luni, 7 martie 2011

Despre casatorie


Ca toate fetele, am visat si eu la un moment dat ca ma voi casatori cu omul perfect pentru mine, sa am parte de nunta traditionala perfecta la care sa port rochie de mireasa cu crinolina, sa am doi sau trei copii sanatosi, frumosi si destepti, o familie minunata si sa traiesc alaturi de sotul meu pana la adanci batraneti.

De la o vreme, insa, am inceput sa nu mai cred in institutia casatoriei. Exemplele din jurul meu imi demonstreaza vechea vorba cum ca "nimic nu dureaza o vesnicie."

Pai nu zice preotul "la bine si la rau"? Inteleg despartirile atunci cand lucrurile devin atat de grave incat unul dintre cei doi parteneri devine nociv pentru celalalt (vezi cazurile de violenta conjugala, alcoolism in ultima faza, consum de droguri, probleme psihice, etc) si toate incercarile anterioare de a remedia aceste probleme au esuat.
Dar atunci cand nu e vorba de cele mentionate mai sus si e doar "nepotrivire" de caracter? As intelege-o si pe aceasta daca as sti ca cei doi s-au pripit cu nunta, pentru ca au crezut in dragostea la prima vedere si ca faza de indragostire va dura toata viata. Ceea ce nu inteleg sunt despartirile dupa multi ani de casnicie, incepand de la 5-10 ani pana la casnicii cu durate de 20-30 de ani. A aparut la cinema un film romanesc, lansat acum doua zile, pe care vreau sa il vad, se numeste "Buna! Ce faci?"(click aici pentru trailer). A fost inspirat dintr-o stire aparuta in presa despre doi soti avand in jur de 50 de ani, care au flirtat pe chat timp de sase(!) luni, dandu-se single si realizand cat de bine se potrivesc, si care intr-un final, intalnindu-se si in viata reala au constatat ca de fapt erau sot si sotie (click pentru sursa)
Suna cam ca actiunea romanului Lorelei de Ionel Teodoreanu, in care, pornind de la un joc, tanara Luli ii scrie sotului ei sub pseudonimul Lorelei. Sotul ei era scriitor de renume si profesor universitar, mult mai in varsta decat ea, dar casatoriti dintr-o iubire fulgeratoare, acum instrainat de ea. Barbatul se indragosteste de aceasta "noua" femeie din viata lui, ea reprezentand noul si atractia, fiind tot mai instrainat de sotie, fara ca sa stie ca de fapt sunt una si aceeasi persoana.

La fel, nu pot sa fiu de acord cu divorturile cauzate de aparitia unei alte persoane in viata unuia dintre cei doi parteneri, pentru care ajung sa renunte la tot. Oare merita sa dai cu piciorul unei casnicii (e mai grav cand sunt si copii implicati) pentru o pasiune care se poate dovedi trecatoare? Pentru ca la oamenii pe care ii stiu tocmai asta s-a intamplat. Nu a fost un final fericit cu cealalta persoana. Daca ar fi sa ma indragostesc de un barbat casatorit care ar divorta de sotia lui pentru mine, automat mi-as pune problema ca ar putea sa faca fix acelasi lucru si cu mine atunci cand in viata lui ar aparea altcineva "nou".

Pot sa inteleg ca iubirea se transforma. Am scris si mai demult despre asta. Mai pot sa inteleg ca la un moment dat cei doi nu se mai iubesc, nu mai doresc sa ramana impreuna, dar numai in cazul cuplurilor tinere, care au timp sa cunoasca pe altcineva si sa isi refaca viata. Cand e vorba de oameni trecuti de 50-60 de ani, mi se pare ca un divort ar fi ca sa se afle in treaba, pentru ca obisnuinta este atat de mare incat le-ar fi greu unul fara celalalt, chiar daca nu mai e iubire la mijloc. Dupa atatia ani petrecuti impreuna, fara doar si poate ca exista un grad mare de atasament. Nu mai vorbesc de existenta copiilor, care intotdeauna sufera, fie ca parintii sunt tineri fie ca sunt de varste mai inaintate.

Si cu toate exemplele, cum sa mai cred eu in casatorie? In fond, ce e casatoria decat un act juridic cu tot ce implica el? Trebuie sa fii casatorit ca sa poti avea o familie? Clar ca nu. Intr-adevar, casatoria e o oarecare garantie ca in caz de "furtuni" conjugale, despartirea se petrece mai greu decat in cazul unor parteneri intre care nu exista nicio forma de consimtamant legal, se mai incearca sa se caute rezolvari. La fel, in cazul in care apar copiii e mai sanatos pentru ei sa creasca intr-o familie in care parintii sunt casatoriti si poarta acelasi nume. Dar nu e o garantie ca ramai cu partenerul toata viata. Dimpotriva, monogamia a ajuns sa fie o raritate. Mereu am crezut in iubirea ca in romane si in filme, in care cei doi traiesc "happily ever after", insa de la o vreme mi-am cam schimbat parerea. Desi tind sa nu mai cred in casatorie ca si contract cred in continuare cu tarie in familie, in iubire, comunicare, intelegere, parteneriat.

Nu inseamna ca nu imi mai doresc sa ma casatoresc la un moment dat. Insa nu ma mai vad avand o nunta traditionala - nuntile traditionale au ajuns sa mi se para un stres, ele trebuind planificate cu aproape un an inainte, implicand alergatura, oboseala si cheltuiala mare. Si ma intreb cati dintre tinerii insuratei vor ramane impreuna, cand in statistici, in medie, in ultimii 30 de ani, o casatorie din 4,5 s-a incheiat prin divort? (sursa)

Stiu ca articolul suna pesimist, desi eu sunt o persoana optimista. Nu inseamna ca nu sunt si casnicii ok (ca fericite asa cum inteleg eu fericirea, nu cred ca exista). Ma uit la unii batranei cum ies duminica impreuna la plimbare in parc, frumos imbracati si se sprijina reciproc si ma gandesc oare prin cate necazuri vor fi trecut in viata lor si cum au stiut sa le gestioneze de au ajuns sa ramana impreuna pana la anii acestia? Ei demonstreaza ca se poate. Si chestia asta imi arata mie ca nimic nu e imposibil atata timp cat exista comunicare, intelegere, sustinere, respect, grija, atentie. Nu neaparat indragostire. Iubirea poate sa se nasca din toate acestea. Poate de aceea multe casatorii aranjate din trecut au rezistat. Sau poate ca asa era si mentalitatea in acele vremuri...

Ar mai fi de discutat si despre logodna, mai ales ca de curand o amica intreba cine mai crede in logodna si majoritatea raspunsurilor erau "nimeni", dar asta probabil ca intr-un articol viitor.

Inchei, adaugand ca poza de mai sus mi-a fost daruita de un prieten drag care a surprins plimbarea celor doi din imagine, ocolind obstacolele de pe trotuar IMPREUNA.

14 comentarii:

cicimama spunea...

Mare adevar ai zis : "...nimic nu e imposibil atata timp cat exista comunicare, intelegere, sustinere, respect, grija, atentie ..."
DE LUAT AMINTE !!!

Anonim spunea...

Casatoria e o mare taina, sacra in esenta ei, o ramura a tainei Iubirii (vazuta ca emanatie primar divina si doar secundar umana). Cine priveste casatoria si o judeca nu conform definitiei crestine ci conform a ceea ce vede in jur (in mare, lucrarea diavolului), adica oarecum mecanicist, calculistic, socialist-ic, contractualistic (adica dupa chipul si asemanarea lor, mai mult decat dupa chipul si asemanarea divina) a pierdut esentialul, l-a jignit profund pe Dumnezeu insusi, a pierdut esenta vietii in doi-unu-divin si a coborat familia de pe piedestalul ei de sacru pe care a ridicat-o Dumnezeu insusi pe o treapta biologica joasa, ordinara, evolutionsit-darwinista, o fituiala, o lipitura intre 2 trupuri si 2 caractere pretins disjuncte. In concluzie, casatoria nu poate fi privita cu adevarat in adevarul miezului ei decat in termeni de sacralitate absoluta. Asta e cuvantul care lipseste din articolul tau: sacrul (sau un derivat al lui)

Onutzza spunea...

Asa este, aveti dreptate. Casatoria este una dintre Sfintele Taine. Si intr-adevar lipseste notiunea de sacru din articolul meu, fara ca sa fi desacralizat eu Casatoria, ci pur si simplu tratand subiectul conform exemplelor pe care le am si pe care le-am mentionat in articol, cu parere de rau ca s-a ajuns la aceasta desacralizare, desi am amintit pe undeva ca in Familie nu voi inceta niciodata sa cred.

Imi veti spune ca familia trebuie sa fie binecuvantata de Dumnezeu, ceea ce intampla numai in cadrul unei casatorii si as fi de acord si cu acest aspect. Tocmai asta e ceea ce ma deranjeaza, faptul ca ceea ce stiam eu si credeam despre Casatorie si despre Iubire a ajuns sa-mi fie pus la indoiala de toate exemplele care abunda in societatea in care traim.

Anonim spunea...

Ma bucur ca suntem de acord. Sfanta Casatorie e o taina mai mare decat fiecare suflet participant luat in pate si e de fapt o chemare a Divinului in viata ta, prin celalalt si prin toate spiritele carora le pregatesti cuibul trupesc si sufletesc inainte ca ele sa coboare (ca si copii ai nostri) din Raiul Sacrei Familii Ceresti si Creatoare(Sfanta Treime) in Sacra Familie Pamanteasca Creata.

VIO spunea...

Minunat, este foarte adevarat ceea ce ai scris.Nu vreau sa ma laud ca as avea experinta prea multa,am fost casatorita timp de 12 ani si la baza acestei Sfinte Taine au stat iubirea si respectul fata de persoana iubita,dar si respectul de sine,restul vine ca o binecuvantare a ceea ce faci. Nu cred ca un om care se respecta poate considera ca isi poate insela partenerul de viata,de fapt eu cred ca se inseala pe el fiind inconsecvent in simtaminte, juramantul este "la bine si la rau pana moartea ne va desparti".Parerea mea ramane ca cei doi trebuie sa trateze acest lucru foarte serios, iar roadele iubirii lor-copiii- sa se nasca totusi in cadrul unei familii casatorite.

Cami spunea...

Eu cred ca prea putini sunt cei care inteleg ca o casnicie nu e ceva menit sa fie, ci ceva ce alegi sa ai. Cand pleci cu asteptarea ca cel de langa tine sa fie printul inaripat care te va face cea mai fericita fiinta de pe pamant si observi ca nu se ridica la inaltime, vei ceda intr-o zi din cauza dezamagirii. O casnicie nu inseamna nimic de fapt, e o conventie sociala si o legatura invizibila (eu as zice chiar inexistenta) care te face chiar mai vulnerabil conflictelor decat lipsa ei, pentru ca vine la pachet cu asteptarile alea uriase. Eu nu cred ca exista vreo persoana pe pamantul asta care poate sa-ti spuna "stiu sigur ca el e the one". pentru ca nu ai cum sa fii sigur, iar cine spune asta pot spune din start ca va divorta. Poti spune cel mult aleg sa fiu cu el pentru ca e ce-mi doresc, cel putin acum, pe moment. Se cere un pic de realism, dar omul traieste inca in basme, in marea majoritate :))

rami spunea...

poti sa iti imaginezi cv mai frumos decat casatoria eu nu pot

The Fly spunea...

Buna Onutzza. Nici eu nu mai cred foarte mult in casatorie si am scris de curand despre asta. Observ insa aici cum mai multi dintre voi considera casatoria o taina, ceva sfant, etc. Foarte frumos, asa poate fi, dar asta numai daca decideti voi, nicidecum pt. ca asa ati fost crescuti de mici si indoctrinati de catre biserica. Deci atata vreme cat voi considerati asta, e perfect. Nu adoptati insa anumite etichete doar pentru ca asa spun altii.
Orice discutie, problema etc. se rezolva in primul rand spiritual (nu religios, asta e altceva). Sufletul conteaza, nu trupul. Iar ca sa crezi ca doua suflete, care-s una cu totul si diviziuni ale aceluiasi Dumnezeu, sunt de fapt menite, sortite, obligate etc. sa se iubeasca numai intre ele, este destul de absurd, la o scara universala :) Incercati sa va dati in spate un pas si sa ganditi out of the box.
In fine, este foarte mult de discutat. Sfatul meu (in casatorie si oriunde): fiti spirituali si mai putin spre deloc religiosi (sau, si mai grav, superstitiosi).

Onutzza spunea...

@ Vio: ai avut norocul sa intalnesti omul langa care sa fii TU. Din pacate, de multe ori viata e cruda tocmai cu oamenii buni si tocmai cand lucrurile par a merge bine...

@ Cami: Casnicia nu inseamna nimic daca o limitam doar la ideea de contract, de act. Daca atunci cand vorbim despre casnicie avem in minte si notiunea de "familie" atunci e cu totul altceva, capata acea sacralitate de care comenta cineva mai sus.

@ rami: eu pot :) Mersi pentru vizita

@ Bogdan: Buna si tie si multumesc pentru comentariul tau :) Si acum sa iti raspund:
In ce ma priveste am crescut intr-o familie de oameni credinciosi dar nu religiosi. Spre rusinea mea, merg destul de rar la biserica, dar nu uit sa imi fac rugaciunea catre Dumnezeu (asa cum il inteleg eu pe Dumnezeu) in fiecare seara, incerc sa respect cele 10 porunci si daca pot sa fac bine, daca nu, macar sa nu fac rau.
Ti-am citit aproape toate articolele din sectiunea Spirituality si sunt in cea mai mare masura de acord cu tot ce scrii tu acolo. Mi-am gasit si "Conversations With God" pe care intentionez sa o citesc cat de curand. :D
In ceea ce ma priveste (nu pot vorbi decat in numele meu) nu e vorba de indoctrinarea bisericii, pentru ca chiar nu e cazul, ci de anumite credinte proprii, formate in timp (nu iau parerile altora ca litera de lege, ci prefer sa imi fac propria impresie despre ceva)
Dimpotriva, as putea spune ca din cate am remarcat Biserica Ortodoxa e destul de permisiva in ce priveste casatoria decat alte religii crestine in care divortul este exclus. Sau cel putin, la ortodocsi in caz de divort, in practica "se inchid ochii", desi in teorie e interzis. Am avut ocazia la un moment dat sa citesc mai multe si despre alte religii si am constatat ca subiectul "casnicie" este tratat mult mai serios decat la ortodocsi, nu de catre reprezentantii bisericii, ci tocmai de catre credinciosi. Este mult mai respectata institutia casatoriei si implicit a familiei,iar faptul ca se stie ca eventualul divort este interzis ii determina pe cei doi parteneri sa fie mai atenti si atunci cand se iau si ulterior, mai grijulii si pe parcursul casniciei in ce priveste buna comunicare dintre ei.
Totusi, este o "taina", dar nu cu sensul de mister, ci cu sensul de ritual din religia crestina, alaturi de celelalte taine precum botezul, spovedania, mirul, impartasania, hirotonia, maslul prin care credinciosii considera ca li se transimite darul divin.

The Fly spunea...

Merci ca ma citesti ;) De acord, iti inteleg puntele de vedere.
Sa-mi dai un semn dupa ce citesti CwG, este foarte posibil sa privesti altfel lucrurile atunci. Nu "mai rau" sau "mai bine", ci pur si simplu altfel.

Ana spunea...

Asa credeam si eu, multi ani la rand nici nu ma vedeam de partea cealalta a malului DAR odata ce ai gasit persoana potrivita, nimeni si nimic nu te mai poate opri. Nicio statistica, niciun exemplu din afara. Esti tu si simti pe pielea ta ca se intampla.

Onutzza spunea...

Buna Ana. Nu te contrazic, asa o fi :) Ma bucur sa aud de exemple pozitive :) Sper ca esti bine si esti fericita :)

Offtopic: nu mai pot sa iti accesez vechiul blog :(( De ce oare? E cu parola, invitatie, ceva de genul?

Ana spunea...

Sunt :) Vechiul blog e la naftalină, din moment ce nu mai scriu pe el, l-am închis. Mi s-a părut o alternativă bună în fața butonului DELETE.

Ana spunea...

Sunt :) Vechiul blog e la naftalină, din moment ce nu mai scriu pe el, l-am închis. Mi s-a părut o alternativă bună în fața butonului DELETE.