miercuri, 4 februarie 2015

Nimeni nu e de neinlocuit

Intre efectele (benefice?) mutatului in strainatate si departarii de tara se afla si racirea relatiilor cu ceilalti, departarea nu doar fizica ci si sufleteasca. Aici nu ma refer neaparat la cei ramasi acasa, odata oameni dragi si apropiati, cu care impartaseam pagini intregi din viata mea personala, pe care o puneam cu naivitate si incredere pe tapet, ci si la oamenii pe care i-am cunoscut ulterior, aproape de mine ca distanta fizica, dar cat de departe sufleteste...
De ce oare unii oameni se cred de neinlocuit? Este uimitor de cat de siguri sunt pe ei chiar si atunci cand iti fac mizerii crezand ca vor gasi usa deschisa mereu. 
In momentul in care am inteles ca viata merge bine (poate chiar mai bine) fara ei, lucrurile au devenit mult mai simple. Ma atasez din ce in ce mai putin de ceilalti si e tare bine. Citisem odata pe net un citat: zicea ceva de genul ca "atasamentul e sursa tuturor dezamagirilor". Oare cine a spus asta?...In orice caz, a avut dreptate, desi am aflat-o pe pielea mea.
Am avut prieteni apropiati, oameni care odata mi-au fost dragi, pentru care m-as fi urcat la 3 dimineata in taxi sa merg sa le fiu alaturi daca ar fi avut nevoie de mine. Si cand mi-au aratat ca prietenia era numai din partea mea iar pretentiile din partea lor, m-am retras si eu. Cum au primit acest lucru? Au fost uimiti, credeau ca dupa luni, poate chiar ani, timp in care nu au mai dat semne de viata, in momentul in care reapar ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat eu voi fi fost la fel ca inainte. Big mistake. In perioade atat de lungi ne schimbam, ne reconsideram pozitiile, cunoastem alti oameni, viata merge mai departe si fara primii. Daca tu nu ai avut loc in viata lor, de ce ar avea ei loc in viata ta? 
Un prieten nu are voie sa uite de tine daca iti e prieten. Si uite asa devii din ce in ce mai rezervat cu noile cunostinte, ii treci mai greu la nivel sufletesc superior, ii mai vezi din cand in cand pe la party-uri, faci un scurt update al ultimelor luni, iti zici ca trebuie neaparat sa va vedeti la un pahar in oras, va luati la revedere, apoi timpul trece, fiecare e ocupat cu munca, niciunul nu mai pune mana pe telefon pana la urmatorul party...A! Noroc ca mai exista Facebook si ne mai dam like-uri la poze si uite asa avem impresia ca ramanem in contact. Si care e interesul sa mai vezi ce mai face celalalt cand deja crezi ca stii, ca i-ai vazut cateva poze in care rade si a vizitat nu stiu ce obiectiv turistic si ti se pare ca are o viata minunata...oare?!...poate ca nu, dar te intereseaza? Nu te intereseaza, ba poate ca te si enerveaza. 
Singurii oameni pe care nu i-ai putea inlocui nici de ai vrea sunt rudele de sange. Ca doar sangele apa nu se face, si buni sau rai, sunt ai tai si partajati acelasi bagaj genetic.
Si mai sunt aceia, rari, cu care inca pastrezi relatiile, poate mai reci, dar constante, de ani si ani. Si care poate ti-au facut mizerii, din greseala sau din orgoliu, poate ca au fost reciproce sau nu, dar relatia a mers mai departe pentru ca si ei au inteles ca e pacat sa va pierdeti unii de ceilalti, si din felul lor ulterior de a fi ai inteles ca au regretat, au stiut sa iti arate asta chiar daca nu au spus-o in cuvinte. 
Oamenii astia sunt de pastrat si merita sa te gandesti de doua ori atunci cand vrei sa faci o noua triere...restul...ce e val, ca valul trece. 
Viata merge inainte cu sau fara ei.


2 comentarii:

Diana spunea...

Sincer chiar nimeni nu e de neinlocuit.

Diana spunea...

Trecem prin momente cand ne simtim conditionati de prezenta celui care a existat mult timp in viata ta si cand suntem daramati de plecarea lor. Trebuie sa ne autocunoastem mai bine.