Completare la articolul precedent.

Articolul acesta vine ca o anexa la cel precedent, desi la cateva luni distanta.

Cum ar trebui sa procedam atunci cand desi avem nevoie de ceilalti constatam ca ei decid sa ne includa din ce in ce mai putin in vietile lor si atunci trebuie sa ne reconsideram atitudinile pe principiul ca dragoste cu de-a sila nu se poate?

Cum ar trebui sa procedam in relatia cu ceilalti atunci cand realizam ca ne ajungem noua insine si ca firimiturile de prietenie (a se citi pastrarea contactului social just in case) pe care le arunca asa-zisii prieteni nu ne mai trebuie?

Cum ar trebui sa procedam cand ceilalti ne uita complet pentru perioade mai lungi (in secolul internetului si al telefoanelor mobile!) iar apoi cand isi amintesc ca existam au impresia ca noi suntem la fel ca acum nu stiu cate luni si se mai si supara cand vad ca nu ne mai pasa de ei si ca viata ne merge bine mersi inainte?

Si mai ales asa ce-as vrea sa sterg o multime de oameni de pe pagina de facebook dar asta clar ar isca discutii si cereri de explicatii de care n-am dispozitie asa ca raman la alternativa fie de a-i tolera in lista de amici fie de a-mi sterge eu profilul ceea ce n-am inca chef sa o fac. 

Si mai ales cum ar trebui sa procedam cand nici nu vrem sa ii ranim pe ceilalti (care chiar isi imagineaza in mintea lor roz ca totul e la fel ca acum un an doi trei cinci) spunandu-le in fata ceea ce simtim? Nu are niciun sens, ar fi prea brutal, cel mai bine pentru ei ar fi sa se prinda singuri.

Uff, dificile relatiile astea interumane.

Ce e val, ca valul trece...