Calatorie cu personalul

(Textul a fost scris de mai demult, dar precum am zis in primul post, imi copiez aici o parte dintre articolele scrise in blogul meu mai vechi)

Ieri am calatorit cu personalul. Cand vreau sa ajung mai repede acasa la ai mei nu mai stau sa astept acceleratul (e abia seara) si iau trenul personal. Fiecare calatorie e o adevarata experienta.

Incepe cu trezitul la ora 4 a.m., dupa un somn de maxim 3-4 ore, se continua cu mersul spre gara, chinuitul cu bagajele si in final urcatul in tren (eventual intr-un compartiment cu oameni cu fete mai serioase, ca deh, se urca si tot felul de derbedei). Vagoanele sunt de cele mai multe ori comune, dar sunt si cazuri fericite in care nimeresc un tren care are si compartimente.

Pentru cine vrea sa-si testeze capacitatile de mirositor sau nemirositor e un bun prilej. In trenul personal, si mai ales in vagoanele comune, se amesteca izuri de toate felurile: parfumuri foarte dulci, florale, ieftine, in amestec cu fum de tigara, cu aburi de alcool, transpiratie greoaie (vara e dezastru ), la unii chiar miros "naturel" de nespalat de muuulte zile, eventual asociat si cu mirosul de gaina ce se zbate legata prin vreo sacosa (asta era pana la gripa aviara). Babute, mosneguti, navetisti, femei, barbati, cu papornite cu mancare, cu saci de cartofi, poate si cu ceva materiale de constructie. "Doamne" elegante imbracate cu pantaloni de trening (daca mai au si dunga dubla laterala sunt chiar "trendy"), geci de fas, par vopsit anul trecut, ars si decolorat, fes pe cap, ghete cu toc in picioare, unghii facute candva cu rosu de sub care se vede un strat discret de doliu (la unele de munca, la altele din neglijenta). Se mai ratacesc si oameni mai bine imbracati, mai curati, dar si boschetari, oameni fara capatai care umbla dintr-un loc in altul cersind sau incercand sa gaseasca de lucru cu ziua, muciosi care vin si spun "imi dai si mie un ban tantiiiii?", sau muti care vand pixuri, icoane "sfintite" , ace de cusut sau guma de mestecat cu nume arabesc. E un spectacol al tipologiei umane.

Ei, si in tot acest peisaj se mai perinda si studentii care, ca sa plateasca mai putin sau ca sa ajunga mai curand acasa practica mersul cu personalul. Cand ne adunam mai multi se lasa cu distractie, timpul zboara (si sunt vreo 5 ore!). Cand am ghinion si nu am colegi cu care sa vin, vreau nu vreau, nu scap: nu se poate sa nu ma abordeze vreo baba sau vreun mosneag care sa inceapa sa-mi spuna de cat de grea e viata, de parlamentari, de Guvern, de pensiile mici, de bolile lor, iar eu ce sa le zic? Le dau dreptate, caci o au. Alteori imi spun povestea vietii. Alteori vorbesc ei intre ei iar eu stau si ascult. Pentru cine vrea sa ii cunoasca pe oameni e foarte interesanta o asemenea experienta. Drumul lung da chef de vorba ca sa mai treaca timpul: soacre care isi barfesc ginerii sau nurorile, bunici care isi lauda nepotii ("al meu face si drege"..."a...da' sa vezi al meu"), "tante" care isi fac unghiile sau se penseaza, barbati care incearca sa agate femei aratandu-le fazani pe camp (m-am uitat si eu sa vad fazanul in timp ce domunl o aburea pe domnisoara, dar al naibii ca nu am reusit sa vad nimic), controlori care primesc "discret" 20-30000 pentru o statie de la cineva care nu a mai scos bilet, soldati care canta "Hai liberare" in vreun compartiment sau vagon invecinat si fluiera dupa "gagicile" din gara, oameni cu maini ridate si muncite, discutii despre inmormantari, despre nunti (cat mai merge darul la sat si la oras, cuplaje cu cate un fecior de prin vreun sat vecin, despre local care de obicei e discoteca satului sau caminul cultural), ultimele telenovele (ce a facut EL, ce a facut EA, ca EA e buna si frumoasa si sufera) , ultimele manele in top, deh...chestiuni importante.

Ieri insa nu a fost chiar asa de interesant. Am plecat de acasa fara sa chem un taxi, asa cum fac de obicei, caci m-am gandit ca vine troleibuzul (statia e chiar aproape de blocul meu), dar vazand ca astept degeaba, am mers pana la urma la statia de taxiuri. In gara am realizat ca nu mi-am luat carnetul de cupoane pentru transport CFR pentru studenti asa ca la intoarcere voi plati bilet intreg. Am calatorit intr-un compartiment gol, am primit vizita unora din aia cu "tantiiii...etc", mi-am pus castile pe urechi, un CD cu muzica frumoasa, revista TABU sub ochi si am asteptat sa treaca timpul (trenul a mai avut si intarziere). A fost plictisitor iar eu parca am fost aeriana. Sa fi fost oboseala? Ceva stres acumulat? Poate amandoua.

Si ca sa revin la titlul blogului,"Calatorie cu personalul": o recomand celor pasionati de psihologie. Aveti ce vedea.