miercuri, 25 februarie 2009

Dupa-amiezile mele din anii de liceu


In liceu, orele de curs se desfasurau dimineata. La pranz ma aflam de obicei acasa, pregatind masa pentru mine si pentru fratele meu care invata, la randul lui, in tura de dimineata (fiind prea multi elevi, la scoala unde mergea se invata in 3 serii). Venea epuizat acasa dupa o ora de matematica, una de citire, una de gramatica, si una de desen sau de sport (doar un exemplu :P) si se trantea in fotoliu, deschizand televizorul si asteptand sa vin eu cu mancarea. Intre timp juca un Super Mario Bros la jocul pe televizor (din acela negru, cu casete, de tip vechi, caruia i se stricau joystickurile frecvent) sau se uita la Johnny Bravo pe Cartoon Network si apoi se ducea la baie, se dadea cu apa pe par (nu avea voie cu gel la varsta aceea) si zicea ca era si el un fel de Johnny Bravo. Intre timp masa era gata (de cele mai multe ori mama ne lasa de dimineata pregatit tot, doar sa incalzim noi), masa pe care aveam placerea sa o servim numai in sufragerie. Capatasem antrenament sa mancam stand pe canapea sau in fotoliu, iar pranzul la bucatarie nu avea niciun farmec. Veneam amandoi cu tavile, iar postul tv se comuta de pe Cartoon sau de pe joc pe Pro TV unde rula "Nemuritorul" (cu Adrian Paul in rolul principal), sau pe Acasa TV la telenovele. Aceea a fost perioada noastra telenovelistica din viata. Stiam cantecele de la generic, personajele, actiunea, traiam cu intensitate intamplarile prin care treceau protagonistii. Ne sictireau "aia bunii" caci aveau roluri fara personalitate. Ea era buna si frumoasa si suferea iar el era tanar, frumos, smecher, bogat, dar era foarte influentat de interesele familiei. Telenovela tipica.
In copilarie obisnuiam sa citesc in timp ce mancam, astfel incat cartile mele de atunci au pe ele stropi de la felurile de mancare pe pagini, si ele ingalbenite de vreme. Ma plictisesc al naibii sa mananc si doar atat. La telenovele nu ma mai uit de multi ani. Televizorul il deschid rar. Cartile le citesc numai in pat sau in mijloacele de transport. Acum, in timp ce iau masa imi verific mailul si toate site-urile pe care am conturi. Mananc in graba, caci am mereu cate ceva de facut. Mi-e dor de anii cand timpul parca statea in loc si radeam cu fratele meu zicand ca la telenovele ne uitam doar eu cu el si cu babele.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Dragutii de ei...asta a fost perioada mancarii la termos, a telenovelelor "Mari mar"(parca), "Inger salbatic", "Salvati de clopotel", acela cu tineri..."90210" sau cum se chema...perioada de abtibilduri cu Brandon, Brenda si restul...de afise lipite pe pereti (!), fiecare cu cantaretul sau trupa preferata...Frumoasa perioada (si pentru mine !)...ca in "Amintiri"...

Anonim spunea...

La faza cu Johnny Bravo, Cartoon Network si Super Mario parcama descriai pe mine. Singura diferenta e ca sor-mea era la facultate si nu-mi aducea nimeni mancarea pe tava. :)

Onutzza spunea...

@ mama: asa e, mai tii minte cum cantam si eu si Andu melodiile de la generic care erau in spaniola? Iar in camera afisele erau pe tot peretele. El zicea ca cei de la Take That erau gay iar eu ca Michael Jackson semana cu o maimuta, numai ca sa il necajesc.

@ Catalin: si chiar iti faceai freza ca Johnny Bravo?

Anonim spunea...

Frumoasa perioada... imi aduce aminte de copilaria mea... cam asa a fost... ciudat... cat de apropiate pot fi amintirile noastre.

Onutzza spunea...

Cred ca mare parte dintre amintirile mele se regasesc si in amintirile celor ce ma citesc. Sunt lucruri simple, din viata mea.
Bine te-am gasit DianaEmma!