As vrea sa ma culc, iar a doua zi, cand m-as trezi, sa gasesc totul schimbat. Sa nu mai existe rau cu tot ceea ce presupune el, sau cel putin sa nu il mai cunosc eu. Ce nu stii nu iti face rau, corect?
Vreau sa traiesc intr-o bula mare roz, in care totul e simplu si frumos. O bula mare a fericirii care sa includa tot ceea ce mi-am dorit vreodata. Demult, credeam ca oamenii care isi construiesc asemenea "ziduri" de protectie pierd tocmai prin lipsa de curaj si de a incerca noul, fiind astfel mai nefericiti. Nefericiti, DA, raniti, NU.
Nu s-ar putea impaca amandoua? Adica...sa daramam zidurile dar sa fim si fericiti? Mie nu mi-a fost bine cand am lasat "garda" jos. Atunci am suferit cele mai mari dezamagiri...Iar asta ma face sa ma intreb daca se merita sa mai incerc. Acea fericire pe care mi-o doresc ar putea aparea la un moment dat, iar eu sa trec pe langa ea tocmai din teama de a nu mai risca inca o data si a esua. Imi spunea cineva demult, metaforic vorbind, ca daca nu prinzi autobuzul cand e in statie, s-ar putea sa plece fara tine iar tu sa il astepti pe urmatorul...dar deja vei fi intarziat unde trebuia sa ajungi.
Si atunci...oare ce e de facut?
Nu stiu. Ceea ce stiu insa, e ca eu intre principiile mele l-am inclus si pe acesta: sa faci in asa fel incat sa nu te intrebi vreodata "cum ar fi fost" si sa regreti. Orice ai alege, sa stii ca asta ti-ai dorit cu adevarat.
Pe oricine poti minti, numai pe tine NU!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu