Ieri noapte, inainte de a adormi ascultam muzica la walkman. In playlist era si o melodie care mie imi place foarte tare, Father And Son, varianta Cat Stevens & Ronan Keating. E o poveste frumoasa, despre un tata care ii da sfaturi despre lume si viata fiului lui.
Un vers anume m-a inspirat sa scriu acest articol pe blog: You will still be here tomorrow but your dreams may not, adica tu maine vei fi inca aici, insa visurile tale s-ar putea sa nu mai fie. Recunosc, si articolul Malinei despre pasiuni si alegerile pe care le facem in viata m-a pus un pic pe ganduri.
Si problema se pune asa: la un moment dat, fie ca a fost in copilarie, fie in adolescenta, fiecare dintre noi si-a faurit niste planuri de viitor, a visat frumos, visuri posibile de cele mai multe ori. Ele au insemnat fie o facultate, fie o meserie anume, fie dorinta gasirii unui partener cu anumite calitati, fie bogatie, fie 1-2-3 copii, fie sa calatorim, fie sa devinim celebri si multe altele.
Si in adolescenta timpul pare ca "are rabdare cu noi" (ca sa il parafrazez pe Marin Preda), ca exista suficient ca sa ne putem implini toate visurile. Si ce daca nu avem o baza pentru ele: sustinere familiala, baza materiala, capacitati intelectuale sau suficient curaj? Totul e posibil cu putina vointa, asa-i? Sau...nu e? Povestile celor care au ajuns sa aiba din nimic totul sunt cam rare. Cand te zbati in greutati nu prea iti mai arde nici de calatorit, nici de facultate, nici de celebritate. La un moment dat se produce o disociere intre ceea ce ne dorim si ceea ce putem realiza.
Cand eram prin anul I de facultate aparuse pe piata cartea lui George Mihaita, "Dramele adolescentilor - Nimeni nu e singur". Eu am fost multi ani fan al revistei Salut si desi eram deja mai maricica atunci cand s-a lansat cartea si nu ma mai regaseam in povestirile acelor copii, am citit-o cu interes. Printre altele am retinut cuvintele lui Dan Negru: Oare unde se duce omul cand pleaca adolescenta?(cer iertare daca citatul nu e exact, eu asa mi-l amintesc). Si ma intreb ... oare blazarea asta pe care o vad zilnic pe fetele oamenilor pe care ii intalnesc, sictirul cu care ii trateaza pe ceilalti, atitudinea de "bine ca s-a dus si ziua de azi" nu sunt consecinta tocmai a frustrarilor acumulate, si ele cauzate de neimpliniri?
Suntem egali, dar nu ne nastem cu sanse egale. Ele pot creste sau scadea pe parcursul vietii in functie de diverse circumstante. Ce s-a intamplat? De ce s-au spulberat visurile? O fi vorba de destin, sau or fi fost facute alegeri nepotrivite, sau pur si simplu pana la un moment dat implinirea lor nu a depins de noi, iar mai tarziu ele nu au mai avut sens. Cum o fi?
Am exemplul unor oameni care si-au facut facultatea dupa 40 de ani, am exemplul unor femei care nu au putut avea copii si care au ales sa adopte, exemplul altora care proveneau din familii sarace, dar au profitat de fiecare sansa pe care au avut-o si au ajuns sus, sau al altora care nu si-au implinit multe visuri dar si le traiesc acum prin copiii lor si se bucura de ele, caci au contribuit din plin la reusita acestora.
Pe de alta parte am si exemplul unora care au facut niste alegeri nu neaparat nepotrivite, ci mai degraba compromisuri cu viata dar nu mai schimba nimic pentru ca s-au obisnuit asa si daca ar schimba li s-ar rascoli tot traiul oarecum tihnit de acum, sau exemplul altor persoane care traiesc din ce au fost odata si pentru care acea perioada in care erau tineri, liberi si frumosi si aveau lumea la picioare a fost pusa intr-o rama frumoasa in memorie, iar viitorul pentru ei pare acum nesigur si cenusiu. Si mai sunt si alte exemple.
Dumneavoastra ce parere aveti?
Eu zic precum Octavian Paler: mai Avem timp sa mai facem ceva. Poate nu sa implinim unele visuri, dar sa ne infrumusetam viata luand-o fix asa cum e ea acum, fara sa traim din amintiri, da.
Ca sa inchei frumos, adaug si melodia de care aminteam la inceputul articolului:
Ronan Keating - Father And Son
Un vers anume m-a inspirat sa scriu acest articol pe blog: You will still be here tomorrow but your dreams may not, adica tu maine vei fi inca aici, insa visurile tale s-ar putea sa nu mai fie. Recunosc, si articolul Malinei despre pasiuni si alegerile pe care le facem in viata m-a pus un pic pe ganduri.
Si problema se pune asa: la un moment dat, fie ca a fost in copilarie, fie in adolescenta, fiecare dintre noi si-a faurit niste planuri de viitor, a visat frumos, visuri posibile de cele mai multe ori. Ele au insemnat fie o facultate, fie o meserie anume, fie dorinta gasirii unui partener cu anumite calitati, fie bogatie, fie 1-2-3 copii, fie sa calatorim, fie sa devinim celebri si multe altele.
Si in adolescenta timpul pare ca "are rabdare cu noi" (ca sa il parafrazez pe Marin Preda), ca exista suficient ca sa ne putem implini toate visurile. Si ce daca nu avem o baza pentru ele: sustinere familiala, baza materiala, capacitati intelectuale sau suficient curaj? Totul e posibil cu putina vointa, asa-i? Sau...nu e? Povestile celor care au ajuns sa aiba din nimic totul sunt cam rare. Cand te zbati in greutati nu prea iti mai arde nici de calatorit, nici de facultate, nici de celebritate. La un moment dat se produce o disociere intre ceea ce ne dorim si ceea ce putem realiza.
Cand eram prin anul I de facultate aparuse pe piata cartea lui George Mihaita, "Dramele adolescentilor - Nimeni nu e singur". Eu am fost multi ani fan al revistei Salut si desi eram deja mai maricica atunci cand s-a lansat cartea si nu ma mai regaseam in povestirile acelor copii, am citit-o cu interes. Printre altele am retinut cuvintele lui Dan Negru: Oare unde se duce omul cand pleaca adolescenta?(cer iertare daca citatul nu e exact, eu asa mi-l amintesc). Si ma intreb ... oare blazarea asta pe care o vad zilnic pe fetele oamenilor pe care ii intalnesc, sictirul cu care ii trateaza pe ceilalti, atitudinea de "bine ca s-a dus si ziua de azi" nu sunt consecinta tocmai a frustrarilor acumulate, si ele cauzate de neimpliniri?
Suntem egali, dar nu ne nastem cu sanse egale. Ele pot creste sau scadea pe parcursul vietii in functie de diverse circumstante. Ce s-a intamplat? De ce s-au spulberat visurile? O fi vorba de destin, sau or fi fost facute alegeri nepotrivite, sau pur si simplu pana la un moment dat implinirea lor nu a depins de noi, iar mai tarziu ele nu au mai avut sens. Cum o fi?
Am exemplul unor oameni care si-au facut facultatea dupa 40 de ani, am exemplul unor femei care nu au putut avea copii si care au ales sa adopte, exemplul altora care proveneau din familii sarace, dar au profitat de fiecare sansa pe care au avut-o si au ajuns sus, sau al altora care nu si-au implinit multe visuri dar si le traiesc acum prin copiii lor si se bucura de ele, caci au contribuit din plin la reusita acestora.
Pe de alta parte am si exemplul unora care au facut niste alegeri nu neaparat nepotrivite, ci mai degraba compromisuri cu viata dar nu mai schimba nimic pentru ca s-au obisnuit asa si daca ar schimba li s-ar rascoli tot traiul oarecum tihnit de acum, sau exemplul altor persoane care traiesc din ce au fost odata si pentru care acea perioada in care erau tineri, liberi si frumosi si aveau lumea la picioare a fost pusa intr-o rama frumoasa in memorie, iar viitorul pentru ei pare acum nesigur si cenusiu. Si mai sunt si alte exemple.
Dumneavoastra ce parere aveti?
Eu zic precum Octavian Paler: mai Avem timp sa mai facem ceva. Poate nu sa implinim unele visuri, dar sa ne infrumusetam viata luand-o fix asa cum e ea acum, fara sa traim din amintiri, da.
Ca sa inchei frumos, adaug si melodia de care aminteam la inceputul articolului:
Ronan Keating - Father And Son
It's not time to make a change,
Just relax, take it easy.
You're still young, that's your fault,
There's so much you have to know.
Find a girl, settle down,
If you want you can marry.
Look at me, I am old, but I'm happy.
I was once like you are now, and I know that it's not easy,
To be calm when you've found something going on.
But take your time, think a lot,
Why, think of everything you've got.
For you will still be here tomorrow, but your dreams may not.
How can I try to explain, when I do he turns away again.
It's always been the same, same old story.
From the moment I could talk I was ordered to listen.
Now there's a way and I know that I have to go away.
I know I have to go.
It's not time to make a change,
Just sit down, take it slowly.
You're still young, that's your fault,
There's so much you have to go through.
Find a girl, settle down,
If you want you can marry.
Look at me, I am old, but I'm happy.
(son-- away away away, I know I have to
Make this decision alone - no)
All the times that I cried, keeping all the things I knew inside,
It's hard, but it's harder to ignore it.
If they were right, I'd agree, but it's them you know not me.
Now there's a way and I know that I have to go away.
I know I have to go.
(father-- stay stay stay, why must you go and
Make this decision alone? )
Un comentariu:
"....sau al altora care nu si-au implinit multe visuri dar si le traiesc acum prin copiii lor si se bucura de ele, caci au contribuit din plin la reusita acestora."
...Foarte frumos spus...la inima mi-a mers.
Trimiteți un comentariu