Diseara-i plecarea în insula mea trasura de nuc te asteapta la scara, ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia caci caini-politisti s-ar putea sa apara.
Nu-ti face probleme, birjarul e mort si caii sunt morti si trasura e moarta, fugim fara martori in nu stiu ce port, in insula mea la cinci capete sparta.
Acolo, vom creste copii monstruosi, lachei de metal si de mazga vor rade, cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi, tic-tac telegraful, cadavrelor ude.
Vom trage trei filme color, de deochi, si le vom trimite in lume de-a randul, ca-n sticle bagandu-le in cate un ochi, Al patrulea ochi pentru casa pastrandu-l.
Si ziua intreaga, noi goi, fara tiv, pe sanii de foc vom zbura intr-o vale, iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv grau dulce si lenes, pe coapsele tale.
Te-astept deocamdata. E mijlocul verii, e mijlocul iernii, ciudata poveste; iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii trasura ca moartea parandu-ti ca este.
E numai iluzie, dincolo-s eu, te-astept cu faclii, patru mii sase sute, zadarnic te sperii ca ninge mereu, ca strajile drumului fumega mute.
Hai vino si urca si spune ceva birjarul e mort, are sange de carja te-astept fara martori în insula mea, port haine de nuc, sunt aproape o birja.
Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o, sa stii ca, in insula mea, totusi sunt, eu, movila celui mai proaspat mormant, intinde piciorul si calca, iubito!
Si asta e totul. Plecarea-i diseara Fantoma trasurii asteapta la scara.
Parte din prima zi a noului an mi-am petrecut-o vazand un film care m-a captivat cum putine au reusit in ultima vreme. Imi place sa ma uit la filme, cu toate ca in anul care a trecut am ceva bile negre la acest aspect, motivul fiind (acelasi, mereu!) lipsa de timp. Asadar, unul dintre obiectivele de atins pentru 2010 va fi cel de a incerca sa ma relaxez mai mult, iar vizionarea de filme (preferabil bune) e unul dintre lucrurile care ma destind si ma imbogatesc sufleteste. In fond, cinematografia e considerata a saptea arta. "Wuthering Heights" (La Rascruce de Vanturi) este o noua ecranizare a romanului cu acelasi nume scris in anul 1847 de Emily Bronte, care la momentul aparitiei a scandalizat criticii literari prin subiectul prezentat. A fost singurul roman scris de autoare, care a decedat la numai 30 de ani, fara a fi fost vreodata casatorita si fara ca sa stie ca opera ei nu doar va fi dainuit mai bine de 150 de ani ci va fi fost si transpusa cinematografic incepand cu anul 1939, ultima ecranizare datand din august 2009.
Aceasta ultima ecranizare am vazut-o eu astazi si am ramas impresionata, nu doar de relativa respectare a sirului epic (nu concorda 100% cu cartea, dar scenariul respecta destul de fidel romanul) ci si de jocul protagonistilor. Am descoperit romanul pe cand eram in liceu, dupa ce am avut ocazia sa il studiez la una dintre lectiile de limba si literatura engleza. De fapt, in acea perioada am prins gustul pentru literatura engleza, romane cu multe personaje, cu intrigi, cu redarea atmosferei si a conceptiilor asa cum erau ele in secolele XVIII-XIX.
Wuthering Heights este numele domeniului din Yorkshire in care locuia familia Earnshaw si e totodata povestea de iubire dintre Catherine Earnshaw si Heathcliff. Catherine si fratele ei, Hindely, locuiau impreuna cu tatal lor la Wuthering Heights, cand, intr-o buna zi, intorcandu-se dintr-o calatorie, tatal il aduce sa locuiasca impreuna cu ei pe tanarul Heathcliff, un copil orfan si cam ciudat. Cu toate ca cei doi copii la inceput sunt rezervati fata de Heathcliff, ulterior intre acesta si Catherine se stabileste o relatie sufleteasca de mare apropiere, pe masura ce fratele ei, Hindley, incepe sa il urasca pe Heathcliff din ce in ce mai mult. In timp, Catherine si Heathcliff se indragostesc unul de celalalt, dar conditia sociala o impiedica pe tanara sa viseze la o eventuala casatorie cu iubitul ei. In schimb, se apropie de Edgar Linton, un tanar bogat, stapan al domeniului Thruscross Grange cu care se va si casatori. Heathcliff isi jura sa se razbune pe Hindley pentru toate umilintele pe care a trebuit sa i le indure inca din copilarie, precum si pe Edgar pentru vina de a se fi casatorit cu femeia pe care o iubea. Paraseste pentru un timp Wuthering Heights si se intoarce mai razbunator si mai nemilos ca niciodata. Moartea lui Catherine il marcheaza profund insa nu ii potoleste setea de razbunare. Romanul este atat de bogat in intamplari, in descrieri si in emotii incat un rezumat e sarac pentru a ii reda pe scurt din frumusete.
Cu toate acestea, actorii reusesc sa transmita prin jocul lor intreaga pasiune de care sunt dominate personajele principale fie ca e vorba de iubire, fie de ura, fie de furie. Dragostea lor e ca un foc ce arde si mistuie totul in jur. Nu este o iubire linistita ci este o iubire care le macina sufletele in interior, o iubire neimplinita si care influenteaza intr-un mod negativ cursul lucrurilor nu doar pentru personajele principale ci si pentru cei din jurul lor, care ii indragesc. Finalul in schimb e unul pozitiv, dupa tot acest tumult, aratand ca toate trec si toate se aseaza.
În această lume, marile mele suferinţe au fost suferinţele lui Heathcliff: le-am văzut şi simţit pe toate de la început. Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, aşa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.
Iulia Gusatu este o tanara de 27 de ani din Galati, cu o voce calda si linistitoare ca susurul unei ape curgatoare. Nu stiu daca mai canta acum, dar timp de mai multi ani a fost o prezenta nelipsita de la festivalurile de muzica folk din tara. Eu nu am avut ocazia sa o ascult live, ci doar in inregistrari, insa i-am descoperit muzica prin intermediul fratelui meu, care o cunoaste. Iulia Gusatu transmite prin cantecele sale emotie, sensibilitate, liniste. Glasul ei suna clar si curat, fiind acompaniat de acordurile chitarei. Melodia de mai jos ii apartine iar versurile sunt dupa poezia "Vremea" de Ion Pillat.
Vremea
Ion Pillat
Am oprit in lunca apa curgatoare La un scoc de moara printre verzi arini; Am oprit pe ape lin-tremuratoare Zilele de vara, razele de soare, Noptile senine, stelele si luna Pentru totdeauna Vremea care curge n-am putut s-o tin. Am inchis in palma pui de randunele, Le-am simtit bataia inimii in chin; Am oprit in brate dragostele mele… Pasare de-o toamna, dragoste cu jele, Le-am cules ca frunza moarta cand da bruma Pentru totdeauna Vremea care zboara n-am putut s-o tin. Am pastrat in suflet ganduri, vorbe, glume, Zambetul ce iarta, plansetul hain; Am pastrat in minte fete fara nume Intalnite-n cale si pierdute-n lume, Le-am in mine una cate una Pentru totdeauna Vremea, vremea insa, n-am putut s-o tin
Articolul acesta vine in continuarea celui postat acum cateva saptamani, despre plimbarea in cimitirul Bellu. Ramasese sa continui cu vizitarea zonei in care si-au aflat odihna vesnica numerosi artisti romani. Venind dinspre Zona scriitorilor, am vazut undeva, pe aleea principala, mausoleul Iuliei Hasdeu. Nu am reusit sa il vad indeaproape, pentru ca tinta in acel moment era Aleea Artistilor. Se pare ca exista o serie de legende tesute in jurul acestui cavou, dintre care cea mai cunoscuta este aceea conform careia spiritul Iuliei Hasdeu i-ar fi dictat tatalui, Bogdan Petriceicu Hasdeu, dimensiunile si aspectul mormantului, la fel "procedand" (?!) pentru Castelul de la Campina. Se spune ca mausoleul, in care initial s-au aflat unele obiecte si busturile unor scriitori, a fost profanat in timp, iar osemintele Iuliei Hasdeu nu se mai afla acolo.
Artistii nu sunt inmormantati de-a lungul unei singure alei. De fapt, este un perimetru unde se afla mai multe morminte ale unor actori, cantareti, compozitori, sportivi, pictori sau sculptori romani, dar si ale unor scriitori.
In drum am intalnit piatra funerara a Liei Manoliu, atleta romanca ce a participat si a fost medaliata la mai multe editii ale Jocurilor Olimpice, (sase editii consecutive, fiind mentionata performanta ei si in Cartea Recordurilor), fost presedinte al Comitetului Olimpic Roman, o valoare pentru atletismul roman si cel mondial.
Am gasit apoi, pe Aleea Artistilor, mormantul Andei Calugareanu, pe care mi-o amintesc de cand eram mica, moderand o emisiune pentru copii, alaturi de papusa Omidee. Ulterior, crescand, am descoperit-o si pe artista Anda Calugareanu, impreuna cu toate cantecele devenite slagare.
Pe piatra funerara a compozitorului si cantaretului Ioan Luchian Mihalea sunt scrise cateva versuri care m-au emotionat atunci cand le-am citit, mai ales ca mi-am amintit cat de mult m-a impresionat decesul lui socant, timpuriu si brutal.
"Sora floare, frate spine, Faceti-ma si pe mine Sa nu simt sa nu ma doara, Sa invat de la izvoara, Sa tot cant si sa tot curg, De din zori, pana-n amurg, De din zori pana-n chindie, Din vecie, in vecie..."
In apropiere se afla si locul unde odihneste Anca Parghel, o artista de care, marturisesc, nu auzisem pana acum vreo cativa ani, din simplul motiv ca nu prea ascultam muzica jazz, iar ea concerta mai mult in strainatate. Ulterior, descoperind-o la o emisiune tv, am ramas fascinata de talentul acestei doamne a jazzului romanesc si international, de capacitatea vocala fantastica de a trece cu usurinta de la note inalte pana la note joase, simultan cu interpretarea instrumentala a cate unui cantec. Placa funerara este din marmura alba, un simbol al puritatii unui om care a trecut frumos prin viata lasand in urma o creatie memorabila.
Un alt mormant pe care l-am zarit pe Aleea artistilor a fost cel al regretatului Valeriu Sterian, o voce inconfundabila, un nume de marca in muzica rock si folk romaneasca. Si pentru ca este 22 decembrie, in memoriam pentru cei ce acum 20 de ani mureau pentru libertate, si care sunt ingropati in cimitirul Eroilor Revolutiei, aflat chiar langa Bellu, mai jos este cantecul care rememoreaza atat evenimentele din 1989-1990, cat si amintirea cantecelor lui Vali Sterian. Am fotografiat si mormantul lui, un mormant simplu, cu o piatra funerara eleganta pe care sunt marcate cateva note muzicale pe un portativ si versurile "Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni..."[din pacate nu am fotografia in calculatorul la care scriu in acest moment, dar promit sa o adaug ca si later edit]
Un alt mare artist, de aceasta data un actor, odihneste in Cimitirul Bellu. Este vorba de Adrian Pintea, un mare actor roman, pe care l-am admirat mereu, nu doar ca si talent cat si ca finete si cultura. L-am privit fascinata in "Iancu Jianu", m-am indragostit de el in "Padureanca" si l-am revazut, ajuns deja la o varsta si avand o bogata experienta actoriceasca, in "Tinerete fara tinerete" (regia Francis Ford Coppola).
Amza Pellea, unul dintre numele marcante ale teatrului si cinematografului romanesc, are, la randul lui, un mormant simplu, pe care am gasit floricele, un mormant la care oamenii se opresc cu nostalgie si isi amintesc de marele actor. Fragmentul de mai jos se numeste "Nea Marin si zapada", potrivit pentru anotimpul in care ne aflam si pentru zapada care, acopera acum, cu siguranta, si locul in care, cel ce l-a interpretat minunat pe Nea Marin, isi doarme acum somnul cel de veci.
Printre alti artisti inmormantati la Bellu se numara:
Intotdeauna m-a fascinat sa o privesc pe Leopoldina Balanuta interpretand magistral cele patru roluri diferite din "Careul de dame",
si m-a amuzat sa il ascult pe Ernest Maftei povestind pe la emisiunile televizate istorioare despre doamnele si domnisoarele pe care, spunea el, le cucerise cu farmecul lui.
Filmuletul de mai jos il prezinta pe marele tenor Dorin Teodorescu intr-un duet cu trupa Cargo si, cu toate ca acest cantec este inchinat unei alte sarbatori religioase decat cea pe care o asteptam cu nerabdare peste 3 zile, merita sa il postez in amintirea acestui artist.
De asemenea, Dem Radulescu a fost un actor pe care l-am apreciat intotdeauna, iar fragmentul de mai jos, desi nu imi amintesc in ce film l-am vazut, ni-l infatiseaza pe Dem Radulescu tanar, talentat si plin de umor.
Dumitru Ghiata, Dimitrie Gerota (mare medic roman, alaturat de mine marilor artisti, pentru ca, uneori, si medicina devine o arta - poza urmeaza ca later edit)
Gheorghe Dinica, Florian Pittis (voi posta fotografiile mormintelor lor, ulterior, caci nu le am in calculatorul de la care scriu).
M-a impresionat multitudinea de flori de pe mormantul lui Gheorghe Dinica, semn ca oamenii l-au iubit. L-am vazut si admirat in numeroase filme, a fost un profesionist si a demonstrat ca nu totul tine de talentul nativ, cat si de pasiunea cu care un om munceste si isi valorifica acest dar. Mai jos este un fragment din Filantropica, un film despre realitatea cruda a vietii si modul in care pot fi manipulati oamenii de buna credinta de catre cineva inteligent si diabolic.
Cate drumuri un om ar avea de facut pana ei sa-l considere om?/ Cate mari pescarusii mai au de batut pana ajung pe nisip pentru somn?/ Cate bombe vor mai sfarteca vieti intregi pan' sa le interzicem pe veci? /Raspunsul prieteni e vanare de vant,/ Raspunsu-i vanare de vant./ Cati ani poate un munte in lume trai pana marea sa-l spele intr-o zi? / Si cati ani si oameni pot vietui pana liber permis le-a fi? / De cate ori omul vede un rau si tace intorcind capul sau? / Raspunsul prieteni e vanare de vant,/Raspunsu-i vanare de vant./ De cate ori omul in sus va privi pana cerul sa-l vada-ndeajuns? /Cat de multe urechi necesare le sunt ca sa auda al drumurilor vant? /Cati mai au de murit ca sa afle in sfarsit ca oameni prea multi au murit. / Raspunsul prieteni e vanare de vant,/Raspunsu-i vanare de vant.
Trebuie sa mentionez ca in Bellu sunt inmormantati multi alti artisti, medici sau critici literari decat cei pe care i-am amintit pana acum. Despre unii dintre ei am citit pe internet ca ar fi ingropati acolo, neintalnindu-le insa locurile de veci in timpul scurtei mele plimbari, iar in cazul altora nu am reusit sa le fotografiez pietrele funerare deoarece se aflau persoane (posibil rude) la mormintele lor si nu am vrut sa considere ca le-as tulbura odihna vesnica cu clinchetul butonului declansator de la aparat.
Articolul nu se incheie aici. Va urma si o a treia parte, in care voi prezenta unele monumente funerare care mie mi s-au parut aparte, precum si mormintele unora dintre liderii romani din trecut, fie fosti domnitori, fie ministri. Acest articol va veni, foarte probabil, dupa sarbatori, cand voi avea din nou acces la calculatorul meu in care am stocate restul de fotografii.
He left no time to regret Kept his dick wet With his same old safe bet Me and my head high And my tears dry Get on without my guy You went back to what you knew So far removed from all that we went through And I tread a troubled track My odds are stacked I'll go back to black
We only said good-bye with words I died a hundred times You go back to her And I go back to.....
I go back to us
I love you much It's not enough You love blow and I love puff And life is like a pipe And I'm a tiny penny rolling up the walls inside
We only said goodbye with words I died a hundred times You go back to her And I go back to
Black, black, black, black, black, black, black, I go back to I go back to
We only said good-bye with words I died a hundred times You go back to her And I go back to
We only said good-bye with words I died a hundred times You go back to her And I go back to black
Postări
