miercuri, 2 martie 2011

Despre scenarita si empatie


De cand ma stiu am suferit de "scenarita". Imaginarea tuturor situatiilor posibile legate de un anumit subiect a fost o caracteristica de familie de la strabunici incoace. Probabil ca de aici mi se trag tendintele analitice, mai degraba decat ca si trasatura a zodiei.
Mi-a prins destul de bine sa iau in calcul diversele fatete ale unei probleme, modul lor de abordare si posibilele consecinte. M-au scutit de multe ori de surprize si dezamagiri. Probabil de aceea atunci cand am omis (uneori si intentionat) sa "vad" partile goale ale paharelor am fost luata pe nepregatite iar "caderea de la inaltime" a fost dureroasa.
La fel, in ce ii priveste pe ceilalti, am cautat mereu sa vad dincolo de cuvinte. Cunoscand anumite aspecte din vietile lor, am incercat sa le inteleg actiunile si sa acord circumstante atenuante chiar daca erau lucruri care ma deranjau direct. Pana mai de curand empatizam foarte mult. Aceasta incercare de a ma pune in rolul celuilalt mi-a facut mai mult rau decat bine.

In ultima vreme nu am mai cautat sa ii inteleg pe ceilalti. Irvin Yalom, un medic psihiatru american pe care l-am descoperit de curand si il citesc cu mare placere, povesteste intr-una dintre cartile lui despre un caz pe care il avea, cu o tanara femeie pe care o trata si pe care a dus-o si la un alt medic pentru colaborare in cazul afectiunii ei. In timpul terapiei, femeia a zambit de doua ori, doctorul Yalom interpretand intr-un anume fel zambetele ei. Discutand cu colegul sau, a aflat ca acesta daduse alt sens celor doua zambete, pentru ca in final, la o noua sedinta cu femeia respectiva sa afle de fapt ceea ce o motivase sa zambeasca. Impresiile celor trei erau complet diferite, fiecare interpretand din perspectiva proprie gestul.

Cand am citit istorioara am inteles ca de cele mai multe ori etichetam anumite actiuni ale celorlalti crezand ca le si intelegem sensul, cand, de fapt, de cele mai multe ori, lucrurile stau diferit de cum credem noi. Si m-am hotarat sa nu mai presupun. A zis cineva un anume lucru? L-a zis pentru ca a vrut, asta a simtit, asta a facut. Nu e musai sa insinueze ceva, nu e din cauza ca are sechele din trecut. E mult mai simplu sa le luam pe toate ca atare decat sa imaginam situatii. "Scenarita" e consumatoare de timp si de energie. E mai obositor sa construiesti decat sa le iei pe toate asa cum sunt. Si de cele mai multe ori, modul de a actiona al cuiva este exact ceea ce acea persoana vrea sa transmita. Si atunci pentru ce sa ii scuz eu faptele sau sa caut sa le gasesc o explicatie ? Din aceasta perspectiva oamenii par simplu de inteles si de acceptat.


Uneori, cand inoti, este mai bine sa te relaxezi si sa te lasi sa plutesti in voia valurilor si sa te mai si joci, asa cum fac delfinii. Asa e si in viata, in modul in care abordam lucrurile. Asta apropo de un martisor in forma de ancora si altul in forma de delfin pe care le-am primit de 1 Martie si care m-au inspirat pentru acest articol.

La multi ani de Martisor!!!

3 comentarii:

cicimama spunea...

:)

Cami spunea...

cred ca toate femeile se nasc cu scenarita :))

Onutzza spunea...

Sa stii ca nici cu barbatii nu mi-e rusine...chiar am intalnit pe unii mai "scenaristi" decat femeile :))