Nu mai avem rabdare

(credits: Claudia Ferrari, Flickr)

O pagina goala si lipsa de idei. Despre ce sa (mai) scriu? Cand am perioade lungi de absenta din blogosfera imi pierd inspiratia.

Facebook-ul a castigat teren in detrimentul blogului. Putini mai au rabdare sa citeasca articole (inclusiv eu), cam toti dam scroll, spicuim in viteza news-feed-ul, eventual click-uim articolele care au un titlu mai interesant si le citim tot in viteza, in autobuz sau in metrou in drum spre munca. Eu uneori le citesc in timpul mesei de pranz la cantina, ca sa nu fiu nevoita sa socializez cu ceilalti care pana si la masa discuta tot probleme de serviciu. Sau de nu, pun intrebari intruzive tocmai ca sa evite sa vorbeasca despre ei insisi.

Unde inainte publicam pe blog numeroase fotografii din diverse locuri pe care le-am vizitat, impreuna cu un minim de informatii si impresii, acum, continui sa impartasesc cu ceilalti ceea ce imi bucura mie ochii, insa tot pe reteaua de socializare mai sus amintita. E mai rapid, e mai comod, share-uiesc direct din smartphone, uneori via Instagram, ca sa le dau fotografiilor si o asa-zisa patina a timpului.

Ieri Google a sarbatorit 17 ani. Acum 17 ani eram in 1998, aveam 15 ani, anul doi de liceu, internetul era inca la inceputuri la noi in tara, utilizam Yahoo sau Altavista ca si motoare de cautare. Pe atunci nu aveam nici Facebook, nici Myspace, nici Hi5, Tagged, sau alte site-uri de gen. Erau in mare voga webcafe-urile, ne conectam pe mIRC, vorbeam cu multe persoane simultan. mIRC-ul mi-a adus prieteni cu care si acum dupa 17 ani am ramas in contact. mIRC-ul mi-a oferit deschidere spre canalele din strainatate si posibilitatea sa imi exersez engleza si franceza in timp real. Au urmat yahoo messenger si msn messenger. Aveam sute de prieteni pe yahoo. Nu mi-am mai verificat aplicatia de messenger de cateva luni. Toata lumea sta acum pe Facebook. Timpul a trecut si nu mai are rabdare. Sau o fi nevoia de noutate, de dopamina care sa se mentina la nivelul ridicat cu care ne-am obisnuit creierul, e dependenta de internet. Sau o fi fuga de singuratatea care ne inconjoara si acest program care ne da impresia ca suntem inconjurati de ceilalti, ca ceea ce comunicam le e transmis, iar feedback-ul nostru e like-ul primit. Suntem populari!

Avem prea multe de facut, de citit, de ascultat, de invatat, de impartasit. Sau alteori nici atat, ci suntem doar curiosi. Revenim la discutia despre dopamina.

Inchei aici. Putini mai au rabdare sa citeasca articole lungi.
Poate ar trebui sa reinvatam sa avem rabdare.

Disclaimer: da, utilizez romgleza si imi place.