vineri, 6 martie 2009

Degetel! Codita de...catel



Acum cateva luni Jojo, catelusa mea, a fost operata. Avea o hernie ombilicala care in timp s-ar fi putut complica, ocazie cu care a fost si sterilizata (caci eventualitatea unei gestatii era un risc de aparitie a unei eventratii, deci tot o complicatie postoperatorie). Daca nu ar fi avut nicicand pui, ar fi existat riscul aparitiei de cancer mamar la o varsta mai inaintata, deci oricum, cea mai buna solutie pentru ea si starea ei de sanatate era interventia chirurgicala.

Avand in vedere ca in acelasi cabinet in care Jojo urma sa fie operata ne murise catelusul nostru iubit, Cookie, cu aproape 3 ani in urma, am amanat momentul interventiei pana cand el a devenit de neamanat. Cu speranta in suflet si incredere in Dumnezeu si in domnul doctor, am plecat cu mama si cu Jojo spre cabinetul veterinar. Ea, mititica, desi nu stia ce avea sa o astepte, stia totusi ca e la medic, ca dovada tremorul ei din tot corpul atunci cand am asezat-o pe masa de operatie. Domnul doctor i-a administrat un anestezic iar Jojo a inceput incet incet sa se "inmoaie", nemaiputandu-se tine pe picioruse. Desi ni se permisese sa ramanem in acea camera, in momentul in care am vazut ca i se inchid ochisorii, am luat-o pe mama si am iesit de acolo. Nu puteam suporta sa o vedem asa. Nici nu ar fi fost indicat, de altfel, caci era vorba de o interventie chirurgicala care trebuia sa se desfasoare in conditii sterile.

Operatia a fost un succes. Ne-a aratat domnul doctor apoi uterul ei mititel si cu anexele...M-a impresionat si indurerat in acelasi timp. Jojo a mea nu avea sa fie niciodata mamica. Dar in schimb traia! Iar anestezicul incepuse sa isi piarda efectul iar ea sa se trezeasca. Am asezat-o in cosulet, insa inca nu se putea misca. Probabil ca incepea sa simta dureri. Deschisese ochisorii dar parca nu voia sa vada pe nimeni. Era trista si suferea. Si deodata l-a zarit pe domnul doctor. Ochii i s-au luminat si desi nu putea sa se ridice ca sa il intampine, am auzit un zgomot si am simtit o adiere langa mana mea: codita ei se misca in sus si in jos, in semn de bucurie. Atunci am inteles ca Jojo era bine. A fost un moment extraordinar si am inceput toti sa radem. Ea este o catelusa extrem de prietenoasa, si iata, ca desi se afla in asemenea suferinta, tot parca ar fi avut un pic de chef de joaca.

Ulterior, acasa, la mama nici nu se uita, caci ea fusese cea care o purtase in brate si o asezase pe masa de operatie. Nu voia sa primeasca nici apa de la ea (cateva zile nu s-a miscat din locul in care statea, nici nu a mancat, ci doar a baut foarte putina apa). Incet incet, Jojo a inceput sa isi revina. Acum este iarasi o catelusa vesela si jucausa, prietena copiilor din cartier, a cainilor de rasa sau maidanezi, a motanilor (Pisi si Felix), a vanzatoarelor, a florareselor si a vecinilor.
E fetita noastra iubita, care nu i-a luat locul lui Cookie ci si l-a castigat pe al ei in inimile noastre.

2 comentarii:

kimy spunea...

buna jojo,eu sunt fifi si iti transmit multa sanatate si la vara te invit la mine la curte sa ne mai jucam!ham ,ham

madalina spunea...

mititica de ea...