Ma urc in metrou la Piata Unirii. Inainte sa se inchida usile intra un nene grabit. Odata cu el, vine si un iz puternic de alcool, desi nenea nu parea prea ametit. Probabil era parfumul, sa nu judecam.
Anuntul cu "Atentie, bla bla" intarzia sa apara. Din metrou nenea ii striga unei femei: "Ma scuzati, v-am intrebat gresit...mi-am amintit ca de fapt la Pacii vreau sa ajung. Scuze, scuze, va multumesc." Femeia se uita suspect la el, pana la urma nu mai putea ea ca el gresise intrebarea. "Atentie se inchid usile".
Ma uit la nene, asa cum ma uit eu la oameni in metrou, adica discret, dar cu atentie. Cam 1 m 60, nas rosu, maini muncite, pantofi scalciati, papornita. Si scoate un telefon mobil. Din acela, model mai vechi. Si mama are tot din acela (eu ii spun ca e cu manivela) si ma tot rog de ea de mai bine de un an sa renunte la el. Slabe sanse. Din spatele meu ii aud pe doi baieti: "stai sa vezi ce incepe sa tipe acum: alo, Gheorghe!".
Si incepe nenea sa tipe de se auzea la statia urmatoare: "alo, Andrei!" (deci nu era Gheorghe). Incep sa rad. De data asta fara sa ma mai jenez. Aud si in spatele meu rasete infundate.
"Aaaalo! (cu accent pe a). "A-lo" (cu accent pe o). "Andrei, ma auzi? Uite, eu acum ma duc spre Pacii (...) Da, pai doar acolo lucrez!" Ok, de acord, dar de ce trebuia sa tipe?
"Da, schimb la Eroilor. Domnu', se poate sonorul mai mic? (zic eu in gandul meu)
"Stiu care e Eroilor." Mda, se pare ca nu se poate.
" Pai eu la Eroilor lucrez!" Pardon domnu', ati spus ca lucrati la Pacii. V-a auzit un metrou intreg. Va rugam respectuos sa nu ne induceti in eroare.
Toti ochii erau atintiti pe nenea asta. Vocea lui rasuna de vibrau peretii tunelului. Nu mai erau nici zombie si nici cititori. Doar cei cu castile in urechi nu il bagau in seama. Nenea gesticula si tipa "Unde ne intalnim? Andrei! Andrei! Alooo! Nu te mai auzeam. (...) Da, mai am cateva minute si ajung." Mai erau cel putin 20 de minute pana sa ajunga unde voia, dar in fine...
Imi ajunge metroul la destinatie (aveam doar o statie de mers). Discutia incepuse cu subiecte gen "sa ne intalnim la un pahar de vin", "nevasta-mea? ce sa faca? e acasa. Nevasta-ta ce mai zice?", "te-ai uitat aseara la Dan Diaconescu?".
Trebuie sa cobor. In statia de metrou rasuna glasul lui nenea." Andrei! Andrei! Ma mai auzi??". Se inchid usile si se face brusc liniste.
Anuntul cu "Atentie, bla bla" intarzia sa apara. Din metrou nenea ii striga unei femei: "Ma scuzati, v-am intrebat gresit...mi-am amintit ca de fapt la Pacii vreau sa ajung. Scuze, scuze, va multumesc." Femeia se uita suspect la el, pana la urma nu mai putea ea ca el gresise intrebarea. "Atentie se inchid usile".
Ma uit la nene, asa cum ma uit eu la oameni in metrou, adica discret, dar cu atentie. Cam 1 m 60, nas rosu, maini muncite, pantofi scalciati, papornita. Si scoate un telefon mobil. Din acela, model mai vechi. Si mama are tot din acela (eu ii spun ca e cu manivela) si ma tot rog de ea de mai bine de un an sa renunte la el. Slabe sanse. Din spatele meu ii aud pe doi baieti: "stai sa vezi ce incepe sa tipe acum: alo, Gheorghe!".
Si incepe nenea sa tipe de se auzea la statia urmatoare: "alo, Andrei!" (deci nu era Gheorghe). Incep sa rad. De data asta fara sa ma mai jenez. Aud si in spatele meu rasete infundate.
"Aaaalo! (cu accent pe a). "A-lo" (cu accent pe o). "Andrei, ma auzi? Uite, eu acum ma duc spre Pacii (...) Da, pai doar acolo lucrez!" Ok, de acord, dar de ce trebuia sa tipe?
"Da, schimb la Eroilor. Domnu', se poate sonorul mai mic? (zic eu in gandul meu)
"Stiu care e Eroilor." Mda, se pare ca nu se poate.
" Pai eu la Eroilor lucrez!" Pardon domnu', ati spus ca lucrati la Pacii. V-a auzit un metrou intreg. Va rugam respectuos sa nu ne induceti in eroare.
Toti ochii erau atintiti pe nenea asta. Vocea lui rasuna de vibrau peretii tunelului. Nu mai erau nici zombie si nici cititori. Doar cei cu castile in urechi nu il bagau in seama. Nenea gesticula si tipa "Unde ne intalnim? Andrei! Andrei! Alooo! Nu te mai auzeam. (...) Da, mai am cateva minute si ajung." Mai erau cel putin 20 de minute pana sa ajunga unde voia, dar in fine...
Imi ajunge metroul la destinatie (aveam doar o statie de mers). Discutia incepuse cu subiecte gen "sa ne intalnim la un pahar de vin", "nevasta-mea? ce sa faca? e acasa. Nevasta-ta ce mai zice?", "te-ai uitat aseara la Dan Diaconescu?".
Trebuie sa cobor. In statia de metrou rasuna glasul lui nenea." Andrei! Andrei! Ma mai auzi??". Se inchid usile si se face brusc liniste.
6 comentarii:
Hai mai, Onitza, nu fi rea...omul a adus putina culoare in toata rutina de fiecare zi...Te-a facut sa razi ? Te-a facut (si pe mine !)...Cat despre telefonul meu (si vad acum ca si al bietului om)...mai ai vreo doua "dragalasenii" : cu manivela , cu aburi sau cu zbaturi (nu de alta dar sa fie tacamul complet...ha ha !)
Alo, Vulturul? ;))
Sunt fenomenali oamenii astia, daca ai ghinionul sa mergi cu ei cat timp vorbesc la telefon, ai ocazia sa le aflii toata viata.
Ha ha...asa e, Alex...am mai asistat zilele trecute la o cearta intre doi indragostiti, cearta ce avea loc prin telefon la ora 7.30 dimineata, dar o sa scriu probabil despre asta in alta zi.
o lume nebuna nebuna, asta e lumea prin care trecem, lume care cateodata nu ne plictiseste, ne da motive de conversatie, interesant blogul
In metrou intalnesti, ca si in tren, tot felul de oameni. Nu prea ai cum sa te plictisesti.
Mersi pentru aprecieri, mace, si te mai astept. :)
Trimiteți un comentariu