luni, 23 februarie 2009

Betele mele de tobosar


Ca sa raman tot in sfera muzicii, intamplarea de astazi este despre un dar primit de la fratele meu. Nu l-am primit cu nicio ocazie speciala. Pur si simplu si-a amintit de una dintre dorintele mele si a vrut sa imi faca o bucurie. Si a reusit. Un cadou nesofisticat, dar care mie mi-a demonstrat ca stie sa fie atent la ce imi face placere sau la dorintele mele.
Darul este cel din imagine: un set de bete de tobosar. Bineinteles ca nu stiu sa cant la tobe. Vai, dar ce mi-ar placea sa stiu! Cand voi avea un pic mai mult timp liber (si daca nu voi avea, imi voi face), as vrea sa ma inscriu la Scoala Populara de Arta si sa invat sa cant la tobe. :D Nu imi va folosi la nimic altceva decat sufletului. Inainte de a avea catel am avut lesa. Inainte de a avea calculator am avut mouse-pad. De ce sa nu am bete de tobosar inainte de a invata sa cant la tobe, nu? :)

3 comentarii:

madalina spunea...

frumoase amintirile tale....imi face placere sa le citesc;)
pe cat sunt de simple, pe atat sunt de frumoase.

Onutzza spunea...

Multumesc Madalina. Ele sunt imagini, emotii, un pic mai greu de transpus in cuvinte, insa aici cred eu ca intervine provocarea. Sa incerc sa transmit si celor ce ma citesc bucuria mea de atunci si felul in care percepeam anumite lucruri.

madalina spunea...

pai tocmai...daca le-ai fi inflorit sau ai fi folosit nu stiu ce cuvinte alese...nu stiu daca iti mai iesea asa de bine:)
cred ca tuturor ne plac astfel de articole pt ca ne gandim fara sa vrem si la copilaria noastra;)