luni, 16 februarie 2009

O luna intreaga cu intamplari fericite din viata mea

Stefania a lansat pe blogul ei o provocare la care am ales sa raspund si eu: timp de o luna de zile, zi de zi, sa relatez cate o intamplare fericita din viata mea. Asadar, pana pe 16 martie, voi posta zi de zi cate o astfel de amintire. Bineinteles, provocarea poate sa o preia oricine doreste.


Ca prim articol, voi incepe cu un moment drag. Era in seara de 22 decembrie 1990. A doua zi aveam sa implinesc 8 ani. Eram in pat, incercand sa adorm, cand am simtit ceva rece apropiindu-se de fata mea si apoi vocea mamei care imi zicea sa deschid ochii. I-am deschis, iar langa mine, asezat pe perna, l-am vazut pe cel mai frumos ursulet, pe Codita, iar langa pat, pe mama si pe tata, care nu mai avusesera rabdare sa astepte pana a doua zi ca sa imi inmaneze darul. Pe Codita il zarisem cu mult timp in librarie (libraria era locul in care eram prezenta aproape zilnic pe vremea aceea, loc unde cascam gura ore in sir la jucarii si la carti - nu ca acum as face altfel atunci cand intru intr-o librarie sau intr-un magazin de jucarii). Era un ursulet alb, cu obraji roz de cauciuc, dar era destul de scump si stiam ca le-ar fi fost greu parintilor sa mi-l ia, asa ca speram macar ca Mos Craciun sa primeasca scrisoarea cu rugamintea mea. Am aflat ulterior intamplarile prin care trecusera ai mei ca sa mi-l cumpere, caci tocmai in preajma zilei mele de nastere nu se mai gasea in nicio librarie. Il am si acum pe Codita. E bietul intr-un dulap, caci degetele de la picioare i-au fost roase de Cookie (primul meu catelus) si nu am vrut sa aiba aceeasi soarta si din partea lui Jojo. E jucaria preferata a copilariei mele. Imi aduc aminte si acum de cauciucul rece apropiat de fata mea si imi mai aduc aminte ce fericita am fost ca mama si tata mi-au implinit cea mai mare dorinta de atunci.

In poza sunt Cookie si Codita (pe vremea cand inca avea degetele intacte).

4 comentarii:

Anonim spunea...

Da...Coditza...hmm...frumoasa si calda amintire (ca sa nu mai spun de Cookie...offf)...Doamne, ce emotii am avut ca "Mosul" nu va putea sa ti-l aduca pe Coditza in dar(nu-l mai gaseam in nici un magazin, desi era cam scumpisor(!)...dar pana la urma am avut noroc...si noi si tu.
Ti-aduci aminte(?)...tu cu Coditza si Alexandru cu Toto...Doamne ce multi ani au trecut de-atunci...ce mici si frumosi erati...
Multumesc frumos pentru amintire...Oare ce vei mai scrie ?...Abia astept...

Onutzza spunea...

Surprise ;)

Unknown spunea...

Imi place mult, felicitari... M-a destins un pic...

Onutzza spunea...

Multumesc frumos pentru apreciere. Si multumesc pentru vizita.:)