Jumper

"Sa va povestesc despre ziua mea de pana acum. Cafea in Paris, surf in Maldive. Un pui de somn pe Kilimanjaro. A, da, si am aflat numarul de telefon al unei tipe poloneze aflata pe plaja la Rio. Apoi m-am intors pentru ultimul sfert al finalei NBA. Ma aflam in teren, bineinteles. Si toate astea inainte de pranz."

Asa isi incepe istorisirea personajul principal din filmul Jumper (aici gasiti si trailerul). Filmul e ceva mai vechi, aparut la noi prin luna februarie, insa eu l-am vazut recent. Nu pot sa spun ca m-a impresionat prea tare, e un film dragut, nu extraordinar. Se pare ca ar fi mult mai buna cartea. Motivul pentru care scriu despre el e tocmai subiectul si anume capacitatea de a te putea teleporta dintr-un loc in altul, fie in scop de plimbare, fie ca sa iesi din vreo incurcatura.
Pe scurt, e vorba de un adolescent care, fiind pe cale sa se inece descopera ca poate sa se teleporteze si deci sa scape cu viata. La inceput nu stie cum sa controleze acest dar, insa incet incet, invata. Se separa de tatal sau cu care locuia de mic, inca de cand mama sa ii parasise, si, ca sa se poate intretine incepe sa jefuiasca banci. Timp de opt ani de zile practica acest lucru fara ca sa fie prins si, cu ajutorul banilor furati, duce o viata in lux. Printr-o intamplare este gasit de un individ, din grupul Paladinilor, individ care il cautase in toti acesti ani ca sa il execute. Cu aceasta ocazie mai cunoaste un barbat, Jumper (Saritor) ca si el, si afla ca pe langa el mai sunt multi altii nascuti cu aceasta capacitate de a se putea teleporta, iar Paladinii erau grupul celor care doreau sa ii omoare pe Jumperi, considerand ca numai Dumnezeu ar fi trebuit sa aiba puterea sa fie in orice loc in orice moment. De aici e poveste si ca orice poveste are si o componenta romantica (iubita din copilarie cu care se reintalneste si alaturi de care reinvie iubirea, bla bla). Finalul este surprinzator pentru ca aflam ca mama tanarului era Paladina si scopul pentru care il parasise cand era mic era ca sa il protejeze, caci altfel ar fi trebuit sa il ucida.
Filmul e captivant pana la final atat pentru ca ne face curiosi sa vedem unde se mai teleporteaza, dar si daca scapa cu viata pana la urma sau nu.

In alta ordine de idei, mi-ar fi placut si mie sa pot sa ma plimb asa: acum la Paris, peste o ora sa ma intalnesc cu prietenele la Londra, apoi sa merg la shopping la Milano pentru ca peste putin timp sa asist la rodeo intr-un orasel din Texas.
Si mi-ar mai fi placut sa pot citi gandurile oamenilor. Dar nu mereu. Numai cand as avea eu chef si numai ale cui m-ar interesa sa le stiu, fie ele pozitive, fie negative. M-ar scuti de framantari. Sau poate mi-ar da framantari, mai stii?