De cand eram mica mi-a placut sa ma uit la filme. Pe atunci insa mergeam la cinematograf mult mai des. Acum prefer sa vad filmele de acasa, din pat, cu ceva de rontait langa mine. De cultura mea cinematografica se ocupau parintii, mai adesea tata. Cand parintii erau ocupati sau nu aveau chef, reuseam sa il conving pe nasul meu de botez sa ma insoteasca.
Imi amintesc ca eram printr-a IV-a si mi se pusese mie pata sa merg la film in ziua aceea. Am dat telefon la toate cinematografele din oras ca sa aflu ce filme rulau. Printre ele erau "Iisus din Nazaret" si "Imperiul contraataca". Pe vremea aceea aveam un obicei de care m-am lecuit (partial) ulterior, si anume sa vad cate un film ori de cate ori era difuzat. Si am ales "Iisus din Nazaret" spre disperarea nasului meu, care fusese oarecum obligat de catre a mea nasa sa il vada de mai multe ori. Mi-a promis in schimb ca imi ia ceva bun asa ca mi-am schimbat rapid optiunea. Nu imi mai aduc aminte din "Imperiul contraataca" decat de niste nave spatiale, de stele, de un robotel si de o lupta cu niste sabii colorate. Nu prea mi-a placut, iar din acest motiv, mare fiind, n-am avut tragere de inima sa vad seria "Razboiul stelelor".
Mi-a placut in schimb iesirea in sine, faptul ca eram mica si toata lumea voia sa imi satisfaca dorintele, si mi-a mai placut ca mi-am petrecut acea dupa-amiaza impreuna cu nasul meu. In viata insa se intampla tot felul de lucruri, iar la un moment dat, din cauza unor situatii care nu tin de noi, ci de circumstante, relatiile nu mai sunt aceleasi. Oamenii se mai si schimba, iar distantarea fizica si sufleteasca isi spune cuvantul. Amintirea mea despre nasul meu este insa intre cele fericite, caci ea s-a petrecut intr-un timp in care lucrurile erau frumoase, un timp in care nasii mei erau ca si parintii mei, o vreme in care nu stiam ca viata ofera surprize si ca ceea ce stiam stabil avea sa ajunga ca praful de stele...
Imi amintesc ca eram printr-a IV-a si mi se pusese mie pata sa merg la film in ziua aceea. Am dat telefon la toate cinematografele din oras ca sa aflu ce filme rulau. Printre ele erau "Iisus din Nazaret" si "Imperiul contraataca". Pe vremea aceea aveam un obicei de care m-am lecuit (partial) ulterior, si anume sa vad cate un film ori de cate ori era difuzat. Si am ales "Iisus din Nazaret" spre disperarea nasului meu, care fusese oarecum obligat de catre a mea nasa sa il vada de mai multe ori. Mi-a promis in schimb ca imi ia ceva bun asa ca mi-am schimbat rapid optiunea. Nu imi mai aduc aminte din "Imperiul contraataca" decat de niste nave spatiale, de stele, de un robotel si de o lupta cu niste sabii colorate. Nu prea mi-a placut, iar din acest motiv, mare fiind, n-am avut tragere de inima sa vad seria "Razboiul stelelor".
Mi-a placut in schimb iesirea in sine, faptul ca eram mica si toata lumea voia sa imi satisfaca dorintele, si mi-a mai placut ca mi-am petrecut acea dupa-amiaza impreuna cu nasul meu. In viata insa se intampla tot felul de lucruri, iar la un moment dat, din cauza unor situatii care nu tin de noi, ci de circumstante, relatiile nu mai sunt aceleasi. Oamenii se mai si schimba, iar distantarea fizica si sufleteasca isi spune cuvantul. Amintirea mea despre nasul meu este insa intre cele fericite, caci ea s-a petrecut intr-un timp in care lucrurile erau frumoase, un timp in care nasii mei erau ca si parintii mei, o vreme in care nu stiam ca viata ofera surprize si ca ceea ce stiam stabil avea sa ajunga ca praful de stele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu