duminică, 15 martie 2009

Festivitatea de premiere

Iata ca astazi se implineste luna dedicata intamplarilor fericite din viata mea. Ma bucur ca am reusit sa imi duc planul pana la capat, desi in unele dati mi-a fost destul de greu ca dintr-o stare de bucurie traita, o emotie, o idee, sa concep un text.

Astazi vreau sa scriu despre festivitatile de premiere, incununari ale activitatii mele ca eleva de la sfarsitul fiecarui an scolar. Inca de cand eram la gradinita, s-a stabilit o traditie la noi in familie, ca la serbarile scolare sa fie toti alaturi de mine, si ulterior de fratele meu. Cu catel, cu purcel, venea tot familionul pe platoul unde aveau loc festivitatile ca sa sustina copilul. Merita copilul, caci era premianta an de an. Si uite asa, anii au trecut, si am terminat si facultatea. Bineinteles, ca la cursul festiv au venit sa fie alaturi de mine. Si cum sa nu imi doresc sa ii am alaturi, caci nu doar ca ii iubesc si ma iubesc, dar mai mult, ei sunt cei care mi-au fost alaturi si in momentele fericite si in momentele grele. Singurii care mi-au fost alaturi in permanenta, neconditionat. Familia mea.

7 comentarii:

Anonim spunea...

N-am facut nimic deosebit decat ce era de datoria noastra...ti-am fost alaturi atunci cand ai avut nevoie de noi...in fond acesta este rostul parintilor (si al familiei in general); si apoi...pentru asa un copil bun...zi si tu !...

Anonim spunea...

Te iubim mult de tot Onutza si suntem tare mandri de tine !

Onutzza spunea...

Si eu va iubesc!

Anonim spunea...

Foarte frumos! Ii felicit pe parintii tai ca au rescut un asemenea copil! Au de ce sa fie mandri.
Copiii sunt singura realizare ADEVARATA a unei familii si parintii traiesc prin ei.

Foarte frumos! Te pup!

Onutzza spunea...

Multumesc Ivonette! :)

Anonim spunea...

Buna Oana! Imi pare rau ca nu am intrat decat acum pe blogul tau (am vazut link-ul de ceva vreme dar nu am avut timp, desi curiozitatea ma macina). Am citit cate ceva de pe aici, m-a prins lectura recunosc, insa cand am vazut aceasta poza a ta, cu coronita ... chiar m-a emotionat. De ce? Pentru ca am si eu una identica, cu acelasi fundal, pentru ca am si poze de grup in care te regasesti si tu, pentru ca am chiar si o filmare a acestui moment (pe care o pot impartasi cu drag daca vom avea vreodata ocazia).
Cu drag, colega ta din generala Roxana Iacovici (actuala Bors)

Onutzza spunea...

Buna Roxana! Ce surpriza placuta!

Asa e, am si o poza de grup de atunci in care ne aflam cu totii impreuna cu doamna invatatoare.
Mi-ar placea extraordinar de mult sa vad pozele (daca ai mai multe si daca le poti scana) si filmarea...presupun ca e pe caseta video, nu pe dvd, nu?

Felicitari pentru casatorie si casa de piatra!

Te pup cu drag si te mai astept sa citesti pe aici si sa si comentezi!