Primul meu pacient

...A fost tata. Eram in clasa a X-a pe atunci. Tatal meu se imbolnavise, nu mai stiu exact ce avea, dar medicul ii recomandase un tratament injectabil. Ar fi fost tare greu pentru el sa mearga la spital din 6 in 6 ore ca sa i se faca injectia si nici nu cunosteam nicio asistenta dispusa sa vina sa ii faca tratamentul acasa. Tata, desi nu avea nicio legatura cu lumea medicala, invatase cu ani in urma sa faca injectii de la doamna doctor pediatru care ne ingrijea pe mine si pe Alex. Pacientul lui a fost chiar fratele meu, care, sugar fiind, se imbolnavise zdravan.
Mi-a explicat tot ce aveam de facut, am vazut ca nu era greu, am exersat cu acul intr-o perna si...a venit clipa cea mare. Trebuia sa imi iau inima in dinti si sa ii fac injectia. Nu stiu cat de teama i-a fost lui, caci nu o arata. Tata e destul de curajos in fata acelor si a seringilor (pentru un barbat). Cred ca am sters cu spirt suprafata de piele unde urma sa introduc acul, de nu stiu cate ori. Am incercat sa-l ajut sa-si relaxeze muschiul, am pregatit incet tot ce trebuia. Chipurile nu ma grabeam ca sa nu gresesc. Aiurea, eu aveam emotii fantastice. Mainile imi tremurau, in cap gandurile mi se succedau rapid "fii atenta, sa nu nimeresti intr-un vas de sange! Nu uita sa aspiri putin dupa ce introduci acul"...in fine...ca sa nu o mai lungesc, caci nu cred ca sunt detalii prea placute, mi-am luat inima in dinti si am facut injectia. Lent. De frica. N-a murit. Nu i-a ramas niciun semn la locul intepaturii. Ba chiar mi-a zis ca nici nu l-a durut. Ce era sa zica si el, bietul. Macar sa ma incurajeze, ca stia ce mult doream sa dau la medicina. Dar a reusit.
M-a incurajat, iar cand eram in anul I de facultate si colegii mei erau stresati sa invete sa faca si ei injectii eu ma laudam...eu am invatat...pe tata! :)