiul "vietii intr-o bula mare roz" in care nu i se putea intampla nimic, considera ca nu are nevoie de acea intimitate care te mai retine in a-ti pune viata pe tava.

Am trecut si eu prin perioada in care imi expuneam unele planuri de fata cu diferite persoane, in ideea ca nu are cum sa afecteze acest lucru, persoane care nu numai ca nu ma incurajau si nu imi dadeau argumente pro si contra cu scopul de a ma ajuta sa iau o decizie, ba dimpotriva, mai degraba ma infranau.

Un alt exemplu ar fi statusul de pe messenger. De ce trebuie eu sa stiu cand cineva face baie? Ok, daca nu e la calculator poate sa scrie ca nu e, daca e afara, poate sa scrie ca e afara, daca mananca, sa scrie ca e la masa...dar un lucru atat de personal cum e cel de a face baie nu trebuie facut cunoscut. E normal sa te speli, d'oh. Nu trebuie sa anunti.

La fel e Twitterul. Eu nu am cont, insa are fratele meu. El nu scrie nimic pe Twitter ci si-a facut cont pentru ca au si alti prieteni. Eu vad Twitterul ca un fel de Big Brother, in care cei ce scriu au ales sa fie urmariti: "poftiti de aflati ce fac eu acum". Astfel, daca "urmaresti" pe cineva anume, chiar de el nu te cunoaste, stii cand doarme, stii cand e la coada la supermarket, stii ca e la volan, stii ca citeste, stii ca se spala pe dinti, stii ca exista. Sunt lucruri normale, ce fac parte din viata de zi cu zi. Nu trebuie strigate: "Aflati ca eu traiesc!".

Mai sunt unii oameni care, ca sa abata discutia de la persoana lor incep cu o avalansa de intrebari despre celalalt. Afla tot ce ii intereseaza si nu spun nimic despre ei in schimb. Eventual cand urmeaza sa li se puna o intrebare anunta ca au treaba si trebuie fie sa plece fie sa incheie convorbirea, daca ea se desfasoara la telefon.

Despre dvs ce stiu ceilalti? Sau mai bine zis, cat? Iar acei "ceilalti", cine sunt - familia, prietenii sau oricine?

Cum trebuie sa fie un om frumos?

In urma unei discutii cu un amic despre colacelul lui din jurul taliei si cicatricea de pe nas pe care mi le-a replicat la un compliment, m-am hotarat sa abordez notiunea de frumusete si pe blog. Am mai atins tangential acest subiect si intr-un articol mai vechi.

Cum trebuie sa fie un om ca sa fie frumos? Ce inseamna de fapt un om frumos?
Pe scurt: frumusete fizica si/sau frumusete sufleteasca.

Acum nu militez nici eu in prima instanta pentru frumusetea sufleteasca pentru simplul motiv ca atunci cand vedem pe cineva pentru prima oara nu stim cat de bun e sau cat de talentat, sau cat de generos. Exista o teorie in psihologie pentru prima impresie. Se numeste "Regula celor 4x20" si se refera la primele 20 de secunde, primii 20 de pasi, primele 20 de cuvinte si, unii spun 20 de cm in jurul fetei, altii spun primele 20 de priviri schimbate.

Toate aceste elemente ne fac sa spunem despre o persoana ca ni se pare ok sau ca ceva nu ne place, desi nu stim exact ce...sau e vorba de feeling, de ceea ce simtim. Legat de acest aspect as putea comenta interactiunea dintre aurele energetice (acel camp de energie care ne inconjoara pe fiecare dintre noi) si faptul ca simpatia fata de cineva s-ar reduce simplu la fizica.

Nu merg pe principiul ca orice om are ceva frumos in el. Cred ca e relativ si depinde la cine se raporteaza persoana. Eu am intalnit oameni la care am cautat frumosul fie in aspect, fie in suflet si nu l-am gasit. Poate el exista in ochii altcuiva.

Am intalnit in schimb si alti oameni care nu se incadrau in standardele de frumusete promovate, ba nici macar in standardele mele de frumusete fizica, insa cu toate acestea, am simtit din prima clipa simpatie pentru ei. Emanau frumusete in jurul lor prin felul lor de a fi, astfel incat chiar nu observam amanunte de genul exemplelor de mai sus cu colacelul din talie si cicatricea de pe nas sau daca le remarcam ele pur si simplu nu contau. Nu prin ele se defineste un om, caci nu vorbim de un portret-robot.

Nu se poate face o statistica despre numarul de oameni frumosi, de oameni urati si de oameni nici frumosi nici urati, pentru simplu fapt ca e o notiune relativa. Frumusetea se afla in ochii celui ce priveste. Totusi, cred ca daca s-ar face un grafic el ar arata ca o curba gaussiana: putini oameni superbi, putini urati si cei mai multi cu aspect obisnuit.

E important un aspect placut pentru reusita in viata in conditiile unui CV care nu e prea stufos. Un om care arata bine are mai multe sanse de reusita cred eu, pentru simplul fapt ca oamenii sunt sensibili la frumusete si tind sa acorde credit din prima mai usor cuiva placut decat cuiva cu un fizic care nu il avantajeaza. Intr-adevar, ulterior inteligenta si profesionalismul fac diferenta.

In concluzie...ce ne face sa fim frumosi?

Zambetul ar fi primul lucru care ne infrumuseteaza. Zambetul sincer, cel care ne face sa ne straluceasca ochii si sa ni se lumineze fata, nu cel de complezenta, abia schitat in coltul gurii.

Dupa zambet, tinand cont de prima impresie, ar fi aspectul fizic. Totusi, daca urmatoarele trasaturi nu fac parte din felul de a fi al omului, atunci aspectul fizic placut este doar un avantaj de moment.

Astfel, bunatatea ar fi un alt element important. Un om bun e un om frumos. Atunci cand ajuti pe cineva sau oferi din inima un lucru cuiva ii dai o parte din energia ta, din sufletul tau, iar bucuria celuilalt si multumirea lui ti se intorc.
Un om prietenos e un om frumos, atunci cand prietenia manifestata e sincera si reala.

In final, optimismul, gandirea pozitiva mai fac un om sa fie frumos, pentru ca ii dau forta interioara sa treaca peste obstacole si sa ii motiveze si pe cei din jurul lui prin actiunile pe care le savarseste. Exaltarea si relaxarea pe care le dau aceste doua aspecte, il fac pe acel om sa fie un pol pozitiv, care sa ii atraga si pe altii in jurul lui. Mie un om vesel mi se pare un om frumos.

Look around you.
Aren't there a lot of plain faces?
Take a good look
A real good look or you might miss out
On that beautiful person.

Forever.

(Poezia "Beauty Is in the Eye of the Beholder" o puteti citi AICI.)