Voyage, voyage

Hai sa mai scriu o tzara la rubrica despre Viata in Franta, ca m-au tot intrebat prietenii cum imi mai e. Imi e bine. Pe bune. A trecut perioada proasta, m-am adaptat in mare parte. Am depasit bariera limbii atat cat am nevoie sa ma descurc. Evident ca inca am momente cand nu inteleg ce mi se zice, evident ca inca ametesc "si conditionnel"-ul si viitorul anterior si ma incurc uneori cand exprim ideea de venire sau plecare, caci "am venit" in franceza nu se traduce "j'ai venu" ci "je suis venu", un fel de "am fost venit" daca am traduce mot-a-mot, dar una peste alta e bine.

Si tot n-am reusit sa repet/invat nimic la franceza cu cartea in fata, dar faptul ca stau aici m-a ajutat enorm sa imi imbunatatesc vocabularul, plus ca lucrez cu oameni faini care ma corecteaza cand spun prostii. Nu mai vorbesc de pacienti, care sunt draguti si care la randul lor fie ma invata diverse expresii, fie chiar imi aduc materiale de studiu. Asa am primit un dictionar pe cd de la un om deosebit, un domn fin, educat, care din pacate s-a stins, avand cancer in faza terminala. A fost singurul pacient la care am plans, desi am mai avut pacienti care au decedat, dar de dumnealui si de sotia dumnealui chiar ma atasasem. Viata atarna de un fir de par. Nimeni nu poate sti cat vom trai. Important e sa adunam cat mai putine regrete si sa ne traim viata frumos.

Mi-am propus sa realizez mai multe lucruri in 2012, iar unul dintre acestea este sa ma plimb. Nu stiu ce voi face peste 6 luni, nu stiu ce voi face la anul, in sensul daca voi mai fi aici sau nu, dar sunt acum si profit de asta. Am reusit pana acum sa vizitez mai multe orase printre care, evident, Parisul, de care m-am indragostit definitiv. Urmeaza o plimbare scurta in Irlanda in vizita la rude, apoi, sper, Bruxelles, eventual Bruges, Frankfurt, poate Basel sau Zurich si oi mai vedea, in functie de timp, de bani si de prieteni disponibili caci nu e fun sa te duci de unul singur.

Da, e chiar fain aici. Nu vorbesc doar de partea profesionala unde simt ca am evoluat mult mai repede si mai bine decat as fi facut-o in tara in acelasi interval de timp ci si de partea spirituala, caci n-as fi vazut eu atatea locuri nici in cativa ani daca ramaneam in Romania. Iar pentru carcotasii care ar comenta chestii de genul "ia uite-o a naibii, ce se plimba"(pentru ca au mai fost si s-au mai trezit vorbind, mi s-a spus chiar in fata, evident, ceva mai voalat) recomand sa se uite fiecare in propria ograda inainte sa deschida gura ca poate mie imi lipsesc multe alte lucruri pe care mi le doresc, mult mai importante in viata unui om, si cu toate astea nu ma roade invidia cand vad ca altii au parte de ele ci consider ca fiecare are locul lui sub soare si propriile sanse.

Iata mai jos si cateva fotografii pe care le-am facut cu ocazia scurtelor mele calatorii de weekend:

LUXEMBOURG



Si un filmulet cu un fragment dintr-un spectacol in aer liber oferit luxemburghezilor intr-o zi frumoasa de septembrie.



COLMAR



STRASBOURG




PARIS




In functie de cum o sa am timp dar si dispozitie o sa mai pregatesc vreo doua filmulete cu poze din Luvru si din Versailles.

Pentru azi ajunge cu scrisul, caci ochii mi se inchid de somn iar degetele imi incurca literele pe tastatura. Va las sa admirati minunata catedrala Notre-Dame de Reims, locul unde au fost incoronati 30 dintre regii Frantei, o frumusete arhitectonica, cu decoratiuni ca o dantela in piatra, mult mai mare si mai impunatoare decat Notre-Dame din Paris.

REIMS

O zi in Paris (II)

In seara aceasta nu am mai baut nimic ce ar fi putut contine cofeina asa ca s-ar putea sa scurtez articolul caci simt cum incepe sa ma ia somnul. Totusi, ramasesem datoare cu partea a II-a a plimbarii prin Paris, inca de acum doua zile, asa ca iata si continuarea.

Si nu se poate sa ne plimbam prin Paris fara acompaniament muzical, asa ca iata si melodia de fond:



Ramasesem in Place de la Concorde, locul de executie al regelui Ludovic al XVI-lea, al Mariei Antoaneta sau al lui Robespierre, insa un loc ce mi-a placut prin faptul ca de aici calatorul poate porni sa viziteze fie Gradinile Tuileries si Luvrul, fie sa porneasca in plimbare in sens opus pe Champs-Elysees catre Arcul de Triumf, fie sa se indrepte catre Biserica Madeleine si Opera din Paris.


Eu am mers pe prima varianta, catre Gradinile Tuileries ce nu m-au impresionat, poate si pentru ca plouase si erau numai baltoace iar tenisii mei odata albi, aveau deja imprimeu "dalmatian". Am strabatut parculetul si am ajuns in fata Caruselului lui Napoleon, un arc mic de triumf ca o poarta de acces catre Luvru.


Si iata in departare Luvrul, cu faimoasele piramide de sticla construite in 1989, prin piramida cea mai mare fiind de fapt si accesul in muzeu. Nu am reusit sa vizitez palatul, si pot spune ca nici nu am avut intentia, caci neavand posibilitatea sa stau mai mult de o zi in Paris, voiam sa cuprind cat mai multe obiective turistice. In plus, una dintre marile mele placeri este sa ma plimb pe jos atunci cand vizitez un oras, asa ca ramane sa imi iau alta data concediu macar o saptamana, sa ma duc la Paris si sa imi dedic timpul vizitarii muzeelor.

De la Luvru am pornit spre cheiul Senei, si am strabatut un pod care nu stiu cum se numeste, dar care mi-a placut prin "originalitatea" lui. Spun originalitate intre ghilimele, pentru ca de curand am citit la Costin ca mai exista in lume vreo doua asemenea poduri, la Praga si la Berlin.


Se pare ca tinerii indragostiti se leaga (chipurile) pe viata printr-un lacat pe pod si arunca cheia in apa. Romantic, nu?
Si ca sa intareasca legenda, iata ca am surprins si un cuplu de tineri proaspat casatoriti, venind sa aiba sedinta foto tocmai pe podul cu pricina.


A urmat apoi plimbare pe langa buchinisti, cam putini ce e drept, fata de cati ma asteptam eu sa vad. Iata ca am gasit si un articol in care se scrie ca sunt din ce in ce mai putini, iar reprezentantii primariei se tem sa nu fie o meserie pe cale de disparitie.

Deja cu picioarele din ce in ce mai greu de urnit, si cu stomacul care incepuse sa isi ceara drepturile dupa o zi intreaga de plimbare, am mers catre Cartierul Latin, in cautarea unui restaurant unde sa se serveasca mancare la ora 16. Greu de gasit, desi Cartierul Latin e plin de localuri, insa de cand sunt in Franta am remarcat organizarea francezilor in ce priveste mancarea, lucru de care tin cont si restaurantele care sunt deschise numai in intervalele orare in care se serveste masa (12-14 sau 19-21). In rest, daca iti e foame, exista kebab, shaorma care aici se cheama altfel sau diverse tipuri de sandvisuri. Si McDonalds. Dar nu e foarte fun sa ajungi in Paris si sa mananci la McDonalds.


Am gasit intr-un final un local ok unde am mancat o friptura de vita semi-facuta, pentru ca bietul chelner m-a intrebat daca o voiam asa, eu nu am inteles prea bine ce zicea, dar ca sa nu ma fac de ras am zis "oui, oui" si apoi am mestecat la ea de ma dureau falcile. Dar la cat de foame mi se facuse, chiar ca nu mai conta.
S-a terminat si masa, insa plimbarea avea sa continue, caci inca nu se lasase seara. Dar pentru ca inca suntem in Cartierul Latin si am impresia ca s-a terminat melodia de mai sus, va invit sa mai ascultati ceva, specific zonei in care ne aflam cu povestea:



Si sa pornim mai departe catre Notre-Dame de Paris, dar nu inainte de a trece pe Rue des Ecoles, unde se afla, de aproape opt secole faimoasa si greu accesibila Universitate Sorbona. Cica daca te duci si te rogi de portar sa te lase sa o vizitezi, spunandu-i ca esti student, te lasa si ca ar fi foarte frumos in incinta. Maybe next time.

Si iata frumoasa catedrala Notre-Dame,

pe care nu am reusit sa o vizitez caci trecuse un sfert de ora de la ora inchiderii iar gealatii stateau in fata si mi-au spus sec: "C'est fermé. Venez demain matin a 8 h""Demain matin je ne serais pas en Paris" S-au facut ca nu ma auzeau, evident. Si la fel cu prima parte a zilei cand imi rasuna vocea lui Yves Montand in cap, acum ma gandeam doar la refrenul din fragmentul "Belle" din musicalul Notre-Dame de Paris de care am amintit si mai demult, dar careia i-am gasit de curand si varianta cu subtitrare in limba romana, pentru ca are versuri foarte frumoase. Iar Garou e un super-dragut si are o voce de te termina. Cel putin pe fete :)



Daca mi-o merge bine, si oi avea posibilitatea, tare mi-ar placea sa merg in luna decembrie in Paris unde se va rejuca spectacolul, cu distributia originala, dupa 11 ani. Intre timp, a fost jucat in 12 tari, in limbile respective, cu mare succes, insa tot varianta originala, in limba franceza, ramane cea mai frumoasa.

Drumul dinspre Notre-Dame din Ile de la Cite inapoi spre oras a trecut pe langa Piata de Flori, inchisa din pacate, caci deja incepea sa se insereze. Am continuat plimbarea pe jos, eu fiind deja din ce in ce mai epuizata, dar fara sa ma pot satura de toate frumusetile arhitectonice cu care imi clateam ochii.


Noroc ca era deja tarziu, caci am trecut la un moment dat pe langa un magazin ce am crezut ca era Paradisul Copiilor, atat de multe si variate dulciuri avea, si tentatia sa intru era mare, insa m-am multumit doar sa fotografiez si sa plec mai departe gandindu-ma la cat de bogate caloric erau toate minunile de acolo...si la cat de bune erau, pe de alta parte.


Am ajuns in fata Operei din Paris, aflata partial in renovare,iar mai apoi la Biserica Madeleine, revenind in Place de la Concorde, locul de unde am pornit si noi cu calatoria din aceasta seara.















Si pentru ca deja bifasem cele doua cai de acces din si spre Piata, mai ramanea doar una, cea a bulevardului Champs-Elysees, ce se finaliza cu Arcul de Triumf ridicat de catre Napoleon in 1806 in cinstea armatei franceze. Picioarele mele abia se tarau, asa ca m-am multumit sa vad Arcul de departe, sa constat ca e fix ca cel din Bucuresti, si sa renunt sa mai ajung pana la el.








Deja era altceva ce imi atragea privirea, si anume Turnul Eiffel ce sclipea magnific timp de 10 minute de fiecare data cand era ora fixa. In drum spre turn am trecut pe langa monumentul ridicat in onoarea lui Lady Diana, cred ca in zona pasajului unde s-a petrecut teribilul accident care i-a cauzat si decesul, precum si in zona Senei, unde am avut placerea sa admir vaporasele care plimbau turistii, sau care gazduiau petreceri private, chiar si o nunta, pe fondul luminilor Turnului Eiffel.


Deja nu mai puteam. Stiam ca plimbarea avea sa se incheie aici. Talpile ma usturau, cu toate ca mi-am pus incaltamintea cea mai comoda pe care o aveam, ma dureau muschii picioarelor, si imi era somn de picam.



A mai fost drumul pana la metrou, insa practic plimbarea propriu-zisa se incheie privind peste umar, neputand sa imi dezlipesc privirea de caruselul aflat in fata Turnului si dorindu-mi sa ma fac mica din nou, sa pot revedea viata din interiorul bulei roz cu peretii grosi (si acum incerc sa raman in bula roz, dar peretii sunt fragili si au lipituri caci s-au rupt de mai multe ori :) )


Cam asta a fost. Mai vreau :) Si inchei cu o dedicatie pentru cine mi-a fost ghid, caci singura nu as fi putut vedea atatea intr-un timp atat de scurt si nici nu as fi beneficiat de explicatii si povesti frumoase cu palate, si dovleci care la miezul noptii se transforma in calesti lasand de aici loc pentru magie si vise frumoase cu printi si printese, minunate tocmai pentru ca sunt doar vise si povesti.

O plimbare prin cimitir 3

Aveam o restanta de mai mult timp pe care n-am mai onorat-o, dar are romanul o vorba - "mai bine mai tarziu decat deloc" - asa ca am purces la scris. Subiectul este cimitirul Bellu, despre care am mai scris aici si aici, iar setul de imagini pe care le voi posta in acest articol cuprinde fotografii ale unor monumente funerare mai aparte fie ca si constructii fie aparte prin numele personalitatilor care odihnesc in acele locuri.

Cel mai mult m-a impresionat mormantul unei tinere femei, Sophia D.A. Mavrodin, decedata la 28 de ani al carei epitaf suna asa: Nu de moarte ma cutremur, ci de vecinicia ei si teama de a nu va mai putea vedea. Constructia a fost realizata in anul 1905 si are cam 3 m inaltime ( cel putin asa am estimat eu).

Undeva, in apropiere, se afla si cavoul familiei Porroinianu cu un monument funerar reprezentand o tanara femeie moarta, intinsa pe un pat, iar langa ea, in genunchi, un barbat ceva mai in varsta care o plange. Legenda spune ca cei doi tineri, frati, fusesera despartiti in copilarie. Crescand, baiatul a plecat sa studieze la Paris, unde a intalnit o frumoasa tanara de care s-a indragostit. Durerea va fi fost imensa cand a aflat ca de fapt ea era sora lui. Pentru ca nu puteau trai cu aceasta rusine si durere, au ales sa isi puna capat zilelor. Tot legenda spune ca numai fata este inmormantata aici, baiatul fiind undeva la marginea cimitirului, nu se stie unde.


Unii spun ca sunt povesti si vin cu argumente, cu arhivele cimitirului care demonstreaza ca Eufrosina Porroinianu, "fata", ar fi decedat la 57 de ani, ca intr-adevar studiase la Paris unde traise si o iubire neimplinita, necasatorindu-se niciodata, dar al carei deces se pare ca a coincis cu sinuciderea inexplicabila a doi tineri necunoscuti intr-o camera de hotel din Bucuresti. Lucrurile nu sunt clare iar legendele e mai bine sa isi pastreze aerul de mister ce le caracterizeaza.

In Bellu exista si opulenta. Am vazut doua cruci negre de dimensiuni foarte mari ( se poate remarca si din imaginile de mai jos, comparand cu cele din plan secund), aflate relativ aproape una de cealalta si de Zona Scriitorilor.
Una apartine mormantului lui Gheorghe Manu (1833-1911) - general roman, presedinte al Consiliului de Ministri, ministru de Razboi, ministru de Interne, primar al Bucurestiului si presedinte al Camerei Deputatilor. Cealalta nu apartine cuiva cunoscut.

Un alt om politic ingropat in Bellu, fost prim ministru al Romaniei in perioada Principatelor Romane Unite, a fost Nicolae Kretzulescu.

Tot in Cimitirul Bellu se afla oseminte ale membrilor familiilor domnitoare: Ghica, Bibescu, Brancoveanu, Basarab sau Cantacuzino.

Am auzit ca ar exista acolo si alte monumente deosebite, precum o replica in miniatura a Catedralei de la Notre-Dame, sau a uneia dintre piramidele egiptene, pe care mi-ar fi placut sa le fi vazut si fotografiat. N-am reusit sa le mai vad atunci si nu stiu cand si daca voi mai merge sa vizitez cimitirul Bellu. Probabil ca urmatoarea plimbare printr-un cimitir va fi in cel Vesel de la Sapanta, sau, de ce nu, in Pere Lachaise.

O plimbare prin cimitir 2

Articolul acesta vine in continuarea celui postat acum cateva saptamani, despre plimbarea in cimitirul Bellu. Ramasese sa continui cu vizitarea zonei in care si-au aflat odihna vesnica numerosi artisti romani. Venind dinspre Zona scriitorilor, am vazut undeva, pe aleea principala, mausoleul Iuliei Hasdeu. Nu am reusit sa il vad indeaproape, pentru ca tinta in acel moment era Aleea Artistilor. Se pare ca exista o serie de legende tesute in jurul acestui cavou, dintre care cea mai cunoscuta este aceea conform careia spiritul Iuliei Hasdeu i-ar fi dictat tatalui, Bogdan Petriceicu Hasdeu, dimensiunile si aspectul mormantului, la fel "procedand" (?!) pentru Castelul de la Campina. Se spune ca mausoleul, in care initial s-au aflat unele obiecte si busturile unor scriitori, a fost profanat in timp, iar osemintele Iuliei Hasdeu nu se mai afla acolo.

Artistii nu sunt inmormantati de-a lungul unei singure alei. De fapt, este un perimetru unde se afla mai multe morminte ale unor actori, cantareti, compozitori, sportivi, pictori sau sculptori romani, dar si ale unor scriitori.


In drum am intalnit piatra funerara a Liei Manoliu, atleta romanca ce a participat si a fost medaliata la mai multe editii ale Jocurilor Olimpice, (sase editii consecutive, fiind mentionata performanta ei si in Cartea Recordurilor), fost presedinte al Comitetului Olimpic Roman, o valoare pentru atletismul roman si cel mondial.








Am gasit apoi, pe Aleea Artistilor, mormantul Andei Calugareanu, pe care mi-o amintesc de cand eram mica, moderand o emisiune pentru copii, alaturi de papusa Omidee. Ulterior, crescand, am descoperit-o si pe artista Anda Calugareanu, impreuna cu toate cantecele devenite slagare.



Pe piatra funerara a compozitorului si cantaretului Ioan Luchian Mihalea sunt scrise cateva versuri care m-au emotionat atunci cand le-am citit, mai ales ca mi-am amintit cat de mult m-a impresionat decesul lui socant, timpuriu si brutal.

"Sora floare, frate spine,
Faceti-ma si pe mine
Sa nu simt sa nu ma doara,
Sa invat de la izvoara,
Sa tot cant si sa tot curg,
De din zori, pana-n amurg,
De din zori pana-n chindie,
Din vecie, in vecie..."



In apropiere se afla si locul unde odihneste Anca Parghel, o artista de care, marturisesc, nu auzisem pana acum vreo cativa ani, din simplul motiv ca nu prea ascultam muzica jazz, iar ea concerta mai mult in strainatate. Ulterior, descoperind-o la o emisiune tv, am ramas fascinata de talentul acestei doamne a jazzului romanesc si international, de capacitatea vocala fantastica de a trece cu usurinta de la note inalte pana la note joase, simultan cu interpretarea instrumentala a cate unui cantec. Placa funerara este din marmura alba, un simbol al puritatii unui om care a trecut frumos prin viata lasand in urma o creatie memorabila.



Un alt mormant pe care l-am zarit pe Aleea artistilor a fost cel al regretatului Valeriu Sterian, o voce inconfundabila, un nume de marca in muzica rock si folk romaneasca.
Si pentru ca este 22 decembrie, in memoriam pentru cei ce acum 20 de ani mureau pentru libertate, si care sunt ingropati in cimitirul Eroilor Revolutiei, aflat chiar langa Bellu, mai jos este cantecul care rememoreaza atat evenimentele din 1989-1990, cat si amintirea cantecelor lui Vali Sterian. Am fotografiat si mormantul lui, un mormant simplu, cu o piatra funerara eleganta pe care sunt marcate cateva note muzicale pe un portativ si versurile "Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni..."



Un alt mare artist, de aceasta data un actor, odihneste in Cimitirul Bellu. Este vorba de Adrian Pintea, un mare actor roman, pe care l-am admirat mereu, nu doar ca si talent cat si ca finete si cultura. L-am privit fascinata in "Iancu Jianu", m-am indragostit de el in "Padureanca" si l-am revazut, ajuns deja la o varsta si avand o bogata experienta actoriceasca, in "Tinerete fara tinerete" (regia Francis Ford Coppola).



Amza Pellea, unul dintre numele marcante ale teatrului si cinematografului romanesc, are, la randul lui, un mormant simplu, pe care am gasit floricele, un mormant la care oamenii se opresc cu nostalgie si isi amintesc de marele actor. Fragmentul de mai jos se numeste "Nea Marin si zapada", potrivit pentru anotimpul in care ne aflam si pentru zapada care, acopera acum, cu siguranta, si locul in care, cel ce l-a interpretat minunat pe Nea Marin, isi doarme acum somnul cel de veci.



Printre alti artisti inmormantati la Bellu se numara:

Gina Patrichi, Colea Rautu,


Leopoldina Balanuta, Ernest Maftei,


Intotdeauna m-a fascinat sa o privesc pe Leopoldina Balanuta interpretand magistral cele patru roluri diferite din "Careul de dame",



si m-a amuzat sa il ascult pe Ernest Maftei povestind pe la emisiunile televizate istorioare despre doamnele si domnisoarele pe care, spunea el, le cucerise cu farmecul lui.



Stefan Ciubotarasu, Silviu Stanculescu,


Dorin Teodorescu, Dem Radulescu,


Filmuletul de mai jos il prezinta pe marele tenor Dorin Teodorescu intr-un duet cu trupa Cargo si, cu toate ca acest cantec este inchinat unei alte sarbatori religioase decat cea pe care o asteptam cu nerabdare peste 3 zile, merita sa il postez in amintirea acestui artist.



De asemenea, Dem Radulescu a fost un actor pe care l-am apreciat intotdeauna, iar fragmentul de mai jos, desi nu imi amintesc in ce film l-am vazut, ni-l infatiseaza pe Dem Radulescu tanar, talentat si plin de umor.



Maria Filotti, Ion Dolanescu,


Dumitru Ghiata, Dimitrie Gerota (mare medic roman, alaturat de mine marilor artisti, pentru ca, uneori, si medicina devine o arta)




Gheorghe Dinica, Florian Pittis


M-a impresionat multitudinea de flori de pe mormantul lui Gheorghe Dinica, semn ca oamenii l-au iubit. L-am vazut si admirat in numeroase filme, a fost un profesionist si a demonstrat ca nu totul tine de talentul nativ, cat si de pasiunea cu care un om munceste si isi valorifica acest dar. Mai jos este un fragment din Filantropica, un film despre realitatea cruda a vietii si modul in care pot fi manipulati oamenii de buna credinta de catre cineva inteligent si diabolic.



Cate drumuri un om ar avea de facut pana ei sa-l considere om?/ Cate mari pescarusii mai au de batut pana ajung pe nisip pentru somn?/ Cate bombe vor mai sfarteca vieti intregi pan' sa le interzicem pe veci? /Raspunsul prieteni e vanare de vant,/ Raspunsu-i vanare de vant./ Cati ani poate un munte in lume trai pana marea sa-l spele intr-o zi? / Si cati ani si oameni pot vietui pana liber permis le-a fi? / De cate ori omul vede un rau si tace intorcind capul sau? / Raspunsul prieteni e vanare de vant,/Raspunsu-i vanare de vant./
De cate ori omul in sus va privi pana cerul sa-l vada-ndeajuns? /Cat de multe urechi necesare le sunt ca sa auda al drumurilor vant? /Cati mai au de murit ca sa afle in sfarsit ca oameni prea multi au murit. / Raspunsul prieteni e vanare de vant,/Raspunsu-i vanare de vant.




Trebuie sa mentionez ca in Bellu sunt inmormantati multi alti artisti, medici sau critici literari decat cei pe care i-am amintit pana acum. Despre unii dintre ei am citit pe internet ca ar fi ingropati acolo, neintalnindu-le insa locurile de veci in timpul scurtei mele plimbari, iar in cazul altora nu am reusit sa le fotografiez pietrele funerare deoarece se aflau persoane (posibil rude) la mormintele lor si nu am vrut sa considere ca le-as tulbura odihna vesnica cu clinchetul butonului declansator de la aparat.

Articolul nu se incheie aici. Va urma si o a treia parte, in care voi prezenta unele monumente funerare care mie mi s-au parut aparte, precum si mormintele unora dintre liderii romani din trecut, fie fosti domnitori, fie ministri. Acest articol va veni, foarte probabil, dupa sarbatori, cand voi avea din nou acces la calculatorul meu in care am stocate restul de fotografii.

O plimbare prin cimitir 1

Stiu ca suna bizar. Dar chiar nu e. Nu fac o pasiune din a merge la plimbare prin cimitire, dar cand e vorba de Cimitirul Bellu, acesta e mai mult decat un simplu locas de odihna vesnica. E un muzeu in aer liber.

Oarecum, interesul pentru vizitarea unui cimitir celebru mi s-a manifestat pentru prima oara pe cand eram in vacanta de vara de la sfarsitul anul doi de facultate, cand am fost in Iasi, in vizita la niste rude. Intamplator, locuinta lor era in apropierea Cimitirului Eternitatea, loc unde sunt ingropate numeroase personalitati. Manata de dorinta de a vedea unde doarme pe vecie autorul celor mai frumoase "Amintiri din copilarie", m-am hotarat sa merg sa vad acel loc. Si n-am ramas numai cu atat: am vazut si mormantul lui George Toparceanu, al lui Mihail Kogalniceanu, al Otiliei Cazimir. De asemenea, multe pietre funerare din cele mai diverse, sculpturi create de artistii inceputului de secol XX, fotografii de pe timpuri si o varietate de cruci - de la cruci de lemn pana la cruci de marmura, de dimensiuni diferite (unele mai simple, unele mari, exprimand opulenta).
Si ca sa inchei ideea cu o istorioara haioasa, aflandu-ma pe aleea principala a Cimitirului Eternitatea si, zarind mormantul lui Barbu Stefanescu Delavrancea, imi arunc privirea la locul de veci amenajat de alaturi si ce vad? Pe piatra funerara era scris numele profesoarei mele de genetica din facultate, singura materie la care am avut restanta in toti cei sase ani. Restanta pe care urma sa o sustin in toamna acelui an. Mi s-au facut ochii cat cepele cand am vazut, bineinteles, la anul decesului nefiind scris nimic, doamna profesor traind si astazi din cate stiu (desi era si pe atunci destul de in varsta). De mentionat ca eu mi-am facut studiile in Constanta, unde doamna profesor venise de la Facultatea de Medicina din Iasi cu multi ani inainte, deci nici prin cap nu-mi trecea ca as putea sa ii vad locul de veci altundeva decat in Constanta. M-am dus in toamna, am luat examenul, si bineinteles ca nu am avut curajul sa ii spun nimic legat de descoperirea mea din vacanta, caci altfel n-as mai fi terminat facultatea in vecii vecilor. Amin.

Si sa revin la Bellu. Daca clicuiti AICI puteti citi istoria cimitirului. N-are sens sa ii dau textului copy si paste. Pentru cine nu are dispozitie de citit mai mult, pot sa mentionez cateva puncte: Cimitirul Bellu a fost inaugurat in anul 1858 si poarta numele baronului Barbu Bellu, fost ministru al Cultelor si Justitiei din acea perioada si care detinea o gradina, teren pe care l-a donat pentru infiintarea cimitirului. Astazi terenul masoara suprafata de 28 de hectare.

Personalitatile care au fost inmormantate aici sunt numeroase, iar numele lor pot fi citite AICI.
O data cu plimbarea mea, am reusit sa si fotografiez o parte dintre pietrele funerare ale acestora si le voi atasa mai jos. Daca veti da un clic pe imagini, ele vor aparea de dimensiuni mai mari.
M-au impresionat linistea, pacea, calmul resimtit pe cand priveam cu admiratie si emotie mormintele scriitorilor, grupati in majoritate undeva aproape de intrarea in cimitir. Astfel, se afla, asezate unele langa altele, mormintele lui: Mihai Eminescu, Nichita Stanescu


Liviu Rebreanu, Marin Preda

Eugen Barbu, George Cosbuc

Mihail Sadoveanu, George Calinescu

Ion Luca Caragiale, Zaharia Stancu

Gellu Naum, Petre Ispirescu

Duiliu Zamfirescu (aflat ceva mai departe decat scriitorii mentionati mai sus), Nicolae Labis.


Mai sunt multi alti mari scriitori ce-si au mormintele in Cimitirul Bellu, insa nu am reusit sa ajung sa le vad. Poate cu alta ocazie. Pentru ca este tarziu si maine merg la munca, voi continua sa povestesc despre plimbarea mea in alta postare. Va urma cea despre "Aleea Artistilor".