vineri, 22 mai 2009

Frustrari


In ultima perioada m-a cam ajuns oboseala. Nu e vina nimanui, lucrul cu oamenii implica mult timp si consum de energie. Iar eu nu stiu sa lucrez superficial. Pe langa acestea mai sunt tot felul de evenimente neprevazute plus capitolul "hartogaraie", treaba care tine partial de mine, pentru ca trebuie sa completez unele documente, insa in ceea ce priveste strict copiatul acelor documente in calculator (externari, codari de diagnostice, referate), intr-o tara normala si civilizata exista cineva (platit) special ca sa faca acest lucru.

La fel, intr-o tara normala (si inca in multe orase din Romania, trebuie sa recunosc), la investigatii cu pacientii merg infirmierele, nu medicii. Pentru ca daca eu pierd mai bine de o ora insotind un pacient pe la toate cabinetele pe unde trebuie sa mearga in ziua respectiva, s-ar putea sa ratez din timpul necesar consultului altor pacienti si sa ma cam ajunga oboseala mult mai rapid.

Si tot intr-o tara normala, toti medicii primesc o lingura de mancare in garda (inclusiv rezidentii), pentru ca daca am uitat sa imi iau pachet de acasa sau nu imi cumpar ceva de la chiosc (adica mancare nesanatoasa: covrigi, pufuleti), fac hipoglicemii si in loc sa ma concentrez la ce imi zice pacientul, care nu e vinovat de sistemul asta mizerabil, ma gandesc doar ca imi e rau si foame si ca trebuie sa mananc ceva de urgenta ca sa pot sa mai procesez informatiile primite pana termin si plec acasa. Pe de alta parte, daca iau o pauza de masa trebuie sa ma ascund pe undeva ca sa inghit, caci altfel omul zice "m-am dus si manca...nenorocitii de doctori, cum stau degeaba si eu astept la usa".

Si iarasi un lucru care nu imi place, faptul ca unii pacienti vin din prima cu o atitudine agresiva, de mai ca ar spune: "sa te duci naibii dar vin la tine ca n-am ce sa ma fac"...ba da, exista alternative, mai putin cea mentionata mai sus, pentru ca din start e compromisa colaborarea medic-pacient. Iar singurul care ar risca sa "sufere" e tot pacientul, pentru ca desi multe boli se pot trata medicamentos sau chirurgical, conteaza enorm si partea de comunicare, care e numai si numai in beneficiul lui.

Trebuie sa gasesc o modalitate ca sa imi dozez energia caci nu-mi ridica nimeni statuie daca stau eu la spital intre 9 si13 ore (asta in zi normala de lucru, fara sa fiu de garda) si nici orele suplimentare nu mi se iau in considerare. Nu sunt singura, colegii mei au parte, cei mai multi dintre ei, de acelasi ritm de lucru. Oamenii nu sunt vinovati ca e putin personal. Ei trebuie consultati, trebuie sa li se acorde atentia necesara, caci nu vin la spital de placere.

Nu imi place sa lucrez la foc automat, sub presiune. Nu mai am cand sa imi rezolv problemele personale, sau, daca o fac, sunt tot in fuga realizate. Am invatat ca in Bucuresti trebuie sa imi iau marja de timp pentru orice, pentru ca fie intarzie metroul, fie e coada mai mare unde am de asteptat, fie se intampla ceva neprevazut si nu pot sa respect orele propuse. Nu imi place ca in ultimele luni lucrurile s-au intamplat aproape in ultima clipa. Azi, spre exemplu, era sa pierd trenul. In ultimele 5 minute pana sa plece am reusit sa il prind. Veneam direct de la munca de unde nu am putut pleca mai devreme...pentru ca era enorm de mult de treaba.

Ceea ce ma multumeste si ma face fericita e ca fac ceea ce imi place, lucrez cu oameni deosebiti si profesionisti, am o comunicare foarte buna cu pacientii mei si faptul ca atunci cand intru in salon ma intampina cu zambete si bucurie ma face de multe ori sa uit pentru moment de nemultumirile si frustrarile pe care le am legate de prostul sistem, atat in calitate de medic, cat si in cea de pacient care s-a confruntat, impreuna cu familia, de toate aspectele neplacute de care se plang oamenii, de cele mai multe ori pe buna dreptate.

Cam gata pentru azi. Am desertat sacul.

[Daca e cineva care se trezeste sa comenteze ceva negativ despre ce am scris eu mai sus sau are chef sa mai arunce cu noroi in medici, sa ma scuteasca, pentru ca la mine pe blog asemenea comentarii vor fi sterse. Pe blogul meu am dreptul sa scriu ce se intampla in viata mea. Nu vreau nici exemple de experiente neplacute cu personalul medical, fie medici fie asistente, pentru ca le stiu foarte bine, am avut si eu si ai mei parte de ele si sunt foarte multe lucruri care ma nemultumesc la sistem.]

10 comentarii:

eeeeva spunea...

mai, sa stii ca desi nu sunt medic, te inteleg. nu demult am aterizat si eu in spital cu o problema si m-a consultat o doctorita f draguta. am plecat acasa, am venit a doua zi la consult asa cum mi-a spus doctorita... cand ajung acolo si o vad cu o fata de-aia de parca era mai bolnava ea decat mine, o intreb: "de ieri tot aici sunteti?" Imi raspunde: "da". i was like OMG! go home, get some sleep!
nu stiu cum rezistati, sincer. si doar o lingura de mancare? :( tot respectul

Onutzza spunea...

E chestia ca e mare lipsa de personal (medici, asistente), pentru ca multi au plecat din tara. Oamenii nu sunt de condamnat, e o mare mizerie la noi si e dreptul fiecarui om sa traiasca decent. Nu intru in detalii, ca nu are sens aici pe blog, dar daca voi fi impinsa de circumstante, e foarte posibil ca intr-un viitor sa incep sa caut oferte prin alte tari. La noi e deficit de personal, dar nu se scot posturi, pentru ca statul nu are cum sa ii plateasca pe acei oameni, si atunci ramanand putini, aceia abia fac fata.

Totusi, nici oboseala si nici saracia nu scuza lipsa de profesionalism si nesimtirea unora.

Chestia cu "o lingura de mancare" era metaforica...ideea e ca e necesar sa stau aproape in fiecare zi mult peste programul normal de lucru pentru ca nu iti poti permite dpdv uman si profesional sa pleci daca nu s-a terminat treaba (sau daca mai apare vreo urgenta) insa daca nu inghit ceva ma ia cu lesin...si chiar nu imi permit sa dau zilnic aproape 10 lei ca sa mananc la cantina, si uite asa mananc numai prostii, ce apuc, si apoi mananc seara acasa si ma mir de ce ma ingras.

Parca blogul tau se numeste "Despre nebunia obisnuita"...nume bine ales. :D

Catalin spunea...

Mai, sunt de inteles frustrarile respective si mi se pare uman sa te plangi cand ajungi la capatul puteirlor si esti stors de energie. Deci m-as indoi sa se gaseasca cineva sa lase comentarii de genul ala.
Vreau sa te incurajez. Nu stiu cum, dar pot sa-ti zic ca te inteleg, macar atat. :)

Onutzza spunea...

Thanks a lot! >:D<

eeeeva spunea...

pai in conditiile astea poate nu ar fi deloc rau sa mergi undeva unde sa-ti fie mai bine. succes! >:D<

Oana spunea...

mi-a placut foarte tare paranteza de final!

Onutzza spunea...

@ Oana: Mie mi se pare trist ca am fost nevoita sa o adaug insa ma asteptam la ea :(

Anonim spunea...

Multumesc pentru informatii interesante

danad spunea...

si dupa cum s-a demonstrat saptamana trecuta si asta, intotdeauna se poate si mai rau...

Onutzza spunea...

Uff Dana, ce optimism emani :))