duminică, 22 martie 2009

Hai sa ne jucam


Dintotdeauna mi-au placut jocurile. In copilarie parintii au avut grija sa imi cumpere multe jocuri, preferatele mele fiind insa fie cele care implicau o competitie intre jucatori fie cele de perspicacitate. Am avut si Piticot, si Nu te supara frate, Calusarul, Pacalici, sah, sah chinezesc (din acela cu bile colorate), Sus-jos, Scrabble, Marocco, Animale din continente, un joc cu instrumente muzicale, rummy, table, tintar si multe altele.
Pe hartie imi placea sa joc (mai ales la scoala, cu colegii): avioanele, TOMAPAN (eram as), spanzuratoarea, X si 0.

Unul dintre jocurile mele preferate a fost si ramane Monopoly. Scriu acum despre Monopoly pentru ca aseara, dupa mult timp, l-am jucat online. Prima oara am avut contact cu acest joc pe cand aveam 8 ani, in casa matusii mele, ea avand atunci aproximativ varsta mea de acum. Unul dintre prietenii ei avea un Monopoly adus din Franta, era o editie de lux, cu catifea rosie, piese frumoase, cartonase lucioase si frumos scrise. Strazile erau cele din Paris si cu ocazia aceasta am aflat si eu ca Champs Elysees era una dintre strazile scumpe din marele oras. M-au primit si pe mine sa joc alaturi de ei si, vazand cat de repede am invatat regulile si cat de bine ma descurcam, m-au invitat de atunci de mai multe ori, desi eu eram cat un dop de mica.

Ulterior, unchiul meu, intorcandu-se dintr-o calatorie din Anglia, a venit cu un Monopoly frumos si nou-nout. Fiind in vacanta la ei, bineinteles ca m-am jucat si eu cu noul joc. Eram deja mai maricica, aveam vreo 10 ani. Din pacate insa, la noi in tara nu se gasea, caci mi-as fi dorit sa imi ia si mie parintii unul.

A aparut la un moment dat un joc, Privatizarea, destul de scump, dar mama si tata mi l-au luat caci scria pe cutie "joc tip Monopoly" si, crezand ca era asemanator cu originalul, i-am batut la cap sa mi-l cumpere. Mi s-a parut tare greoi ca si mod de joc, poate pentru ca eu eram obisnuita cu regulile de la Monopoly care aici insa nu se prea puteau aplica.

A aparut apoi si Monopolys, un fel de varianta de joc in limba romana, dar de o calitate inferioara celor cu care jucasem pana atunci. Piesele nu erau din metal ci erau niste pioni din plastic, cartonasele nu erau asa lucioase si frumoase ci dintr-un material destul de prost, dar era singura varianta cat de cat ok care exista la noi si care sa imite jocul original. Bineinteles, si acest joc, foarte scump. Mi l-au luat si pe acesta mama si cu tata.

Pe cand aveam vreo 13 ani unchiul meu, fratele lui tata de data aceasta, a mers in SUA la un schimb de experienta. L-am rugat atunci daca putea, sa imi cumpere si mie un joc Monopoly. Nu-mi doream nici haine, nici alte obiecte, nimic, ci doar un astfel de joc. Si mi l-a adus cadou. Orice altceva mi-ar fi adus nu ar fi putut avea un efect asemanator cu bucuria pe care am avut-o cand am primit jocul.
Il am si acum. Este acasa, pe un dulap. Nu l-a umplut praful pentru ca fratele meu joaca frecvent impreuna cu prietenii si prietenele lui. Eu nu am mai jucat. Nu am mai avut cand.

Dar am jucat aseara online. Si mi-am adus aminte. Si am fost fericita.

3 comentarii:

cicimama spunea...

Normal ca am avut grija sa ai cat mai multe jocuri pentru ca ajuta extraordinar de mult in dezvoltarea personalitatii si inteligentei unui copil ; prin joc , copilul invata si nu se putea ca tocmai (!) fetita mea sa nu aiba...

copiiiiubirii spunea...

Eu ma bucur ca la varsta mea inca ma joc. :D Ca mi-am pastrat inocenta asta...

Mai jucam la facultate tomanap in timpul ferestrelor :)) e greu in 20 de oameni.

Monopoly am jucat prima data la 10 ani. O saptamana eu si fratele meu ne-am pierdut noptile cu asta. Ce amintiri frumoase.

Onutzza spunea...

Haha...eu n-am mai jucat tomapan/tomanap de ani de zile. Ultima oara cand am jucat a fost in scoala generala...mama, ce baba sunt :))