joi, 3 decembrie 2009

O plimbare prin cimitir 1

Stiu ca suna bizar. Dar chiar nu e. Nu fac o pasiune din a merge la plimbare prin cimitire, dar cand e vorba de Cimitirul Bellu, acesta e mai mult decat un simplu locas de odihna vesnica. E un muzeu in aer liber.

Oarecum, interesul pentru vizitarea unui cimitir celebru mi s-a manifestat pentru prima oara pe cand eram in vacanta de vara de la sfarsitul anul doi de facultate, cand am fost in Iasi, in vizita la niste rude. Intamplator, locuinta lor era in apropierea Cimitirului Eternitatea, loc unde sunt ingropate numeroase personalitati. Manata de dorinta de a vedea unde doarme pe vecie autorul celor mai frumoase "Amintiri din copilarie", m-am hotarat sa merg sa vad acel loc. Si n-am ramas numai cu atat: am vazut si mormantul lui George Toparceanu, al lui Mihail Kogalniceanu, al Otiliei Cazimir. De asemenea, multe pietre funerare din cele mai diverse, sculpturi create de artistii inceputului de secol XX, fotografii de pe timpuri si o varietate de cruci - de la cruci de lemn pana la cruci de marmura, de dimensiuni diferite (unele mai simple, unele mari, exprimand opulenta).
Si ca sa inchei ideea cu o istorioara haioasa, aflandu-ma pe aleea principala a Cimitirului Eternitatea si, zarind mormantul lui Barbu Stefanescu Delavrancea, imi arunc privirea la locul de veci amenajat de alaturi si ce vad? Pe piatra funerara era scris numele profesoarei mele de genetica din facultate, singura materie la care am avut restanta in toti cei sase ani. Restanta pe care urma sa o sustin in toamna acelui an. Mi s-au facut ochii cat cepele cand am vazut, bineinteles, la anul decesului nefiind scris nimic, doamna profesor traind si astazi din cate stiu (desi era si pe atunci destul de in varsta). De mentionat ca eu mi-am facut studiile in Constanta, unde doamna profesor venise de la Facultatea de Medicina din Iasi cu multi ani inainte, deci nici prin cap nu-mi trecea ca as putea sa ii vad locul de veci altundeva decat in Constanta. M-am dus in toamna, am luat examenul, si bineinteles ca nu am avut curajul sa ii spun nimic legat de descoperirea mea din vacanta, caci altfel n-as mai fi terminat facultatea in vecii vecilor. Amin.

Si sa revin la Bellu. Daca clicuiti AICI puteti citi istoria cimitirului. N-are sens sa ii dau textului copy si paste. Pentru cine nu are dispozitie de citit mai mult, pot sa mentionez cateva puncte: Cimitirul Bellu a fost inaugurat in anul 1858 si poarta numele baronului Barbu Bellu, fost ministru al Cultelor si Justitiei din acea perioada si care detinea o gradina, teren pe care l-a donat pentru infiintarea cimitirului. Astazi terenul masoara suprafata de 28 de hectare.

Personalitatile care au fost inmormantate aici sunt numeroase, iar numele lor pot fi citite AICI.
O data cu plimbarea mea, am reusit sa si fotografiez o parte dintre pietrele funerare ale acestora si le voi atasa mai jos. Daca veti da un clic pe imagini, ele vor aparea de dimensiuni mai mari.
M-au impresionat linistea, pacea, calmul resimtit pe cand priveam cu admiratie si emotie mormintele scriitorilor, grupati in majoritate undeva aproape de intrarea in cimitir. Astfel, se afla, asezate unele langa altele, mormintele lui: Mihai Eminescu, Nichita Stanescu


Liviu Rebreanu, Marin Preda

Eugen Barbu, George Cosbuc

Mihail Sadoveanu, George Calinescu

Ion Luca Caragiale, Zaharia Stancu

Gellu Naum, Petre Ispirescu

Duiliu Zamfirescu (aflat ceva mai departe decat scriitorii mentionati mai sus), Nicolae Labis.


Mai sunt multi alti mari scriitori ce-si au mormintele in Cimitirul Bellu, insa nu am reusit sa ajung sa le vad. Poate cu alta ocazie. Pentru ca este tarziu si maine merg la munca, voi continua sa povestesc despre plimbarea mea in alta postare. Va urma cea despre "Aleea Artistilor".

11 comentarii:

cicimama spunea...

Buna treaba prezentarea asta , mai ales pentru cei care nu au vazut acest loc , incarcat de istorie , al culturii noastre ... Imi inchipui ca ai incercat niste emotii foarte speciale vizitand acest ... muzeu (dupa bine ai spus). Astept ... articolul urmator ...

alecs76 spunea...

Laura Stoica parca tot acolo este, pe allea artistilor. Eu am fost pentru prima data singur, in cimitirul Bolovan din Ploiesti, inca din secolul 19...am fost profund afectat de marimea, dar si de sentimentul de vinovatie...ca eu sunt viu. Am fost insotit de aces sentiment de la intrare pana la iesire.

Onutzza spunea...

N-am vazut mormantul Laurei Stoica, dar stiu ca e tot la Bellu.
Ce ciudat sa citesc ca te-ai simtit vinovat ca esti viu...intr-adevar, o plimbare prin cimitir poate sa rascoleasca pe cineva, depinde de starea pe care o ai si de cum percepi tot ce e in jurul tau in acel moment.

Cami spunea...

si mie imi place sa ma plimb in cimitire, desi stiu ca e ciudat.:) totusi in asta nu am fost niciodata. poate merg intr-o zi... ma tenteaza "muzeul"

Onutzza spunea...

La mine e un pic altfel, anume ca nu pot spune ca imi place sa ma plimb prin cimitire, dar, dupa cum am spus, Bellu nu e doar un cimitir, ci un muzeu in aer liber...:) Sunt convinsa ca o sa ti se pare o experienta interesanta ;)

aaa spunea...

ma bucur ca mai exista oameni ca tine. mi-a placut mult si mi-am amintit de EI intr-o zi in care traficul, imbulzeala, rautatea si prostia par sa detina puterea. citind, am gasit o picatura de liniste. chiar ma intrebam... cimititul este unde sunt EI sau pe strazile pe unde umblam noi...

Onutzza spunea...

aaa, multumesc pentru vizita si pentru comentariu. Am scris si cea de-a doua parte a plimbarii prin Bellu, unde am postat si filmulete cu videoclipuri sau secvente din filme.

danad spunea...

tu stii mai multe despre Bucuresti decat multi nascuti si crescuti aici... bravo tie ca ai curiozitati de copil care vrea sa descopere ce mai e dincolo de " gardulet" !

Onutzza spunea...

Dana, apropo de curiozitatile de copil, un bun prieten mi-a dat un link: http://www.ted.com/talks/neil_pasricha_the_3_a_s_of_awesome.html
Asculta cu atentie partea despre "Awareness" si despre cum vad copiii lumea. Asa ar trebui sa facem si noi ;)

Anonim spunea...

a Am cativa prieteni artisti care la bellu au incetat de=a mai muri... Fotografiile tale le=au adaugat inca o clipa de eternitate... trebuie sa ma crezi... orice mormant este de fapt o iesire din efemer... Imaginile realizate de tine sunt,la randul lor,o imortalizare... ca in cantecul lui pittis = "viata nu se termina aici!"... Iti multumesc datorita luminii senine in care=ai ales sa=i invalui pe cei vindecati in vesnicie... SARUT MANA!

Onutzza spunea...

Ma bucur daca articolul meu v-a produs o bucurie. Fotografiile le-am realizat in primul rand pentru mine, pentru a-mi pastra in amintire pe langa operele nemuritoare si existenta oamenilor ce le-au creat. Am bifat in lista de must-see si o plimbare in cimitirul Pere Lachaise unde am incercat o emotie deosebita in fata mormantului lui Enescu (scris Enesco pe piatra funerara) dar si a altor mari titani ai culturii franceze.