Am revazut dupa foarte mult timp videoclipul celor de la Enigma - Return to Innocence. In timp ce il vizionam ma gandeam ce interesant ar fi fost daca am fi putut sa ne privim intreaga viata exact precum privim o piesa de teatru.
De multe ori am avut senzatia ca nu mi-am trait unele momente ale vietii cu adevarat, ca am facut lucruri importante de care ulterior ma minunam ca tocmai eu fusesem acea care le-am savarsit, si ca m-am simtit ca un spectator la propria-mi viata. Am invatat sa-mi traiesc clipele vietii (mai ales cele de bucurie - de aici si frecventa cu care am abordat si in blog tema "fericirea").
Sunt unii oameni care au scris romane autobiografice care s-au ecranizat. Acestia pot spune ca si-au revazut viata interpretata pe o scena. Eu nu ma refer la acest tip de vizionare. Ma refer la cum ar fi daca ne-am putea dedubla si vedea intreaga viata, din exterior, din momentul nasterii (sau poate chiar din perioada fetala, caci e si mai interesant) pana in momentul prezent. Nu si in viitor, caci s-ar strica toata surpriza. Sau...cum ar fi daca ne-am putea retrai viata insa prin prisma intelepciunii si experientei acumulate pana acum. Si tot incepand cu perioada fetala. De multe ori m-am intrebat cum va fi fost in burta mamei timp de 9 luni? Oare cum percepe fatul tot ce il inconjoara? Apoi...cum va fi fost cand eram micuta? Amintirile mele incep cam de cand aveam 3 ani, iar perioada de dinainte nu o cunosc decat din povestile parintilor. Am o amintire de cand eram mica (sa fi avut 3-4 ani) si mergeam cu parintii in parc: ce mari mi se pareau toate si cat de importante! Iarba, gandaceii, gargaritele, frunzele. Acum nici nu le mai observ, caci nu mai am timp si nici dispozitie. Imi placea mirosul de iarba proaspata de primavara, florile "rochita randunicii" ce cresteau pe marginea drumului de ma certa mama cand le rupeam, caci spunea ca acolo isi fac nevoile toti cateii (nu prea credeam eu, asa ca tot le rupeam), papadiile in care suflam si crengutele cu floricele din care voiam sa imi fac coronite. Dar inainte...oare cum percepeam totul? Vocile lui mama si lui tata, muzica, zgomotele din jur, pe bunici? Ma intorc cu gandul in perioada gradinitei, pe la varsta de 4 ani si imi amintesc cum ma curta un coleg (a ajuns mare vedeta acum, e cantaret, nici nu cred ca isi mai aminteste de mine, dar eu imi tin minte aproape toti colegii) si cat de rusine imi era de el cand voia sa ma sarute pe obraz. Sau cum, pe cand eram in clasa I, fiind singura acasa, caci parintii erau la serviciu, tremuram de frica la orisice zgomot se auzea pe scara sau pe acoperisul blocului (locuiam la etajul 4), caci credeam ca vin hotii sa ne praduiasca.
Mi-ar placea sa imi revad intreaga viata, cu momentele bune si cu cele rele. Si mi-ar mai placea sa ii am si pe cei dragi mie in public, ca sa comentam, nu de alta, caci nu-mi place sa vizionez piesele de teatru sau filmele singura.
Mai jos e melodia care m-a facut sa imi reamintesc ce frumosi erau anii cand vedeam cu ochii de copil.
De multe ori am avut senzatia ca nu mi-am trait unele momente ale vietii cu adevarat, ca am facut lucruri importante de care ulterior ma minunam ca tocmai eu fusesem acea care le-am savarsit, si ca m-am simtit ca un spectator la propria-mi viata. Am invatat sa-mi traiesc clipele vietii (mai ales cele de bucurie - de aici si frecventa cu care am abordat si in blog tema "fericirea").
Sunt unii oameni care au scris romane autobiografice care s-au ecranizat. Acestia pot spune ca si-au revazut viata interpretata pe o scena. Eu nu ma refer la acest tip de vizionare. Ma refer la cum ar fi daca ne-am putea dedubla si vedea intreaga viata, din exterior, din momentul nasterii (sau poate chiar din perioada fetala, caci e si mai interesant) pana in momentul prezent. Nu si in viitor, caci s-ar strica toata surpriza. Sau...cum ar fi daca ne-am putea retrai viata insa prin prisma intelepciunii si experientei acumulate pana acum. Si tot incepand cu perioada fetala. De multe ori m-am intrebat cum va fi fost in burta mamei timp de 9 luni? Oare cum percepe fatul tot ce il inconjoara? Apoi...cum va fi fost cand eram micuta? Amintirile mele incep cam de cand aveam 3 ani, iar perioada de dinainte nu o cunosc decat din povestile parintilor. Am o amintire de cand eram mica (sa fi avut 3-4 ani) si mergeam cu parintii in parc: ce mari mi se pareau toate si cat de importante! Iarba, gandaceii, gargaritele, frunzele. Acum nici nu le mai observ, caci nu mai am timp si nici dispozitie. Imi placea mirosul de iarba proaspata de primavara, florile "rochita randunicii" ce cresteau pe marginea drumului de ma certa mama cand le rupeam, caci spunea ca acolo isi fac nevoile toti cateii (nu prea credeam eu, asa ca tot le rupeam), papadiile in care suflam si crengutele cu floricele din care voiam sa imi fac coronite. Dar inainte...oare cum percepeam totul? Vocile lui mama si lui tata, muzica, zgomotele din jur, pe bunici? Ma intorc cu gandul in perioada gradinitei, pe la varsta de 4 ani si imi amintesc cum ma curta un coleg (a ajuns mare vedeta acum, e cantaret, nici nu cred ca isi mai aminteste de mine, dar eu imi tin minte aproape toti colegii) si cat de rusine imi era de el cand voia sa ma sarute pe obraz. Sau cum, pe cand eram in clasa I, fiind singura acasa, caci parintii erau la serviciu, tremuram de frica la orisice zgomot se auzea pe scara sau pe acoperisul blocului (locuiam la etajul 4), caci credeam ca vin hotii sa ne praduiasca.
Mi-ar placea sa imi revad intreaga viata, cu momentele bune si cu cele rele. Si mi-ar mai placea sa ii am si pe cei dragi mie in public, ca sa comentam, nu de alta, caci nu-mi place sa vizionez piesele de teatru sau filmele singura.
Mai jos e melodia care m-a facut sa imi reamintesc ce frumosi erau anii cand vedeam cu ochii de copil.
Enigma - Return to Innocence
Ami chant
That's not the beginning of the end
That's the return to yourself
The return to innocence.
Love - devotion
Feeling - emotion
.
Love - devotion
Feeling - emotion
.
Don't be afraid to be weak
Don't be too proud to be strong
Just look into your heart my friend
That will be the return to yourself
The return to innocence
.
If you want, then start to laugh
If you must, then start to cry
Be yourself don't hide
Just believe in destiny
.
Don't care what people say
Just follow your own way
Don't give up and use the chance
To return to innocence
.
That's not the beginning of the end
That's the return to yourself
The return to innocence
.
Don't care what people say
Follow just your own way
Follow just your own way
Don't give up, don't give up
To return, to return to innocence.
If you want then laugh
If you must then cry
Be yourself don't hide
Just believe in destiny.
2 comentarii:
...Tot cam pe la 3 anisori m-ai "botezat" si pe mine cu "id"-ul asta...
Frumos si emotionant articol...Cat despre melodie,videoclip,...ce sa mai vorbim...merge la suflet orisicui.
Trimiteți un comentariu