vineri, 26 martie 2010

O plimbare prin cimitir 3

Aveam o restanta de mai mult timp pe care n-am mai onorat-o, dar are romanul o vorba - "mai bine mai tarziu decat deloc" - asa ca am purces la scris. Subiectul este cimitirul Bellu, despre care am mai scris aici si aici, iar setul de imagini pe care le voi posta in acest articol cuprinde fotografii ale unor monumente funerare mai aparte fie ca si constructii fie aparte prin numele personalitatilor care odihnesc in acele locuri.

Cel mai mult m-a impresionat mormantul unei tinere femei, Sophia D.A. Mavrodin, decedata la 28 de ani al carei epitaf suna asa: Nu de moarte ma cutremur, ci de vecinicia ei si teama de a nu va mai putea vedea. Constructia a fost realizata in anul 1905 si are cam 3 m inaltime ( cel putin asa am estimat eu).


Undeva, in apropiere, se afla si cavoul familiei Porroinianu cu un monument funerar reprezentand o tanara femeie moarta, intinsa pe un pat, iar langa ea, in genunchi, un barbat ceva mai in varsta care o plange. Legenda spune ca cei doi tineri, frati, fusesera despartiti in copilarie. Crescand, baiatul a plecat sa studieze la Paris, unde a intalnit o frumoasa tanara de care s-a indragostit. Durerea va fi fost imensa cand a aflat ca de fapt ea era sora lui. Pentru ca nu puteau trai cu aceasta rusine si durere, au ales sa isi puna capat zilelor. Tot legenda spune ca numai fata este inmormantata aici, baiatul fiind undeva la marginea cimitirului, nu se stie unde.


Unii spun ca sunt povesti si vin cu argumente, cu arhivele cimitirului care demonstreaza ca Eufrosina Porroinianu, "fata", ar fi decedat la 57 de ani, ca intr-adevar studiase la Paris unde traise si o iubire neimplinita, necasatorindu-se niciodata, dar al carei deces se pare ca a coincis cu sinuciderea inexplicabila a doi tineri necunoscuti intr-o camera de hotel din Bucuresti. Lucrurile nu sunt clare iar legendele e mai bine sa isi pastreze aerul de mister ce le caracterizeaza.

In Bellu exista si opulenta. Am vazut doua cruci negre de dimensiuni foarte mari ( se poate remarca si din imaginile de mai jos, comparand cu cele din plan secund), aflate relativ aproape una de cealalta si de Zona Scriitorilor.
Una apartine mormantului lui Gheorghe Manu (1833-1911) - general roman, presedinte al Consiliului de Ministri, ministru de Razboi, ministru de Interne, primar al Bucurestiului si presedinte al Camerei Deputatilor. Cealalta nu apartine cuiva cunoscut.

















Un alt om politic ingropat in Bellu, fost prim ministru al Romaniei in perioada Principatelor Romane Unite, a fost Nicolae Kretzulescu.


Tot in Cimitirul Bellu se afla oseminte ale membrilor familiilor domnitoare: Ghica, Bibescu, Brancoveanu, Basarab sau Cantacuzino.



Am auzit ca ar exista acolo si alte monumente deosebite, precum o replica in miniatura a Catedralei de la Notre-Dame, sau a uneia dintre piramidele egiptene, pe care mi-ar fi placut sa le fi vazut si fotografiat. N-am reusit sa le mai vad atunci si nu stiu cand si daca voi mai merge sa vizitez cimitirul Bellu. Probabil ca urmatoarea plimbare printr-un cimitir va fi in cel Vesel de la Sapanta, sau, de ce nu, in Pere Lachaise.

3 comentarii:

cicimama spunea...

Off,... Onuta, vorbele de pe epitaful tinerei doamne Sophia Mavrodin , le rostesc (si le gandesc) si eu cel putin in ceea ce va priveste pe voi si pe tata ... Off , asta e ceea ce ma intristeaza cel mai tare legat de momentul "plecarii"... In alta ordine de idei, impresionante monumentele din fotografii ca si povestea lor .

Anonim spunea...

Mama mia. Am cautat pentru un proiect foto un inger, macar de 50 cm inaltime, de mi-au iesit ochii si tot nu am gasit. Am luat cimitirele la rand. Iar aici sunt tot felul de nebunii. Pfuuu. Fain tare.
PS: Sapanta merita sa-l vezi, dar sa ai si timp de petrecut acolo.
In Pere Lachaise as vrea sa ajung si eu sa vad mormantului lui Jim Morrison.

Onutzza spunea...

In Bellu gasesti tot felul de statuete, tot felul de monumente. Eu l-am vazut din perspectiva unui muzeu, nu a unui cimitir. Bine, acuma nu pot spune ca am facut parada cu aparatul foto, ca nu stiam cum ar fi reactionat gardienii, daca aveam voie sau nu sa fotografiez.