Ingeri si demoni

Am terminat azi de citit cartea "Ingeri si demoni" de Dan Brown. Roman de aventura, unul dintre genurile mele preferate, avand ca subiect rivalitatea de secole dintre religie si stiinta, dintre Vatican si confreria secreta Illuminati. Autorul s-a documentat bine pentru scrierea lui astfel incat, pe langa actiunea descrisa in roman am aflat numeroase lucruri despre care nu aveam habar legate de stiinta, de misterele Vaticanului precum si despre locuri de vizitat in Roma. O recenzie a cartii puteti citi aici.

Mi-a placut intreg romanul, intriga, rasturnarile de situatie. Pe scurt, e o carte captivanta de la inceput pana la sfarsit. Printre altele (pe langa descifrarea simbolurilor si misterele unei confrerii disparute) m-a impresionat un dialog intre personajele principale ale cartii, legat de credinta in Dumnezeu, pentru ca problemele pe care le pun ei acolo mi le-am pus si eu mai demult:

- Crezi in Dumnezeu, domnule Langdon?
Cuvintele ei il luara prin surprindere, iar tonul curios din vocea tinerei era chiar mai descumpanitor decat intrebarea in sine "Ce vrea sa spuna? Auzi: daca cred in Dumnezeu?" Sperase la un subiect de conversatie mai usor, asa, pentru trecerea timpului in avion.
"O adevarata enigma spirituala, isi spuse, asa ma considera prietenii." Desi studiase ani de zile religia, Langdon nu era un tip religios. Respecta puterea credintei, atitudinea binevoitoare a Bisericii, forta pe care religia o conferea anumitor oameni...dar suprimarea intelectuala a neincrederii, imperativa pentru a putea "crede" cu adevarat, fusese totdeauna un obstacol de netrecut pentru mintea lui analitica.
- Vreau sa cred, se surprinse raspunzand.
Replica Vittoriei nu avea nicio nuanta critica sau de provocare:
- Si atunci, de ce n-o faci?
- Pai, nu-i chiar atat de usor, surase el. Credinta impune veritabile salturi in gol ale convingerilor - acceptarea mintala a miracolelor, a Imaculatei Conceptii, interventiile divine... Si apoi, mai sunt si codurile de conduita. Biblia, Coranul, scrierile budiste...toate implica cerinte similare - si pedepse identice. Toate sustin ca, daca nu traiesti conform unui cod anume de comportament, te paste iadul. Eu nu-mi pot imagina un Dumnezeu care sa actioneze astfel.
- Sper ca nu le permiti si studentilor sa ocoleasca intrebarile asa cum ai facut-o dumneata acum.
Replica ei il luase pe neasteptate.
- Poftim?
- Domnule Langdon, eu nu te-am intrebat daca crezi in ceea ce spun oamenii despre Dumnezeu. Te-am intrebat daca dumneata crezi in Dumnezeu. E o diferenta intre cele doua. Scripturile nu-s altceva decat povesti...legende si relatari ale incercarilor omului de a-si satisface nevoia de a intelege sensul lumii si al existentei. Nu ti-am cerut sa faci o analiza a literaturii religioase. Voiam doar sa stiu daca crezi in Dumnezeu. Cand te uiti la cerul plin de stele, simti rasuflarea divina? Esti constient, in interiorul fiintei dumitale, ca privesti lucrarea lui Dumnezeu?


(...)


- Religia este ca limbajul sau vestimentatia. Acceptam doar variatii usoare de la practicile cu care am fost invatati. In esenta insa, toti pretindem acelasi lucru. Ca viata are sens. Si ca ii suntem recunoscatori Fortei care ne-a creat.
Langdon era intrigat.
- Sustii deci ca religia adoptata - crestina sau musulmana, de pilda, nu depinde decat de locul in care te-ai nascut?
- Mi se pare evident. Uita-te la distributia marilor religii pe glob.
- Asadar, credinta este intamplatoare?
- Deloc. Credinta este universala. Modalitatile noastre specifice de a o intelege si transpune sunt aleatorii. Unii dintre noi se roaga lui Iisus, altii se indreapta spre Mecca, o a treia categorie studiaza particulele subatomice. In final insa, cu totii cautam Adevarul, acel adevar care este deasupra noastra si dincolo de noi.
Langdon si-ar fi dorit ca si studentii lui sa se exprime la fel de clar. La naiba, si-ar fi dorit ca el insusi sa se exprime cu aceeasi claritate.
- Dar Dumnezeu? Crezi in Dumnezeu?
Dupa un moment lung de tacere, Vittoria raspunse:
- Stiinta imi spune ca Dumnezeu trebuie sa existe. Mintea imi spune ca niciodata n-am sa-L pot intelege. Iar inima imi spune ca nici nu trebuie sa o fac.
"Mai concis de-atat nici nu se poate!"
- Asadar, crezi ca Dumnezeu este real, dar ca nu-L vom putea intelege niciodata.
- O! N-o vom putea intelege, replica ea surazand. Indienii vostri din America au dreptate.
- Mama Terra...
- Gaia. Planeta e un organism viu, iar noi toti suntem celule, fiecare cu rolul sau specific. Interconectate. Sustinandu-se una pe cealalta. Si sustinand intregul.