sâmbătă, 4 septembrie 2010

Scrisoare pentru mama

De cele mai multe ori cand pierdem pe cineva drag raman multe cuvinte nespuse, multe ganduri, ne-am dori ca spiritul sa ii fie inca viu si sa poata vedea randurile pe care le asternem pe hartie.

Si pentru ca nu vreau sa se intample asta, o sa scriu acum, cateva vorbe despre mama, pe care stiu ca le va vedea, caci imi citeste blogul.

Mama mea inainte de a fi femeie sau sotie a fost MAMA. Fara sa exagerez, si-a dedicat tineretea si viata pentru mine si fratele meu facand unele compromisuri pe care nu le-ar fi acceptat nicicand daca noi nu am fi existat sau daca am fi fost noi in situatiile respective, numai ca sa tina familia intreaga.

A preferat sa umble tot cu hainele vechi, fiind o problema pentru ea atunci cand la vreun eveniment trebuia sa se imbrace cu ceva mai nou si mai elegant pentru ca mai important decat o bluza sau o fusta noua a fost sa mergem eu si fratele meu la teatru sau la cinema sau sa ne luam o carte sau un penar nou sau un joc dorit. La fel si tata - pentru ambii parinti eu si fratele am fost prioritari.

Intreaga ei existenta a gravitat in jurul meu si al fratelui meu din momentul in care am aparut pe lume, ea punandu-se nu doar in urma noastra ci si in urma tatalui. De multe ori a fost umilita de situatiile in care au pus-o viata, si le-a inghitit, desi putea sa nu o faca, tocmai pentru ca sa ne fie noua bine. A preferat, decat sa incercam noi rusine in a ne cere scuze ca nu aveam bani pentru fondul clasei, pe cand eram elevi, sau pentru cine stie ce alte probleme sa se umileasca ea si sa ceara bani cu imprumut. Si mereu trebuia sa zica “povestea” ("Poti sa ma ajuti cu niste bani? " "De cat ai nevoie?" "Pai stii, as avea nevoie de atat…ti-i dau la salariu…"). Si au fost tare multe situatiile, caci nu e usor sa cresti doi copii, sa le asiguri tot ce le trebuie, sa ii dai la meditatii (caci toti din clasa faceau meditatii si sa nu fi facut si noi ar fi insemnat sa ramanem in urma ca si nivel de pregatire), sa ii tii in facultati (si nu orice facultati), si toate in conditiile lipsei de bani si a greutatilor si piedicilor prin care trece orice familie. Si-a dorit in tinerete, multe lucruri, ramase neimplinite, si de aceea, si ea si tata ne-au sustinut sa ajungem acolo unde ne-am dorit.

Concediile n-au fost cu adevarat concedii, au fost vizite la bunici, in toata copilaria nu am mers niciodata cu parintii undeva sa stam cu totii la hotel, sa ne bucuram de vacanta. Ne-au trimis pe noi in schimb in vacante, pentru mama si tata n-au mai fost bani. Eu acum locuiesc in alt oras, am viata sociala activa, calatoresc frecvent intre acasa si Bucuresti, fratele meu la fel, iar tata mai pleaca prin delegatii, dar mama nu pleaca nicaieri. Ea este acasa tot timpul, ea si catelusa noastra, intre cei patru pereti ale unei camere sau in cartier la magazine (de unde vine cu sacosele grele caci nu o ajuta nimeni si nici nu o mai tin puterile sa faca mai multe drumuri) sau la plimbare cu catelul pe acelasi traseu scurt zi de zi.

Amici a avut multi…prieteni insa prea putini iar cei mai apropiati au dezamagit-o cumplit. Si uneori si familia a dezamagit-o.

De multe ori am fost rautaciosi, si acum avem momente cand suntem asa, si ne rastim la ea: si eu si fratele si tata, fara sa realizam cat de mult o afecteaza. Ii trece si ne iarta, dar in timp, toate s-au adunat si acum sufera de diabet si de glaucom si sufleteste.

Intreaga perioada fericita din viata ei a fost adolescenta si parte din tinerete. De atunci, pana in prezent mama n-a mai fost fericita cu adevarat. Am surprins-o de multe ori cu lacrimile pe obraz si stiam ca avea dureri in suflet pentru toate frustrarile acumulate, pentru toate lucrurile dorite si nefacute. Fericirea ei suprema a fost realizarea mea si a fratelui meu. Succesele si bucuriile noastre sunt fericirile ei. Suntem mandria ei si nu uita niciodata sa ne spuna asta, si mai ales cat de mult ne iubeste.

Ne-a crescut frumos si ne-a invatat sa fim oameni. Iar eu personal ma simt vinovata ca n-am putut sa fac mai multe pentru ea, si, desi nu e inca tarziu, pentru ca e inca tanara, desi e timp sa mai faca multe lucruri frumoase, pe care si le-a dorit dar de care nu a avut parte, acum nu o mai intereseaza, nu mai exista acel entuziasm pe care numai oamenii cat de cat impliniti sufleteste il au.

Scriu si plang.

Mama este cea mai buna prietena a mea, este echilibrul meu, sprijinul meu, este sursa mea de reincarcare sufleteasca atunci cand "mi se ineaca corabiile", este modelul meu de mama devotata, de omenie, de bun-simt, de demnitate, de sacrificiu.

Mama, te iubesc din tot sufletul meu si iti multumesc pentru tot ce ai facut si faci permanent pentru mine si mi-as dori sa fiu fata de copiii mei macar pe jumatate asa cum ati fost si sunteti tu si tata pentru noi!


17 comentarii:

cicimama spunea...

Multumesc, Onuta! Nu pot sa scriu mai mult, cuvintele nu isi au rostul , ce a fost de spus s-a spus (!) si apoi ... nu mai vad bine ... am ochii plini de lacrimi ! Iti multumesc inca o data pentru toata mandria , cinstea si onoarea pe care mi le-ai adus dar mai ales ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a iubit si mi-a dat sansa ca TU si ANDU sa fiti copiii mei ! Va iubesc cu toata fiinta mea !

Cami spunea...

Post-ul asta chiar m-a emotionat. Uite ca tu ai apucat sa faci ceva ce eu mi-as fi dorit si mi-as dori sa mai pot sa fac dar e prea tarziu.

Onutzza spunea...

@ Cami: multumesc. Imi pare rau ca tu nu mai poti face acelasi lucru. Tocmai in ideea asta am si scris toate cate am scris. Cand mama sau tata nu vor mai fi, macar am linistea ca vor fi plecat stiind cat de mult ii iubesc.

Cami spunea...

Un gest admirabil :)

Anna spunea...

M-ai facut sa plang. Cat de frumoasa mama ai! Sa fie langa tine cat mai mult timp de acum.

Onutzza spunea...

Multumesc Anna. Intr-adevar mama este o femeie frumoasa si cu un suflet minunat.

saboTHOR spunea...

tot ce ai scris este atat de frumos si atat de universal valabil pt multe mame...pacat ca eu nu am puterea sa astern toate astea intr-o scrisoare pt mama mea. esti o sursa vie de inspiratie.
bravo.

Onutzza spunea...

Multumesc Victoras. Tu o cunosti pe mama de multi ani si stii ce fel de om e.
:)

Falvo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
produse naturiste spunea...

foaret frumos si totodata impresionant

vio spunea...

FOARTE FRUMOS!Bravo Oana!E drept parintii fac multe sacrificii pentru copii ,dar a meritat, a stiut sa-ti transmita si sa-ti insufleteasca ceea ce e mai de pret -valoarile morale.

Onutzza spunea...

Asta asa e, vio :)

ovidiu spunea...

Frumoase cuvinte despre mama ta! Sa o iubesti cat o ai, si pe ea si pe tatal tau, sa ii iubesti si sa le arati acest luru cat de mult poti! Sa fii buna cu ei, va veni o zi cand va ramane doar amintirea!...
In septembrie 2010, cand tu scriai aceste randuri de suflet, mama mea se stingea langa mine. Am tinut-o de mana si i-am spus sa mearga linistita langa tata... Nu se mai putea face nimic, suferea de o boala incurabila declansata fulgerator. Cu 31 de ani in urma, copil, ma rugam in genunchi langa tatal meu, care facuse al doilea infarct, ma rugam ca Bunul Dumnezeu sa nu mi-l ia... A murit langa mine si mi-a lasat primul mare gol in suflet. Asa ca stiu ce vorbesc, din pacate. Bucura-te ca ai parinti, bucura-te de ei si cu ei si fa-le batranetea frumoasa cu o floare, un zambet, o vorba buna si cu ce mai poti...

Onutzza spunea...

Multumesc pentru frumoasele cuvinte.
Cam asta a fost ideea, sa le transmit acum ceea ce simt, pentru ca dupa aceea vorbele ar fi de prisos.
Am invatat ca e important sa le spunem celor dragi ca ii iubim si sa le si aratam asta cat sunt in viata, atat cat dureaza ea.
Si daca uneori gresim, sa-mi sune "clopotelul" care sa-mi atraga atentia ca nu trebuie sa tinem suparare pentru ca timpul trece si clipele nu se mai intorc, iar regretele tardive nu-si mai au sensul.

vio spunea...

da nu ai gresit eu sunt "vio "Te pup!

Gabriela Cimpoca spunea...

Copila draga,sa-ti traiasca parintii si sa va bucurati unii de altii. Am vazut ca mama ta a si raspuns, ce mandra trebuie sa fi fost cand a citit randurile scrise de fetita ei. Si, desi nu a trait viata pe care si-ar fi dorit-o, poate, e foarte mandra, sunt sigura de asta, de copiii pe care-i are. N-o puteti rasplati altfel decat iubind-o, respectand-o si pretuind-o. Sa va fie bine!

Onutzza spunea...

Buna seara si multumesc de vizita!

Intr-adevar, mama a fost foarte emotionata cand a citit - de fapt cred ca se remarca si din comentariul ei. Imi citeste frecvent blogul si comenteaza pe aici :)