luni, 9 martie 2009

Ziua in care s-a nascut fratele meu sau cum am plecat de acasa fara chiloti

"Unde mergeti?", am intrebat. "Mama se duce la spital, ca sa iti aduca un fratior". Ce bine!

Nu stiam eu ce era acela "fratior" dar ma gandeam ca era un lucru bun, daca ziceau mama si cu tata, asa ca m-am bucurat. A venit si ziua cea mare, forfota in casa, toti cei mari se agitau ca sa stranga tot ce mai era nevoie sa ii duca mamei la spital. Se nascuse "fratiorul". Considerand ca de acum eram fetita mare (aveam 4 ani si jumatate), cei mari m-au lasat sa ma imbrac singura, ei fiind ocupati cu altele. Mi-am ales o rochita frumoasa mov, sosete albe cu danteluta, sandalute. M-au vazut cand eram gata, m-au laudat de cat de bine m-am descurcat si am pornit la drum. Spitalul nu era foarte departe de casa asa ca am mers pe jos. Fericirea mea era nemasurata: ma duceam sa imi vad fratiorul. Deja ma simteam sora mai mare, voiam sa creasca mai repede ca sa ne jucam impreuna. Pe drum am sarit, am topait, am alergat...veselie, ce mai!

Ajungem la spital. Mama iesise in curtea spitalului ca sa ne intampine. Vazand-o, am alergat degraba la ea caci lipsea de prea mult timp de acasa si imi era foarte dor de ea. I-am sarit in brate si...o aud pe mama soptind: "Onutza...nu ai chilotei pe tine?" Eu: "Vaaai, ce rusine!". Unde pana atunci sarisem si alergasem, acum nici nu mai voiam sa ma dau jos de la ea din brate. S-a dus tata in pas-alergator la un magazin din apropiere si i-a luat copilului (adica mie) o pereche de chilotei. Fusesem tare ascultatoare, reusisem sa ma imbrac singura, insa uitasem tocmai de acest important element de vestimentatie. :)

Pregatita acum sa imi intampin fratele, am mers cu mama in sala unde erau bebelusii. Nu mai stiu daca el plangea atunci, dar imi amintesc ce socata am fost cand am vazut la ochisori un punct negru (era dat la ochi cu nitrat de argint, cum se dadeau toti copiii pentru prevenirea conjunctivitei neonatale): "Ce are coca la ochi?" Mi-a explicat mama ceva, nu mai stiu ce a zis, dar m-a lamurit ca nu a patit nimic. Am aflat atunci cum avea sa il cheme iar mama mi-a zis ca el stia ca eu eram sora lui de cand vorbeam cu el pe cand se afla la ea in burtica si ii spuneam: "coca, coca, eu sunt soricica ta".
Am plecat spre casa tare fericita, caci acum eram si eu sora. Cine mai era ca mine?

2 comentarii:

cicimama spunea...

Iar am un zambet laaaaaarrrggg...pe fatza !!!....Parca te vad cum topaiai de mama focului in rochita ta lila, cu volanase si fundite albe si cum ti-a pierit tot cheful cand ai realizat ca (poate) ti s-a vazut poponeata pe drumul catre spital...ha ha ha !!! Am ras cu pofta (si) in seara asta !!

Onutzza spunea...

:))